7. De ultim moment

Duminica, 17 martie 2013

SUNT JUDECATOR,

NU „CONSILIER ONORIFIC”!

Fara voia mea am fost subiectul unei erori care, daca nu ar fi fost grava si dureros de absurda, ar fi putut fi doar o intamplare comica ce mi-a amintit de Caragiale, singurul care ar fi putut sa o imagineze si sa o descrie magistral.

 

Joi dimineata, 14.03.2013

Sunt sunata de apropiati pentru a fi felicitata pentru noua calitate.

???

–          Cum pentru ce? E pe toate canalele si site-urile de stiri: ai fost numita consilier onorific al premierului!!!

–          Dar nu stiu nimic despre asa ceva! Nu are legatura cu mine! E o eroare!

A fost inutil sa combat. A trebuit sa inchid telefonul si „sa deschid internetul”. Si uite asa, din pagina in pagina, am aflat ca sunt ceea ce nu sunt.

 

Am apreciat faptul ca cei de la www.juridice.ro nu au publicat stirea.

 

Totusi, ce e cu povestea aceasta?

Am sunat la Departamentul de Comunicare al Guvernului. Am solicitat sa mi se explice cum am ajuns „consilier onorific” fara sa stiu. Mi s-a comunicat ca este o stire care a plecat dupa publicarea in Monitorul Oficial.

??? Aha! Deci apar si in Monitorul Oficial! Sa deschidem asadar Monitorul Oficial.

Nici aceasta operatiune nu m-a convis ca sunt ceea ce nu sunt:

In Monitorul Oficial nr. 133 din 13.03.2013 a fost publicata Decizia Premierului prin care a atribuit calitatea de consilier onorific doamnei Anamaria Puiu.

M-am lamurit: nu sunt eu. Motive: nu cunosc personal premierul; nu am discutat vreodata despre asa ceva cu cineva; nu m-a contactat nimeni (nici anterior, nici ulterior aparitiei stirii); prenumele meu se scrie altfel: Ana-Maria; vreau sa cred ca cei de la Monitorul Oficial nu ar scrie numele eronat; Monitorul Oficial nu face nicio referire la calitatea de judecator.

Deci am elucidat: de la informatia din Monitorul Oficial, jurnalistii nostri au creat stirea. Ce puteau face jurnalistii cu informatia din Monitor? Cum puteau sa investigheze, sa afle cine este modesta doamna Anamaria Puiu? Simplu: „google it”. Si ce sa vezi?! La o asemenea operatiune internetul iti ofera raspunsul care se preteaza cel mai bine pentru a crea o stire: judecator Ana-Maria PUIU. Si stirea a fost gata: Judecatoarea Ana-Maria Puiu, consilier onorific al premierului Ponta!

 

La inceput m-a amuzat aceasta greseala. Mi-am spus ca, asta e, o eroare materiala pot strecura si jurnalistii in stirile lor. Sa-i ajutam sa repare!

In acest context, la ora 12.30 am comunicat catre Consiliul Superior al Magistraturii o cerere prin care am explicat eroarea care a generat stirile diminetii si am precizat ca nu am nicio legatura cu aceasta titulatura, apreciind ca s-ar impune un comunicat de presa din partea Consiliului.

 

De aici incep nuantele triste.

Spre dupa-amiaza zilei de joi, 14.03.2013, Consiliul Superior al Magistraturii a facut precizari referitoare la situatia profesionala a subsemnatei (http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0502).

Mediafax (www.mediafax.ro), sursa citata in multe stiri referitoare la subiectul in discutie, nu a rectificat stirea din 13.03.2013 (http://www.mediafax.ro/politic/judecatoarea-ana-maria-puiu-consilier-onorific-al-premierului-ponta-10665866), pana la acest moment.

O publicatie a mers mai departe: dupa ce a creat scenarii fantasmagorice, nu a luat act de precizarile Consiliului si nu a retractat acuzatiile si inchipuirile.

Se pare ca si jurnalistii pot gresi. Iar de aceasta data este vorba despre grava neglijenta: s-au creat stiri si articole, scenarii si acuzatii fara o minima investigatie, cercetare ori interpelare a subiectului, fara a prelua si a publica precizarile Consiliului, fara minime scuze fata de situatia creata, fara o minima asumare a erorii pe care eu am fost pusa in situatia de a o deslusi.

Si mai trist este ca desi am precizat cat se poate de clar Consiliului ca nu am nicio legatura cu aceasta titulatura, punctul 2 al precizarilor a avut urmatorul enunt: „Până la această dată (sublinierea subsemnatei), Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost sesizată cu vreo cerere de detaşare a doamnei judecător la Guvernul României”.

Grav este si ca de la Cabinetul Premierului nu a dezmintit nimeni stirea creata din informatia publicata in Monitorul Oficial.

 

Cu toate acestea, sper sa ma credeti:

Sunt judecator, nu „consilier onorific”!

 

judecator Ana-Maria PUIU

Miercuri, 12 septembrie 2012

Poezii cu iz de Filocalii

Pentru cei dintre dumneavoastra care au binecuvantarea de a avea copii sau de a fi copii, va aduc la cunostinta aparitia din 2011: Poezii cu iz de Filocalii, editie ingrijita la Manastirea Diaconesti.

Va voi cita poezia ademenitoare, restul le veti descoperi singuri. Sunt minunate.

„Veti gasi scrise aici

Povestiri mari si mai mici

Despre vulpi, arici, purcei,

Ursi, broscoi si dovelecei.

Toate va pun inainte

O oglinda ce nu minte,

Unde patimile toate

Fara mila-s aratate.

S-ar putea sa va vedeti

Asa cum de fapt sunteti,

Si nu cum ati vrea sa fiti …

Ei, mai vreti sa le cititi …?!”

Marți, 11 septembrie 2012

Doamne, multumescu-Ti pentru ca mi-ai dat sa aflu si despre acest preot martir: Constantin Sarbu!

Dupa ce am citit in Revista Familia Ortodoxa din luna august despre sfarsitul parintelui Constantin Sarbu din Bucuresti (p. 7), mi-am amintit ca am in biblioteca o carte dedicată acestui preot. Am aruncat o privire pe raftul potrivit si am identificat-o: Lacrima si Har. Preotul Martir Constantin Sarbu. Am lecturat-o pe nerasuflate si v-o recomand prin cateva citate. Nu ma simt vrednica sa va vorbesc altfel despre aceasta brosura. Am ajuns la vorba profesorilor: ”va veni vremea cand veti scrie mai mult decat veti citi!” Si atunci, daca esti norocos, te incearca o senzatie de gol ce se cere umplut prin invataturile altora. Asadar, nu vreau sa ma mai pierd prin dezvaluire, prin vorbire despre sine, despre adevarurile descoperite de subsemnata, vazute si traite, desigur, de foarte multi dintre cei care imi citesc randurile. Imi doresc sa ma retrag la lecturile mele pentru a avea de unde si cu ce sa ma intorc spre cei care cauta un model, un reper.

Va mai retin doar cu o impresie. Pe masura ce parcurgeam marturisirea despre parintele, imi doream cu ardoare sa-l fi cunoscut, sa fi avut norocul unei dojane din partea acestui martir. Am avut totodată senzatia ca seamana extraordinar de mult, prin simplitate, smerenie, evlavie, comportament, ritual al slujbei, cu parintele ce slujeste la o mica si istorica bisericuta din centrul Bucurestiului. Nu ii voi spune numele in acest context pentru ca in mod sigur l-ar jena, daca nu chiar ar respinge o asemenea apreciere (este stiut ca Sfintii in devenire se ascund de o asemena relevare; Ei se roaga pentru a nu fi astfel catalogati de oameni). Ceea ce am vrut sa va transmit prin acest mic secret e ca daca va doriti sa intalniti preoti cu har, smeriti, evlaviosi in Bucuresti, trebuie sa-i cautati. Nici nu va dati seama cat de aproape pot fi si cata liniste si echilibru va pot ajuta sa aduceti in viata dumneavoastra.

Finalul de lectura s-a soldat si cu o ”excursie” intr-o frumoasa sambata de inceput de septembrie la Bisericuta Adormirea Maicii Domnului Sapientei, de pe Strada Sapientei, Zona Izvor, în spatele Manastirii Mihai Voda. La aceasta biserica a slujit parintele Constantin Sarbu, până în 1975, iar apoi parintele Constantin Voicescu, până în 1997.

Iata ce ne-ar fi spus parintele Constantin Sarbu daca i-am fi fost contemporani:

„Vorbeste putin, vorbeste ce trebuie, vorbeste cand trebuie. Tu faptuieste, lasa pe altii sa vorbeasca!”

„Duceti flori mamelor voastre cat sunt inca in viata. Nu asteptati sa le duceti flori la mormant, unde nu mai folosesc!”

„Niciodata nu vei putea fi o calauza buna pentru altii daca mai intai nu ai o cunoastere clara a drumului pe care mergi. Un indrumator indraznet nu este chiar totdeauna de folos, dar unul intelept este totdeauna necesar. Fiindca in intelepciune este totdeauna si indrazneala, dar in indrazneala nu este totdeauna si intelepciune.”

„Credincios adevarat este acela care, facand binele, nu se masoara cu semenii sai, ci cu Invatatorul sau, caci cine se masoara cu altii, totdeauna se va mandri, dar cine se masoara cu Domnul, acela isi va gasi totdeauna masura smereniei sale.”

„Zilele fericite trec cel mai repede pe pamant, prilejurile binecuvantate sunt cele mai rare si oamenii cei mai buni raman cel mai putin cu noi.

O, daca am sti dinainte aceste lucruri, pe care le stim in urma, cum am rascumpara atunci cu grija zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvantate si cum am sti sa pretuim pe oamenii buni cat mai sunt cu noi!

Oricat de lunga i-ar fi viata pe pamant, omul bun ramane tot putin langa noi. De omul bun si cu voia buna nu te saturi niciodata! De Dumnezeu si de bunatate este atata nevoie printre oameni, ca oricat ar prisosi, tot va fi mereu lipsa! Dar cand ai de la Dumnezeu harul de a avea langa tine un invatator pretios, un binefacator atat de rar, un parinte atat de scump, un prieten si un sot atat de dulce si de neinlocuit, nu te desparti nicio clipa de el, tine-i minte orice cuvant, urmeaza-i orice sfat, pretuieste-i orice indrumare, invata-i orice pilda! Ca de nimic nu vei avea nevoie maine ca de acestea, cand el nu va mai fi cu tine si cand tu nu vei mai avea nici pe cine sa mai intrebi, nici cui sa-i mai spui ceea ce ii spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut langa tine!”

Joi, 28 iunie 2012

MEDITATIE LA ZIUA JUSTITIEI

Duminica, 1 iulie 2012, este Ziua Justitiei.

Este o zi ce priveste munca mea, daruirea mea, sufletul meu.

Moment de bilant…

 

Rememorez cum am ajuns sa vreau sa fac justitie: dupa cei patru ani de facultate, in care am frecventat constiincios cursurile si seminariile profesorilor si indrumatorilor mei, dupa trei ani de lecturi in biblioteca facultatii pana tarziu in seara, pana la ora inchiderii, dupa o vara de studiu consecvent si increzator in reusita, cu mintea tanarului idealist si de buna credinta, dornic sa „aduca pacea pe pamant” si intelegerea intre oameni, am intrat lejer pe usa Justitiei. Si am incercat de atunci sa fac Binele, asa cum reuseam eu sa il inteleg: la inceput foarte sigura ca detin Binele in minte si in pix, apoi, incet-incet, cu fiecare carte parcursa, cu fiecare destin cunoscut, am inceput sa ma indoiesc de calea pe care am castigat-o prin munca sustinuta de rugaciuni.

 

Astazi rasar in mintea mea multe semne de intrebare. Nu mai intuiesc rostul muncii mele, daruirii mele, efortului meu. Un puternic sentiment al inutilitatii macinarii sanatatii mele si o nemasurata dorinta de a intalni Cuvantul ma imping sa caut un raspuns pentru toate aceste framantari.

 

O iau usor. Am invatat ca trecutul te poate ajuta sa gasesti solutii.

Arunc asadar o privire in spate.

Ma uit departe pentru ca intotdeauna prin lupa istoriei greselile altora, apusi, se vad mai bine.

Ma ingrozesc. Vad monsti iesind din mintea si pixul judecatorului de moment:

 

Si pe cand sedea Pilat in scaunul de judecata, femeia lui a trimis la el, zicand: „Nimic sa nu-I faci Dreptului Aceluia, ca astazi mult am patimit in vis din pricina Lui.”

Iar arhiereii si batranii au induplecat multimile sa-l ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Iar guvernatorul, raspunzand, le-a zis: „Pe care din cei doi vreti voi sa-l eliberez?” Iar ei au raspuns: „Pe Baraba!” Si Pilat le-a zis: „Dar ce sac eu cu Iisus caruia i se spune Hristos?” Toti au raspuns: „Sa fie rastignit!”

Si vazand Pilat ca nimic nu foloseste, ci mai mare tulburare se face, luand apa si-a spalat mainile in fata multimii, zicand: „Nevinovat sunt eu de sangele Dreptului Acestuia. de acum, pe voi va priveste!” Iar tot poporul, raspunzand, a zis: „Sangele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”…

Atunci le-a eliberat pe Baraba; iar pe Iisus, după ce L-a biciuit, L-a dat sa fie rastignit. (Matei 27; 19 – 26)

 

Denis Deletant, istoric din Marea Britanie, in cartea Luciei Hossu Longin, Memorialul Durerii, aparuta la Editura Humanitas, Bucuresti, 2007 (f. 124), ne vorbeste despre procesul „Iuliu Maniu si altii” ce continea nouazeci si noua de volume: Acest proces a fost cea mai mare inscenare juridica in istoria Romaniei postbelice si a fost deosebit. Procesul a reprezentat o incalcare deosebit de grava a drepturilor omului. Trebuie sa avem in vedere ca printre cei cei acuzati erau cei doi fauritori sau unii dintre fauritorii Romaniei Mari, si anume Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Impreuna cu ceilalti acuzati, nu s-au bucurat de nici cea mai mica, elementara portie de justitie. In primul rand, toata atmosfera creata in jurul procesului a reprezentat o incalcare flagranta a drepturilor omului, in sensul ca, in Scanteia, in toata presa, s-a creat o atmosfera ostila celor adusi in fata instantei, pe urma, publicul care a fost admis in locul unde a avut loc procesul, la Scoala Superioara de Razboi, astazi Academia Militara. Fiecare, care a intrat, a fost verificat, majoritatea celor carre au participat ca „public” erau muncitori dresati sa strige la momentul oportun: os cu inamicii democratiei populare!

 

Doamna avocat Ligia Minovici, intervievata in cartea lui Stelian Tanase, Anatomia mistificarii (1944 – 1989), aparuta la Editura Humanitas, Bucuresti, 2009 (f. 348 – 349) ne povestește:

Ligia Minovici: Adrian Dimitriu era in toate procesele o spaima. Era presedintele Tribunalului Militar. La el nu mergea decat cu condamnari. (…) El facea totul din ordin. Nu avea nicio valoare tot ce faceai ca avocat. sentinta era data. Era ca si Petrescu. Ca si ceilalti. Erau pusi pe condamnari in procesul Noica.

Stelian Tanase: De ce?

L.M.: Pentru ca lucrau din ordin.

S.T.: De ce?

L.M.: Pai, daca era comunism si directivele de la Moscova! Tot ce se gandeste contra comunistilor sa fie la zdup!

S.T.: Stiati asta cand pledati?

L.M.: Stiam, dar credeam ca datoria mea este sa spun intotdeauna ce gandesc, indiferent ca in 99 % din cazuri nu obtineam ce voiam. Nu ma temeam sa pledez pentru clientii mei. Enervarea si exasperarea  mea erau asa de mari ca nu ma mai gandeam ce mi s-ar putea intampla. Vedeam cum se judeca din ordin.

 

Despre Adrian Dimitriu, Alexandru Paleologu ne spunea ca era vizibil un om inteligent, un om cultivat (ibidem, f. 347): Adrian Dimitriu era odios, pentru ca era vizibil un om inteligent, un om cultivat. Fusese student in drept la Iasi. Era mai in varsta ca mine. Pastorel era o celebritate a Iasului, trebuia sa stie cine e Pastorel, si stia. Am ost revoltat cand l-a intrebat pe Pastorel de ce scrie epigrame. O intrebare idioata! El a spus: „Domnule presedinte, eu fac epigrame cum face gaina oua!” „Tribunalul te invita sa fii serios!” Mie mi s-a parut asa o obraznicie fara pereche.

 

A fost o vreme cand aveam certitudinea: Increderea e in judecatori!

Astazi, ma incearca un sentiment de tristete si de neincredere in calea aleasa.

Nu imi doresc decat sa fiu Om, unul implinit, mantuit la capatul drumului. Cea mai mare dorinta a Omului din mine e aceea de a intalni Cuvantul. Voi reusi continuand pe aceasta cale?

 

Pentru moment, ma multumeste raspunsul pe care l-am primit in Duminica Sfintilor Romani cand am auzit inca o data in predica parintelui ca fiecare ne putem sfinti si ca putem face acest lucru oriunde, in orice conditii, numai sa ne dorim asta.

Cred ca profesia de judecator nu e un fine de neprimire la mantuire.

Si un judecator poate sa cunoasca Fericirea, Calea, Adevarul, Viata.

Trebuie doar sa isi doreasca acest lucru. Sa se smereasca, sa se fereasca de pacatele mandriei, leneviei, deznadejdii. Sa fie constient si sa-si accepte limitele de Om. Judecatorul trebuie sa aiba intuitia ca jiltul din care asculta si pronunta nu ii confera nici cunoasterea adevarului absolut, nici dreptatea universala. Este acolo pentru ca asa ni s-a transmis prin gura proorocului David: Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara.

Poate fi implinit si judecatorul daca, pe langa stiinta de carte, exerseaza empatia fata de cei carora li se adreseaza in orice moment si in orice imprejurare a vietii sale. Vrem – nu vrem, la nivel de subcontient, cel care asteapta o solutie de la judecator il priveste pe acesta ca pe un personaj investit cu atribute divine. Justitiabilul se asteapta ca judecatorul sa se comporte ca Dumnezeu cel Drept si Bun. Dumnezeu nu spune doar Dreptul (iuris dictio). Dumnezeu ne pronunta fiecaruia Dreptul (solutia, sanctiunea) si cu fermitate implacabila, dar si cu blandete, atentie, finete. Dumnezeu ne pronunta fiecaruia solutia ce ni se potriveste (fumos a mai interpretat Olga Greceanu cele trei vindecari diferite de orbi despre care ne vorbesc evanghelistii: orbul din Ierihon, orbul din Betsaida si orbul din nastere, de la Ierusalim, in Meditatii la Evanghelii, aparuta la Editura Sophia, Bucuresti, 2010, f. 117).

O diferenta este insa esentiala: Solutia divina este, in absolut si la nivel de perceptie, cea corecta. Si asa ramane, indiferent de vremi.

… Poti sa te mantuiesti si alegand calea Justitiei. Totul e sa iti doresti acest lucru si sa il rogi necontenit pe Cel la care vrei sa ajungi sa te ajute pe aceasta cale caci El e Cel care ne-a lasat si parabola judecatorului nedrept (Luca 18; 1 – 8):

Si le-a spus o parabola, cum ca trebuie sa se roage-n toata vremea si sa nu-si piarda curajul, zicand: „Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de om nu se rusina. Si in cetatea aceea era si o vaduva si venea la el, zicand: Fa-mi dreptate asupra potrivnicului meu!.. Si pentru o vreme nu a vrut; dar dupa aceea si-a zis in sine: desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez, totuși, fiindca vaduva aceata nu-mi da pace, ii voi face dreptate, ca sa nu vina sa ma necajeasca la nesfarsit”. Si a zis Domnul: „Auziti voi ce spune judecatorul cel nedrept? Dar oare Dumnezeu nu le va face dreptate alesilor Sai care striga spre El ziua si noaptea, El, Care rabda-ndelung pentru ei? Va spun Eu voua ca degrab le va face dreptate. Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi El oare credinta pe pamant?”

 

Cred ca atunci cand pe calea Justitiei ne vom intalni mai multi care cautam valorile absolute, fundamentale, Ziua Justitiei va fi sarbatorita impreuna: judecatorii nedezbinati alaturi de avocati si justitiabili. Pana atunci, multe rugaciuni sunt de spus.

Joi, 14 iunie 2012

PLEDOARIE PENTRU INDREPTAREA UNEI ERORI (NE)INTENTIONATE

 

Daca e adevarat că mai reprezinta creditul o valoare protejata de Statul Roman,

Daca mai credeti in Statul de Drept Roman care, prin definitie, ar trebui sa fie cel in care guverneaza preeminenta legii, iar nu cel care sa justifice prezumtia nelegalitatii actelor de executare,

Daca e adevarat ca nu va doriti un judecator-functionar,

Daca realmente va pasa de copacii tarii acesteia taiati fara mila pentru formalitati exagerate,

Dacă intr-adevar nu sunt bani pe care, pana una-alta, Statul ii cheltuie pe zeci de mii de dosare de incuviintare a executarii silite,

Daca nu s-a incercat de fapt o temporizare statala a executarilor silite,

Daca pentru cei care au plecat din instante, fara a renunta la atributul de judecator, mai conteaza soarta sistemului judiciar,

Daca pentru cei care concep legile si luminoasele noi coduri are vreo importanta ceea ce se intampla in afara inaltelor sfere, in instante, in arhivele instantelor,

Daca nu va este straina ori indiferenta situatia cu care se confrunta judecatoriile si, odata cu ele, executorii si creditorii,

Daca nu va sunt straine statisticile care infirma utilitatea procedurii incuviintarii executarii silite, inregisrandu-se mai multe contestatii la executare dupa primavara anului 2009 decat pana la acel moment de gratie,

 

Recunoasteti ca s-a comis o grava eroare (ne)intentionata, justificata daca nu de interesele unor importanti debitori ce ar fi trebuit protejati prin tot felul de proceduri menite a temporiza executarea silita, atunci de lipsa de viziune care, alaturi de buna credinta, ar fi trebuit sa se regaseasca in decizia care urma sa influenteze activitatea unui sistem  şi, pana la urma, chiar soarta unor oameni,

Indrepati aceasta eroare,

Indepartati, macar in al douasprezecelea ceas, procedura incuviintarii executarii silite din reglementarea prezenta si / sau viitoare!

 

Joi, 2 februarie 2012

 

De astazi suntem mai saraci.

In seara de 2 februarie 2012, in Sfanta Zi a Intampinarii Domnului, s-a mai ridicat la Ceruri un Sfant Duhovnic al meleagurilor noastre.

In aceasta seara, Parintele Arhimandrit Teofil Lefter, Staretul Manastirii Pangarati, si-a incetat rugile pamantene si ne vegheaza de acum din Locul care i-a ghidat existenta.

Pe 7 martie ar fi implinit 53 de ani. Prea putin pentru cat ar mai fi avut acest Sfant Duhovnic sa ne spuna si pentru cate suflete ar mai fi putut sa cladeasca.

Ne lasa cu sufletul gol. Ne alina doar certitudinea ca si de Acolo ne va fi inainte rugator si grabnic ajutator.

Dumnezeu sa Il numere cu Sfintii Sai!

Am saraci si mai mult daca  nu ne-am linisti sufletul, din cand in cand, in mijlocul muntilor, in fata bijuteriei create in cei 15 ani de staretie.

Nadajduim ca obstea Sfintei Manastiri va fructifica in continuare ceea ce a creat, calauzita de Sfantul Parinte Staret Teofil Lefter.

Ceea ce va va incanta ochii trupului si ai sufletului intre zidurile Manastirii Pangarati se datoreaza nu numai spiritului gospodar al obstii frumos conduse de regretatul parinte, cat mai ales vietii duhovnicesti ce a atras ani de-a randul sufletele insetate de sfintenie, care au simtit nevoia sa contribuie si material la cladirea acestei Noi Perle a Moldovei. Dovada stau si noptile de trecere dintre ani cand Manastirea e arhiplina de ani buni.

Marti, 17 ianuarie 2012

Tarii mele

de Vasile Voiculescu

Deprins de veci cu nori si vijelie

Sta pururi trainic muntele de stanca.

Ce-i pasa lui ca-n aspra-i temelie

Sivoaie rod si ape iuti mananca.

Stiti voi ce fac in cremenea batrana

Atatea ploi cu munca lor grozava?

O spala doar de clisa si tarana

Dar lasa-ntreg stravechiul cheag de lava.

In van puhoiul spumega si creste

Scobind prapastii fara de hotare:

Pe cat la poale rapa s-adanceste,

Pe-atat se-nnalta muntele mai tare.

– O tara mea, tu culme-ncremenita

De-atata sange roasa si brazdata,

Azi din adancuri, grea si neclintita,

Te-nnalti in slavi mai sus ca niciodata!

 

Vineri, 13 ianuarie 2012

Aici va voi scrie din cand in cand. Nu des. Caci tot ce-i prea mult (ne) strica.

Pentru moment, va anunt ca am mai postat poezii in capitolul aferent, pe care cunoscatorii deja l-au frecventat.

De ce am completat doar acest capitol al blog-ului?

V-am scris pentru ca mi-e dor sa va vorbesc.

Dar nu mai pot. Pur si simplu. Imi doresc sa ma comunic voua. Si nu pot. Sper sa nu fie cu pacat cele gandite, dar parca as fi experimentat senzatia de mutenie. Simteam cuvintele cum, urcand din suflet, imi inunda mintea. Aici se opreau. Pentru ca mai departe, nu puteam sa va vorbesc.

Astfel, am apelat din nou la poezie, la unele versuri ce s-au mulat pe sufletul meu.

Cred ca acestea sunt mai potrivite pentru a mentine legatura intre noi pentru moment.

E prea mult zgomot in rest.

E nevoie de putina liniste si … de o poezie soptita pe fundal.

Cu drag,

aceeasi Ana-Maria PUIU