1. Un picur de poezie …

Ianuarie 2012

Tarii mele

de Vasile Voiculescu

 

Deprins de veci cu nori si vijelie

Sta pururi trainic muntele de stanca.

Ce-i pasa lui ca-n aspra-i temelie

Sivoaie rod si ape iuti mananca.

 

Stiti voi ce fac in cremenea batrana

Atatea ploi cu munca lor grozava?

O spala doar de clisa si tarana

Dar lasa-ntreg stravechiul cheag de lava.

 

In van puhoiul spumega si creste

Scobind prapastii fara de hotare:

Pe cat la poale rapa s-adanceste,

Pe-atat se-nnalta muntele mai tare.

 

– O tara mea, tu culme-ncremenita

De-atata sange roasa si brazdata,

Azi din adancuri, grea si neclintita,

Te-nnalti in slavi mai sus ca niciodata!

 

Unde-s nebunii?

de Demostene Andronescu

 

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?

E, Doamne, lumea plina de cuminti,

E plin pamantul de martiri si sfinti

Atinsi de filoxera-ntelepciunii.

 

Tacuta-i gloata de-ntelepti ca sfinxul

In fata lumii si-a nemarginirii,

Si-ascultatator de randuiala firii,

Ca un plavan in jug trudeste insul.

 

Scancesc cumintii-n chingile durerii

Si, sangerand din rani adanci blandete,

Langa neveste mor de batranete,

Necutezand sa traga spada vrerii.

 

Boleste omenirea ca o junca

Si nimeni nu-i ca sa-i sloboada sange;

S-ampotmolit istoria si plange,

Cu prora-nfipta intr-un colt de stanca.

 

Nu se mai nasc nebuni care s-o mane

Cu bata de la spate, ca pe o vita,

Acestui veac sa-i puna dinamita

Si evu-ntelepciunii sa-l darame.

 

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijotii?

E lumea plina de-alde Sancho Panza,

Ce nu-ndraznesc sa manuiasca lanza,

Ci scutieri cuminti se vor cu totii.

 

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii,

Sa traga spada si sa taie nodul?

Tanjeste dupa glorie norodul

Si nu-s Cezari sa-l treaca Rubiconii …

 

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,

S-o ravaseasca si sa o rastoarne,

Ca un berbec sa ia pamantu-n coarne

Si-acestui veac sa-i surpe temelia.

 

 

 

 

Teama

de Demostene Andronescu

 

Ma infior si-mi pare rau nespus

La gandul ca acest urcus pe care

De-atata vreme urc fara-ncetare

Se va sfarsi si voi ajunge sus.

 

O teama ma cuprinde c-o sa-nving

Si-ajuns in piscul nazuintei mele

N-oi mai avea deasupra cer cu stele

Spre care sa ravnesc, si-o sa ma sting.

 

N-o sa mai am de ce sa ma-nfior

Si nici de ce vibra ca pana-acum,

Sticlos si rece straluci-voi numai,

Fara de nazuinti, fara de dor.

 

Uitate intr-un colt vor rugini

Si sclipitoarele-mi armuri, si spada,

Caci sus in pisc se va sfarsi balada …

Frumos si bine, dar se va sfarsi.

 

 

Pax magna

de Lucian Blaga

 

De ce-n aprinse dimineti de vara

ma simt un picur de dumnezeire pe pamant

si-ngenunchez in fata mea ca-n fata unui idol?

De ce-ntr-o mare de lumina mi se-neaca eul

ca para unei facle in vapaia zilei?

 

De ce in nopti adanci de iarna,

cand sori indepartati s-aprind pe cer

si ochi de lupi pradalnici pe pamant, un glas imi striga ascutit din intuneric

ca dracul nicairi nu rade mai acasa

ca-n pieptul meu?

 

Pesemne –  invrajbiti

de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana

au inteles ca e mai mare fiecare

daca-si intind de pace mana. Si s-au impacat

in mine: impreuna picuratu-mi-au in suflet

credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna.

 

Lumina si pacatul

imbratisandu-se s-au infratit in mine-ntaia oara

de la-nceputul lumii, de cand ingerii

strivesc cu ura sarpele cu solzii de ispita,

de cand cu ochii de otrava sarpele pandeste

calcaiul adevarului sa-l muste-nvenindu-l.

 

CLVII

Vasile Voiculescu

 

Te miri ca nu scot gheara sa-mi sfasii barfitorii?

Unde-ai vazut tu leul vanand gandaci sau poame?

Poetul sare lacom asupra-naltei glorii,

Cu-mbatatoarea-i carne s-aline sacra foame.

Si eu am alergat-o-n pustiul lumii voastre

Si m-am batut cu tigrii si serpii pentru ea,

Am fugarit-o pana-n capcane si dezastre,

Dar cand s-o prind, in cale-mi iesisi tu, scumpa mea!

Tu m-ai vanat cu ochii, otele zambitoare,

Si lesnicioasa prada-ti cad astazi la genunchi;

Hai, inima sfasie-mi, mi-o faci nemuritoare,

Si dulcea ta cruzime patrunza-ma-n rarunchi:

Caci stihurilor mele le dau alte destine,

Cu nobilul lor sange de-a te hrani pe tine.

(Sambata, 4 decembrie 1954)

 

 

 

Miercuri, 20 aprilie 2011

Saptamana Mare

PE CRUCE

de Vasile Voiculescu

Isus murea pe cruce. Sub arsita grozava

Palea curata-i frunte ce-o sangerase spinii.

Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii

Parea ca varsa lava.

 

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii

Cu fiere otetita il adapau strajerii …

Radea cu hohot gloata de spasmele durerii

Si-l ocarau talharii.

 

Zdrobita, la picioare-i, zacea plangand Maria

Si-adanc sbucnea blestemul din inima-i de mama.

Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,

Tipa vazand urgia.

 

Departe ucenicii priveau far de putere …

Cu el se naruie nadejdea lor intreaga;

N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga

Si fara mangaiere.

 

Tarziu porni multimea in palcuri spre cetate.

Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite

Trecura fariseii cu fetele smerite

Si barbile-argintate.

 

Maslini fara de frunze dormeau mocniti pe coaste.

In vale, ca intr-o pacla, dormea Ierusalimul,

Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul

Isus, vegheat de oaste!

 

CINA CEA DE TAINA

de Vasile Voiculescu

 

Bateai domol si norii silnici cercau zadarnic

sa Te-ascunda

Cand Ti-am deschis, in noaptea aceea, camara-mi

sufletului scunda

 

De cum intrasi, tarand lumina de lunga-Ti haina

aninata,

Chilerul mi-a parut mai muced, poiata mai intunecata.

 

Si-n duhnitorul intunerec pandind prin colturi infoiat

Eu insumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe branci

si-ncovoiat.

 

Dar ridicași din tinda mana usor spre-a binecuvanta

Si iata se bolti tavanul naltandu-se deasupra Ta.

 

Te-am cunoscut, desi venisesi un tainic oaspe nechemat

Si-am priceput ca Ti-este sete si inca Doamne n-ai cinat,

 

„M-am abatut sa fac la tine, de-ngadui, cina

cea de taina …

Chiverniseste pentru Paste si pune-ti grabnic

alta haina,

 

Aduna rudele si sotii cu slugile, la sarbatoare

Si toarna apa calda in vase sa-i spal frateste pe picioare.”

 

-„Stapane”, Ti-am raspuns si glasul in gat mi se facuse

ghem,

„In tot pamantul n-am pe nimeni sa vie-atuncea cand

il chem.

 

Sarac si fara de prieteni ma ocolesc demult drumetii

Caci n-am nici azima, nici sare pe masa goala a vietii.

 

Priveste, ca-n pustietate-i: Doar eu in fata Ta

ma scol

Si nu-i o dramura de pane sa-Ti pun nainte

pe pristol …”

 

… Atunci spre inima-mi crescuta purtandu-Ti slobod

bratul drept

Ca dintr-o lacra ne-ncuiata mi-ai scos-o repede

din piept,

 

Ai rupt-o, lesne ca pe-o roada ce coapta spanzura

de ram

Si n-am simtit nicio durere asa de bucuros eram.

 

Apoi, frangand-o bucatele, cum nu aveam la cina soti,

M-ai dus tacut la o rascruce si-am impartit-o-n zori,

la toti.