4. Puncte de vedere

Catre
CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI
Palatul Parlamentului, Intrarea B1, Bucuresti,
Calea 13 Septembrie nr. 2, sector 5, cod postal 050725
FAX: (40-21) 312.43.59
E-mail: ccr@ccr.ro

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnata Ana-Maria PUIU, judecator in cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, membru al Autoritatii judecatoresti, in temeiul art. 124 si 126 din Constitutia Romaniei si art. 35 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, formulez prezentul:

PUNCT DE VEDERE

cu privire la

Cererea Presedintelui Romaniei, domnul Traian BASESCU,
de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala,

prin care imi exprim convingerea ca, prin Decizia ce o va pronunta, Curtea Constitutionala va constata ca:
1. Cererea Presedintelui Romaniei este nefondata,
2. Hotararile judecatoresti criticate de Presedintele Romaniei nu constituie continutul unui conflict juridic de natura constitutionala si, prin urmare, instantele judecatoresti nu au provocat un conflict juridic de natura constitutionala.

In fapt, la data de 04.05.2009, Presedintele Romaniei, domnul Traian BASESCU, a sesizat Curtea Constitutionala cu o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Autoritatea Judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, solicitand constatarea existentei intre autoritatile amintite a unui conflict juridic de natura constitutionala, ivit ca urmare a faptului ca instantele de judecata si-au arogat competente ce apartin autoritatii legislative, prin edictarea de norme juridice, prerogativa ce apartine Parlamentului si, in anumite situatii, strict delimitate de Constitutie, Guvernului.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 80 alin. 2 si art. 146 din Constitutia Romaniei, art. 11 alin. 1 pct. A lit. e, art. 34, 35, 36 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata.

Asupra legitimitatii prezentului punct de vedere

Curtea Constitutionala este chemata sa dea ascultare acestui punct de vedere, in temeiul art. 124 si 126 din Constitutia Romaniei, texte ce acorda subsemnatei legitimitate in formularea prezentei opinii.

In Titlul III al Constitutiei Romaniei (Autoritatile publice), se gaseste Capitolul VI (Autoritatea judecatoreasca). Iar acest Capitol incepe cu Sectiunea 1 (Instantele judecatoresti), sectiune deschisa de art. 124 (Infaptuirea justitiei). Potrivit acestui articol, judecatorii sunt cei ce infaptuiesc justitia. Acestia sunt independenti si se supun numai legii (alin. 3). Articolul 126 alin.1 din Constitutie vorbeste despre realizarea justitiei, prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.

In temeiul acestor texte din legea fundamentala, consider ca sunt parte a unei Autoritati a Statului de Drept, sunt membru al Autoritatii Judecatoresti, reprezentata doar in fata Curtii Constitutionale de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In virtutea acestor dispozitii constitutionale, consider ca cererea cu care Presedintele Romaniei, domnul Traian BASESCU, a sesizat Curtea Constitutionala, priveste in mod direct activitatea desfasurata de subsemnata, motiv pentru care ma consider indreptatita a va exprima si a va solicita sa ascultati opinia unui membru al Autoritatii Judecatoresti.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta suprema a acestui Stat, varful piramidei instantelor judecatoresti, are legala, onoranta si responsabila posibilitate de a reprezenta membrii Autoritatii Judecatoresti, insa nu trebuie prin aceasta negat dreptul celor reprezentati de a va invedera opiniile juridice cu privire la ceea ce Curtea este chemata sa constate.

Asupra neexistentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Autoritatea Judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei

Definitia conflictului juridic de natura constitutionala a fost data de instanta de contencios constitutional prin Decizia nr. 53/2005, reiterata prin Decizia nr. 435/2006 si suna in felul urmator: Conflictul juridic de natura constitutionala intre autoritati publice presupune acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatia lor.
Or, avand in vedere aceasta definitie pe care chiar Curtea a edictat-o, se constata ca actele jurisdictionale criticate de Presedintele Romaniei intra in sfera de competente a instantelor judecatoresti care au fost chemate sa interpreteze, sa aplice si sa ordone respectarea legii. Ca, din intamplare, cei obligati a respecta legea au fost autoritati ale Statului, nu trebuie sa influenteze rationamentul juridic.

In sustinerea opiniei subsemnatei, fara a utiliza arsenalul de certitudini si generalitati ce caracterizeaza descrierea starii de fapt din cererea de sesizare a Curtii [Capitolul II al cererii: „in mod constant, in ultimii ani, instantele judecatoresti au pronuntat hotarari judecatoresti prin care au dat castig de cauza magistratilor” – cred ca e lipsita de consistenta aceasta sustinere, macar de ar fi sustinuta de probatoriu in dosarul Curtii, din moment ce la fel de bine subsemnata poate afirma: in mod constant, in ultimii ani, instantele judecatoresti au pronuntat hotarari judecatoresti prin care NU au dat castig de cauza magistratilor; sa nu uitam ca din acest motiv a fost necesara promovarea unor recursuri in interesul legii; „prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti, uneori in baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecatoreasca, prin instantele judecatoresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie, a actionat ca o autoritate legiuitoare”, „in mod repetat instantele judecatoresti au pronuntat hotarari prin care au atribuit drepturi banesti personalului din organele judecatoresti”, „in mod evident, aceasta instanta si-a depasit atributia constitutionala prevazuta de art. 124 alin. 1 din Constitutie, de a infaptui justitia in numele legii”.], propun a ne reaminti continutul principiului enuntat de art. 1 alin. 4 din Constitutie, text pe care se fundamenteaza cererea cu care a fost sesizata Curtea.

Articolul 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei prevede ca Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale. Acest principiu are ca scop evitarea abuzurilor in dauna drepturilor si libertatilor cetatenilor, separatia puterii legislative, executive si judecatoresti avand drept scop ca astfel, datorita regimului de separatie, “puterea sa opreasca puterea”. Intrucat separatia priveste cele trei functii principale prin care puterea se exercita in stat (functia legislativa, functia executiva si functia judecatoreasca) ele trebuie indeplinite de autoritati diferite, ce colaboreaza intre ele, pentru a evita ruperea insasi a puterii statului, care, prin natura ei, nu poate fi decat unica, chiar daca se manifesta in modalitati si forme diferite.

Principiul separatiei si echilibrului puterilor, esenta Statului de Drept, este cel care neaga opusul sau, cel al unanimitatii, caracteristic statului totalitar si dictatorial, dar totodata este cel care asigura apararea in fata pericolului alunecarii spre un stat anarhic.

Asadar, principiul consacrat constitutional din 2003, presupune: separatie, colaborare, control si sanctionare intre Autoritatile Statului in scopul echilibrarii lor. Fara control si sanctionare, separatia puterilor este golita de continut pentru ca fara control si sanctionare oricare dintre puterile statului ar putea actiona discretionar, arbitrar. Doar asa se poate intampla ca “puterea sa opreasca puterea”. Nu trebuie uitat ca abuz, neexercitare corespunzatoare a atributiilor ce intra in sfera de competenta a unei autoritati presupune si inactiune, iar nu doar actiune. In acest context, de inactiune a puterii executive, a fost chemata sa actioneze puterea judecatoreasca, sa dea o hotarare, act ce intra in sfera sa de competenta. Instantele judecatoresti au fost chemate – si au raspuns acestei chemari pentru ca mai exista un art. 3 in Codul civil si pentru ca inca aceasta este ratiunea de a fi a instantelor judecatoresti: de a stabili situatia de fapt ce li se deduce, de a identifica textele de lege, de a interpreta si aplica aceste texte, prin obligarea celor care le-au nesocotit la respectarea drepturilor si / ori repararea prejudiciilor produse prin nerespectarea drepturilor prevazute de textele de lege aplicabile.

Presedintele Romaniei, la fel ca toate autoritatile si toti cetatenii Statului de Drept Roman, trebuie sa inteleaga ca mentionarea puterii judecatoresti la finele enumerarii celor trei puteri ale Statului Roman are o alta explicatie decat aceea a subordonarii celorlalte puteri. Puterea judecatoreasca este a treia in enunt, nu prin prisma importantei in raport cu celelalte puteri, ci pentru ca, din punct de vedere cronologic, intervine asupra Legii – Cea care guverneaza Statul de Drept – dupa ce celelate doua puteri isi vor fi spus cuvantul.
Adica:
– Puterea Legislativa (Parlamentul, de regula – in teorie; uneori – in teorie – sau adeseori – in practica – si Guvernul) edicteaza Legea,
– Puterea Executiva are atributia de a pune in aplicare, de a organiza aplicarea Legii, urmand ca
– Puterea Judecatoreasca sa intervina si atunci cand cele dintai autoritati mentionate nu isi indeplinesc atributiile.
Trebuie astfel retinut ca instantele vor sanctiona si vor obliga nu doar Autoritatea Executiva la a respecta legea, dar tot instantele au nobila si responsabila obligatie de a salva Statul Roman de la condamnari in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului in conditiile in care Puterea Legislativa nu edicteaza norme legale in acord cu prevederile Conventiei, in spiritul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.

A infaptui “justitia in numele legii” a devenit, din 1994, in virtutea art. 11, 20 din Constitutia Romaniei si a Legii nr. 30/1994, a infaptui justitia si in numele Conventiei europene pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale.

Pentru toate aceste motive, consider ca instantele judecatoresti care au identificat textele de lege aplicabile, utilizand, din nevoie – in conditiile neindeplinirii corespunzatoare a atributiilor de legiferare (inflatie legislativa nesincronizata) si de aplicare a legii (lasarea neaplicata a unor dispozitii ale legii, gasite de instante aplicabile) -, rationamente de interpretare a legii, nu au indeplinit acte care exced sferei lor de atributii, nu au provocat un conflict juridic de natura constitutionala.

Instantele judecatoresti nu au actionat ca o autoritate legiuitoare. Au obligat Puterea Executiva la a respecta norme edictate de Puterea Legislativa.
Trebuie subliniat ca si atunci cand suplinesc lipsa de actiune a Puterii Legislative ori cenzureaza normele edictate de aceasta, in temeiul unui drept fundamental prevazut si garantat de Conventie, instantele judecatoresti aplica legea, respectiv Conventia, drept intern prin prisma Constitutiei, lege, prin vointa Puterii Legislative.

Chiar daca e greu – si dupa 15 ani – sa se inteleaga ca dispozitiile Conventiei si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului trebuie aplicate cu prioritate fata de orice alte dispozitii contrare din dreptul intern, bine ar fi ca instantele sa isi indeplineasca in continuare atributiile si macar ele sa salveze Statul Roman de condamnarile la care Acesta este predispus prin spectrul actelor edictate de Puterea Legislativa.

Amintesc aici doar Cauza Sabou si Parcalab impotriva Romaniei care ar fi putut sa nu existe pe obrazul Romaniei daca Puterea Legislativa ar fi fost cenzurata de instante, chiar daca in discutie era dispozitie din Codul penal.

Imi exprim insa speranta ca de multe alte condamnari scutesc instantele romane Statul Roman prin cenzurarea Puterilor Legislativa si Executiva.

In cazul de fata, Curtii Constitutionale i se invoca un pretins conflict juridic de natura constitutionala provocat de Puterea Judecatoreasca, criticata pentru ca si-a indeplinit atributiile astfel cum au fost descrise mai sus. Pacatul cel mare pentru care este insa blamata Puterea Judecatoreasca este acela ca a dat hotarari judecatoresti favorabile chiar membrilor Puterii Judecatoresti.

Onorata Curte, nu voi insista pe acest aspect pentru ca dispozitiile art. 15 alin. 1, art. 16 alin. 1, 2, art. 21 alin. 1, 2, 3 din Constitutie ne sunt tuturor cunoscute. Apar totusi anumite intrebari, retorice, desigur: Judecatorii romani nu sunt ei cetateni ai Statului Roman? Li se interzice lor accesul liber la justitia romana? Exista jurisdictii speciale pentru judecatorii romani pe care acestia le-au ocolit?

Nelinistea acestor intrebari este astamparata de urmatorul pasaj din cererea de sesizare a Curtii: “Situatia prezentata nu este specifica personalului din domeniul judiciar. Instituirea unor drepturi de natura salariala de catre instantele judecatoresti tinde sa devina o practica generala aplicabila categoriilor profesionale din toate sectoarele sistemului bugetar.”
… Asadar, ceea ce deranjeaza e ca instantele iau in serios rolul de a cenzura celelalte doua puteri, de a interpreta si aplica legislatia adoptata de Puterea Legislativa ori aplicabila in conditiile art. 11, 20 din Constitutie, de aceasta data in favoarea reclamantului-cetatean de rand, in defavoarea autoritatilor.

Instantele judecatoresti nu au atribuit drepturi banesti. Instantele judecatoresti au recunoscut drepturi banesti celor care au sesizat forul jurisdictional.

Un ultim aspect asupra caruia vreau sa atrag un semnal de alarma este urmatorul:
In discutie sunt puse hotarari judecatoresti. Definitive si irevocabile!!! Aceste hotarari recunosc reclamantilor un drept de creanta, protejat de art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventie!!!

Prin admiterea cererii si constatarea unui conflict juridic de natura constitutionala, procedand la analizarea unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, pe care le-ar face inopozabile celorlalte doua puteri, lipsindu-le de efect pentru creditorii beneficiari ai art. 1 Protocol 1, Curtea Constitutionala nu ar face decat sa se tranforme intr-o noua Curte Suprema de Justitie ce reinvie recursul in anulare si deschide un nou sir de condamnari ale Statului Roman in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru incalcarea art. 6 din Conventie si art. 1 alin. 1 din Protocolul Aditional nr. 1!!! A se revedea in acest sens, spre exemplu: Cauzele Vasilescu, Brumarescu, Popescu, SC Masiniexportimport SA, Raicu, toate impotriva Romaniei.

Cu respect fata de responsabila chemare ce v-a fost adresata,

Stimate Domnule Presedinte al Curtii Constitutionale,
Distinsi Judecatori ai Curtii Constitutionale,

In lumina celor mai sus enuntate, opinez pentru respingerea ca nefondata a cererii Presedintelui Romaniei, domnul Traian BASESCU, si pentru constatarea neexistentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre Autoritatea Judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

Atasez copii de pe sentintele civile nr. 588/09.06.2008, nr. 734/07.07.2008 si nr. 231/23.02.2009, toate pronuntate de Tribunalul Buzau, Sectia Civila, Complete specializate in litigii de munca, hotarari ce confirma partial cele afirmate de Presedintele Romaniei: Practica instantelor – de recunoastere a drepturilor de natura salariala – este generala. Instantele isi indeplinesc atributiile, potrivit legii, infaptuiesc justitia, in numele Legii, pentru orice categorie socio-profesionala.

Data
19.05.2009

Judecator
Ana-Maria PUIU

 

CĂTRE

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

În atenţia doamnei secretar general judecător Corina Alina Cerbu

Urmare a adresei dumneavoastră, nr. 263/L//2007 din data de 19.02.2007, vă înaintăm opinia Judecătoriei Buzău cu privire la propunerile de modificare şi de completare a Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005.

            Răspunsul pe care vi-l transmite Judecătoria Buzău se fundamentează pe credinţa sinceră a acestui colectiv că un act de justiţie de bună calitate nu se poate fundamenta decât pe o pregătire profesională corespunzătoare.  Apreciem că pentru stimularea pregătirii profesionale, pe lângă regulamentul privind modul de desfăşurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor şi atestare a rezultatelor obţinute ori cel privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, este necesară modificarea regulamentului supus analizei.

            Nu este suficient să se pretindă şi să se tindă la o pregătire profesională continuă, ci este necesar să se creeze şi cadrul legislativ care să permită şi să încurajeze acest proces. Dacă nu există norme legale de acest gen, este golit de sens şi scopul proclamat, dar şi dreptul judecătorilor şi procurorilor de a-şi consolida şi perfecţiona cunoştinţele.

            Nu în ultimul rând, considerăm faptul că un examen, un curs ori o altă formă de specializare bine pregătită a unui judecător ori procuror se răsfrânge ulterior în mod pozitiv asupra activităţii instituţiei din care acesta face parte.

1. În ceea ce priveşte textul articolului 15 din Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815/08.09.2005, apreciem că este benefică modificarea acestuia, observând următoarele:

Litera a) a alineatului 1 al acestui articol nu va suferi nicio modificare referindu-se la dreptul judecătorilor şi procurorilor de a beneficia, la cerere, de concedii plătite pentru formarea profesională în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate.

Litera b) încadrată în acelaşi alineat al art. 15 urmează a fi modificată pentru a răspunde defalcării introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat. Apreciem de bun augur această corelare legislativă. Din moment ce doctoratul este conceput de legiuitor în două etape (un program de pregătire universitară avansată şi unul de cercetare ştiinţifică), este firească modificarea anunţată, deşi pare o simplă transformare a singularului „examenului de doctorat” în pluralul „examenelor de doctorat”.

Optăm de asemenea pentru înlăturarea părţii finale a alineatului 2, cea referitoare la durata maximă a acestor concedii ce va fi aprobată de conducerea instituţiei, în funcţie de durata cursurilor ori a specializărilor efectuate. Însă nu cu motivarea dumneavoastră („era în contradicţie cu alin. 3”), ci pentru faptul că ar fi fost inutilă, din moment ce condiţia de a nu depăşi durata de 10 zile se va regăsi în alineatul al treilea.

Structura doctoratului cerea o modificare şi a alineatului al treilea al art. 15. Astfel, având în vedere că după susţinerea concursului de admitere la doctorat, doctoranzii au de susţinut proiecte, dizertaţii, colocvii, rapoarte ştiinţifice, intermediare la care se adaugă elaborarea şi susţinerea tezei de doctorat, suntem de acord cu forma preconizată pentru acest alineat (pentru participarea la concursul de admitere la doctorat, susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată, elaborarea şi susţinerea tezei de doctorat, judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăşi 10 zile pentru fiecare examen, într-un an calendaristic).

Dacă până la acest moment am fost în asentimentul dumneavoastră, regretăm faptul că reglementarea existentă în materia examenului de capacitate rămâne nemodificată. Însă, având în vedere că în adresă ne solicitaţi părerea şi cu privire la alte modificări necesare, în cele ce urmează vă vom prezenta poziţia noastră cu privire la acest aspect.

Pentru început constatăm inconsecvenţa cu care aţi privit doctoratul în comparaţie cu capacitatea judecătorilor stagiari. Dacă în ceea ce priveşte doctoratul, aţi sesizat necesitatea reglementării concediilor aferente în corelaţie cu fazele, examenele, colocviile pe care le presupune un doctorat, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul examenului de capacitate. Aşa se face că şi în actuala formă, dar şi în cea preconizată pentru pregătirea şi susţinerea examenului de capacitate judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăşi 10 zile.

Rugăm să daţi însemnătatea cuvenită complexităţii şi valorii unui asemenea examen. Aceasta, cu luarea în considerare a structurii examenului de capacitate şi a probelor de examinare (a se vedea Regulamentul din 17.08.2006, publicat în M. Of. Partea I, nr. 789/19.09.2006.). Apreciem că un asemenea examen nu se poate pregăti în mod temeinic în 10 zile (două săptămâni). Totodată, nu se poate concepe că 10 zile sunt acordate de lege atât pentru pregătire, cât şi pentru susţinere, care ea însăşi presupune o perioadă mai îndelungată (aceasta, având în vedere ultimul examen de capacitate organizat în perioada 19 decembrie 2006 – 19 ianuarie 2007).

Cunoaştem dictonul dura lex, sed lex, dar, având în vedere că am fost consultaţi în această problemă, şi observând că în mod obiectiv cele 10 zile de concediu nu pot acoperi o perioadă rezonabilă pentru pregătirea şi susţinerea acestui examen, rugăm să aveţi în vedere reconsiderarea termenului de 10 zile.

În lumina celor de mai sus, propunem următorul enunţ pentru alineatul al treilea al articolului 15 din Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor:

Pentru pregătire şi susţinerea probelor examenului de capacitate, judecătorii stagiari şi procurorii stagiari au dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăşi 30 de zile (calendaristice) într-un an calendaristic. Pentru participarea la concursul de admitere la doctorat, pentru susţinerea proiectului de cercetare ştiinţifică la încheierea programului de pregătire universitară avansată, pentru elaborarea şi pentru susţinerea tezei de doctorat, judecătorii şi procurorii au dreptul la un concediu plătit ce nu poate depăşi 10 zile pentru fiecare examen, într-un an calendaristic.

            2. Nu suntem de acord cu abrogarea alineatului al doilea al articolului 16 (Concediile acordate potrivit alin. 1 nu afectează vechimea în magistratură.) pentru considerentele ce urmează.

            Dumneavoastră ne aduceaţi la cunoştinţă faptul că în şedinţa din 19 octombrie 2006, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că, potrivit legii, constituie vechime în magistratură, precum şi în funcţia de judecător sau procuror durata concediilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, cu excepţia concediilor fără plată acordate pentru rezolvarea unor situaţii personale deosebite şi a concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, sens în care va fi introdus un text nou la dispoziţii finale.

            Deşi am vizitat site-ul CSM – ului (www.csm1909.ro), şi am găsit cele de mai sus la ordinea de zi soluţionată (numărul lucrării fiind 145/1154/2006), apreciem că ar fi fost indicat să propuneţi şi textul articolului ce ar fi urmat să fie inserat la dispoziţii finale.

            În concluzie, considerăm că abrogarea alineatului al doilea, în lipsa altui text legal expres şi clar, conduce la concluzia că vor afecta vechimea în magistratură concediile acordate potrivit alin. 1. Opinăm aşadar pentru menţinerea alineatului al doilea al art. 16 din  Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor.

            3. Alineatul al doilea al art. 19 din regulamentul în discuţie are următorul enunţ la această dată: „Durata concediilor fără plată prevăzute la art. 18 nu constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror. Instanţele şi parchetele au obligaţia să comunice de îndată la Consiliul Superior al Magistraturii orice întrerupere a vechimii în activitatea de judecător sau procuror.”

            Prin abrogarea acestui alineat, în considerarea celor expuse la punctul 2 al acestei analize, reiese că durata concediilor fără plată prevăzute la art. 18 constituie vechime în funcţia de judecător sau de procuror. Având în vedere că starea legislativă ce s-ar crea nu ar putea decât să profite judecătorilor şi procurorilor suntem de acord cu această modificare anunţată.

            4. La capitolul propuneri, dorim să aveţi în vedere şi să daţi valoare şi examenelor de promovare. Subliniem în acest sens importanţa încurajării participării la astfel de examene care, chiar şi prin prisma unui nedorit eşec, se răsfrâng în mod pozitiv asupra activităţii de judecată. Chiar dacă nu se obţine promovarea (având în vedere locurile puţine scoase la concurs), judecătorii şi procurorii care vor beneficia de un concediu plătit în acest scop vor avea ocazia de a-şi consolida cunoştinţele în ramurile de bază ale dreptului, dar totodată se vor aprofunda şi cunoştinţe noi în domeniul dreptului comunitar ori în cel al drepturilor omului (jurisprudenţa în aceste domenii se dezvoltă în mod covârşitor şi necesită timp pentru a o cunoaşte şi a-i înţelege spiritul).

            Un argument în plus ar fi faptul că, în ipoteza unei reuşite (la care ar concura şi concediul plătit acordat în acest scop), s-ar elibera noi locuri ce vor putea fi ocupate de judecători şi procurori, de asemenea bine pregătiţi.

            Pentru toate aceste considerente, colectivul Judecătoriei Buzău, vă solicită modificarea legislativă în sensul acordării unui concediu cu plată şi pentru pregătirea şi susţinerea probelor examenului de promovare. Propunem în acest sens un concediu cu plată de maxim 30 de zile (calendaristice) într-un an calendaristic. Acordarea şi durata acestui concediu, urmând a fi aprobate de conducerea instituţiei.

Redactat de                                                                                                                           Data

Judecător Ana-Maria PUIU                                                                                       06.03.2007