Ce ne ajută să înaintăm senini?

Trăim cu toții de-a lungul existenței noastre momente în care avem nevoie să credem că TOTUL VA FI BINE, chiar și atunci când lucrurile nu par să stea deloc bine.

Ce ne poate ajuta în acele momente să înaintăm senini, fără a ne împiedica și cădea în hăul fără de speranță?

O vreme m-am întrebat dacă cei care puneau la îndoială calitatea gândirii pozitive aveau sau nu dreptate: să fie aceasta doar o modă ori să reprezinte o necesitate? L-am redescoperit apoi pe Marcus Aurelius cu ale sale Gânduri către sine însuși, apoi mi-am reamintit că închisorile comuniste au fost capabile să nască o memorialistică luminoasă făcând posibil chiar un Jurnal al Fericirii. Prin urmare, gândirea pozitivă nu e o modă. Poate fi un instrument pentru vâslirea prin viață, dar nu e descoperit doar de contemporani.

Cred că o gândire pozitivă este o necesitate dacă ți-ai propus a trăi frumos, a înainta senin prin viață. Credința, mai mult decât speranța, că TOTUL VA FI BINE este cea care îți dă putere să mergi mai departe atunci când raționalul din tine îți dictează că nu mai există vreo șansă.

Bineînțeles că și familia, prietenii pot ajuta enorm susținându-te în clipele de cumpănă, dar puterea de a înainta senin și încrezător că TOTUL VA FI BINE este dată de gândirea pozitivă cultivată din timp și pusă acum în practică.

Gândirea pozitivă este în strânsă legătură cu universul spiritual al fiecăruia. Atunci când ești convins că dincolo de limitele tale corporale, în plus față de intelectul tău, dar și suplimentar resurselor tale mai există un univers spiritual care dă sens vieții acesteia, orice limită a raționalului, orice coborâre în infern, fiece situație limită pot fi traversate prin credința că viața va continua, că spiritualul se va manifesta și după această încercare.

Suntem ființe spirituale care avem această experiență umană cu un scop. Scopul existenței umane este dat de natura noastră spirituală. Natura noastră spirituală este cea care preexistă și dăinuie totodată condiției noastre umane. Din această perspectivă, TOTUL VA FI BINE este cât se poate de real, indiferent de orice condiție exterioară.

Prin urmare, pe drept cuvânt putem fi învățați că TOTUL VA FI BINE căci fiecare, dar absolut fiecare, avem rolul nostru și locul nostru pe acest pământ și nimeni și nimic nu ni le va putea răpi.

Comments are closed.