3. Articole, comentarii, studii, opinii juridice

In aceasta pagina aveti ocazia sa va (re)intalniti cu articolele, comentariile, studiile si opiniile juridice pe care, incepand cu vara anului 2007, am avut onoarea a vi le oferi spre lectura pe www.juridice.ro

  

 

Vineri, 25 iunie 2010:

JUDECATORII NEASCULTATORI DE IERI SI DE AZI

 „Avem de–a face cu organe ale dictaturii proletariatului.

Justiţia este unul din organele importante ale statului democrat-popular, chemat, ca organ de represiune, impotriva dusmanilor R.P.R., impotriva celor ce lovesc in interesele oamenilor muncii.

Nu au ce cauta in justitie nici blandete si nici ingaduinta fata de dusmanii poporului nostru.

Problema care trebuie sa ne preocupe este in ce masura cel judecat a daunat sau n-a daunat intereselor oamenilor muncii, intereselor constructiei socialiste.

Din felul in care au actionat o serie de judecatori, din felul in care au incercat sa justifice atitudinea aceasta de ingaduinta fata de elementele dusmanoase, fata de hoti si delapdatori, se dovedeste ca mai avem (sublinierea noastra) in justitie oameni (s.n.) care n-au inteles sau nu vor sa inteleaga ca ei sunt pusi acolo de puterea clasei muncitoare si a taranimii muncitoare, pentru a apăra interesele acestei puteri, oameni care incearca, la adapostul diferitelor teorii burgheze (s.n.), sa justifice pozitia lor nejusta. Mai sunt judecatori care vorbesc de asa-zisa „independenta” a justitiei (s.n.), de faptul ca judeca „dupa intima lor convingere”.

Cred ca este timpul sa ne intrebam despre ce fel de independenta este vorba?

Justitia nu poate sta deasupra puterii oamenilor muncii. Ea este un organ si o parte integranta a statului democrat-popular care trebuie sa trateze fara mila pe cei ce lovesc in interesele constructiei socialiste, indiferent cine sunt acestia. Justitia este controlata de clasa muncitoare. Ea trebuie sa serveasca interesele statului democrat-popular.

Trebuie sa lichidam aceste conceptii, la adapostul carora o serie de judecatori de fapt isi ascund pozitia lor dusmanoasa si, din pacate, influenteza si pe altii.

(…) Trebuie sa existe o singura convingere: aceea de a lovi fara crutare in infractori. Intima convingere trebuie sa corespunda cu aceea a fiecarui judecator, trebuie sa aplice convingerea clasei muncitoare, sa priveasca lucrurile prin prisma intereselor clasei muncitoare. Judecatorii trebuie sa aplice pedepse in raport cu dauna adusa intereselor constructiei socialiste si intereselor oamenilor muncii. Cine gandeste altfel nu are ce cauta in justitie (s.n.).

(…) Trebuie sa intelegem ca lupta de clasa isi are legile ei bine determinate si ca fata de dusmanul de clasa trebuie sa actionam ferm, fara nici un fel de mila.”

(N. Ceausescu, secretar al C.C. al P.M.R., membru al Biroului Politic ce raspundea in 1958 de Ministerul de Justitie, Declaratie extrasa din cuvantarea din cadrul Consfatuirii cu presedintii tribunalelor din 1958, astfel cum a fost citata de Stelian Tanase, in Anatomia Mistificarii 1944-1989, Editia a III-a, Humanitas 2009, p. 345)

Orice asemanare cu discursul anilor 2000 este pur intaplatoare.

Nimic nu dispare; totul se transforma…

Care sunt consecintele? Prin stradania oamenilor de arhiva ori din lectura memoriilor le putem cunoaste pe cele ale discursului din 1958: in justitie a facut cariera magistratul Adrian Dimitriu, presedintele completului ce a pronuntat sentinta nr. 24 din 01.03.1960, de condamnare a „lotului Noica-Pillat” (poate fi lecturata, alaturi de alte documente ale procesului in Prigoana, 50 de ani de la pronuntarea sentintei, Editura Vremea, Bucuresti 2010), printre alte „grave fapte”, pentru aceea de a fi scris, respectiv citit romanul Asteptand ceasul de apoi (editat in 2010 la Humanitas), in timp ce alti magistrati au putut fi intalniti la Canal (a se vedea Conu’ Misu, in Varul Alexandru si alte povesti adevarate, de Adrian Oprescu, aparuta la Humanitas in 2008).

Imi doresc a fi cat mai multi judecatori „neascultatori” in justitia romana, care sa sfideze directivele, sugestiile, impulsurile, manipularile induse pe diverse si perverse cai (intre acestea se incadreaza si sesizarea inspectiei judiciare de catre secretari de stat din diverse ministere).

Pentru aceasta si pentru a nu ne intalni in viitor pe santierele patriei, constructori ai autostrazilor promise (e mai soft, nu se mai poarta Canalul),  judecatorii „neascultatori” trebuie sa isi exercite profesia cu buna-credinta, umanism, profesionalism, potrivit juramantului depus la inceputul carierei, in acord cu legea (a nu se uita de prevederile art. 11 şi 20 din Constitutia Romaniei) pe care trebuie sa se intemeieze de fiecare data hotararea ce trebuie temeinic motivata, incercand in permanenta sa se faca intelesi de justitiabilul caruia i se adreseaza hotararea judecatoreasca.

 

 

Cheltuielile de judecata (http://www.juridice.ro/32205/cheltuieli-de-judecata.html)

 

Despre caracterul facultativ al procedurii concilierii directe (http://www.juridice.ro/32409/despre-caracterul-facultativ-al-procedurii-concilierii-directe.html)

Studiul de fata se adreseaza exclusiv juristilor care accepta existenta opiniilor divergente, diferite, contrare celor majoritar imbratisate. Studiul ce va este oferit in acest mediu, virtual si totodata interactiv al internetului, este dedicat doar celor care accepta si respecta ideea ca adevarul poate capata mereu si mereu diverse nuante, in functie de unghiul din care privesti. Celor care cu lejeritate se multumesc a invoca argumentul magister dixit, nu le recomandam sa parcurga randurile ce urmeaza.

Nu pretindem ca am descoperit si ca detinem adevarul absolut. Nu va promitem ca veti gasi argumente imbatabile in sprijinul opiniei noastre. Nu se poate spune despre acest articol nici ca ar contine idei noi. Ceea ce sta scris mai jos a mai fost spus. Cu toate acestea, bunul simt, dorinta de echitate, dreptate si aspiratia catre un drept care sa le reflecte ne-a condus mana in asezarea cuvintelor si a ideilor.

Va promiteam prin titlu ca veti citi despre caracterul facultativ al procedurii concilierii directe. Avem credinta ca toti cei care au ales sa citeasca acest comentariu cunosc ce presupune procedura concilierii directe. Pentru a pastra totusi traditia comentariilor juridice si pentru a nu fi dumneavoastra nevoiti sa deschideti Codul de procedura civila, va oferim textul articolului 7201 C.pr.civ.:

„(1) In procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte.

(2) In scopul aratat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire.

(3) Data convocarii pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2.

(4) Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti.

(5) Inscrisul despre rezultatul concilierii ori, in cazul in care paratul nu a dat curs convocarii prevazute la alin. 2, dovada ca de la data primirii acestei convocari au trecut 30 de zile se anexeaza la cererea de chemare in judecata.”

Articolul 7201 C.pr.civ. este cel cu care debuteaza Capitolul XIV (Dispozitii privind solutionarea litigiilor in materie comerciala) al Cartii a VI-a (Proceduri speciale). Acest capitol a fost introdus in Codul de procedura civila prin art. I pct. 224 din OUG nr. 138/2000 si reglementeaza o procedura speciala, aplicabila proceselor si cererilor in materie comerciala.

Dincolo de celelalte norme speciale continute in art. 7202 – 72010 C.pr.civ., a fost reglementata prin OUG 138/2000 procedura solutionarii amiabile a cauzelor comerciale. Regulile de procedura continute in Capitolul XIV dau contur unei proceduri prealabile prin care s-a dorit asigurarea unui cadru legislativ care sa incurajeze potentialii reclamanti sa incerce solutionarea diferendului pe cale amiabila, inainte de a se adresa instantei.

Desi, de 7 ani in peisajul procedurii civile, dispozitiile art. 7201 C.pr.civ. au provocat multe dezbateri doctrinare, extrajudiciare, judiciare, in fata instantelor de drept comun si in fata instantei de contencios constitutional.

In ceea ce priveste ultimul for amintit, lucrurile sunt clare: art. 7201 C.pr.civ. este constitutional si conventional. In acest sens, recent Curtea Constitutionala, cu autoritatea de care se bucura in virtutea art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (forma republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 643 din 16.07.2004), a statuat:

Curtea observa ca asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 7201 din Codul de procedura civila s-a mai pronuntat prin numeroase decizii, prin raportare la aceleasi prevederi constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 559 din 7 iunie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Curtea a statuat ca prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti – mai pregnant in materie comerciala – si sa degreveze activitatea instantelor de judecata. Rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedura extrajudiciara care sa ofere partilor posibilitatea de a se intelege asupra eventualelor pretentii ale reclamantului, fara implicarea autoritatii judecatoresti competente. Fata de aceste ratiuni majore, conditionarea sesizarii instantei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnica nu poate fi calificata ca o ingradire a accesului liber la justitie, in acceptiunea prohibita de prevederile constitutionale de referinta, atata vreme cat partea interesata poate sesiza instanta judecatoreasca cu cererea de chemare in judecata. Pentru considerentele aratate, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 7201 din Codul de procedura civila sunt in concordanta cu prevederile constitutionale privind egalitatea cetatenilor in fata legii, accesul liber la justitie, dreptul la aparare sau cu cele referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si cu reglementarile internationale cuprinse in art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat intr-un termen rezonabil.

Intrucat in cauza de fata nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine modificarea jurisprudentei Curtii, atat solutia pronuntata prin decizia mentionata, cat si argumentele care au stat la baza acesteia isi mentin valabilitatea.” (Decizia nr. 1009 din 08.11.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 811 din 28.11.2007)

Constitutionalitatea articolului in discutie a mai fost motivata si prin urmatoarele decizii ale Curtii Constitutionale: Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007, Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, sau prin Decizia nr. 361 din 2 mai 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006.

Asadar, articolul 7201 C.pr.civ. este constitutional, conventional si, prin urmare, este aplicabil in cazurile pentru care a fost edictat.

Spuneam insa ca procedura concilierii directe a provocat si a intretinut discutii atat in doctrina, cat si in practica. Aceste confruntari s-au purtat in jurul caracterului obligatoriu ori facultativ al acestei proceduri.

Opinia noastra este in sensul acordarii, recunoasterii caracterului facultativ al procedurii prealabile instituite prin dispozitiile art. 7201 C.pr.civ.

Cunoastem. Aceasta opinie este minoritara.

Majoritar (intr-o proportie covarsitoare) este curentul de opinie potrivit caruia legiuitorul a reglementat prin intermediul art. 7201 C.pr.civ. o procedura obligatorie.

Trebuie sa fim sinceri si sa recunoastem faptul ca, pana nu cu multa vreme in urma, daca am fi fost intrebati ce caracter are procedura concilierii directe am fi raspuns in prima secunda: „Desigur, obligatoriu!” Aceasta a fost amprenta scolii, a cartilor care se cereau, a examenelor pentru care importante erau anumite carti. Daca nu suntem singurii care au trecut prin aceasta experienta, putem afirma ca de facto, nu de iure, alaturi de lege, si doctrina este izvor de drept.

Independent de aceste considerente: atat doctrina, cat si practica sunt dominate de ideea ca procedura concilierii este obligatorie, iar nu facultativa. Aceasta realitate nu poate fi decat defavorabila demersului la care ne-am angajat.

Nu am uitat deci ca si noi am „reprodus fidel” conceptia potrivit careia procedura prealabila instituita de art. 7201 C.pr.civ. este obligatorie.

Pentru acest motiv, nu ne-am propus prin realizarea acestui comentariu sa criticam opinia majoritara. Am dorit, asa cum faceam precizarile de la inceput, sa invederam si acest punct de vedere: procedura concilierii directe este o procedura facultativa.

Aceasta credinta s-a nascut din practica. Desi eram convinsi ca „aplicam dreptul ca la carte”, desi aveam literatura de specialitate si jurisprudenta de partea noastra, ceva, in interior, ne spunea ca nu e drept. Ceva ne spunea ca nu e echitabil sa fie sanctionat creditorul prin respingerea actiunii pe motiv ca s-a adresat direct instantei de judecata. Apoi intervenea un moment de liniste launtrica si ne incurajam: „E legal. Asta e legea. E reglementat un caz de limitare, de amanare a exercitiului dreptului de liber acces la instanta.” Si totusi, ceva iar deranja confortul psihic in care ne instalasem. Acest zbucium ne-a impins spre a analiza cu atentie argumentele invocate in sprijinul caracterului obligatoriu al procedurii.

In acest sens, am studiat doctrina si articolele de specialitate care sustineau un asemenea punct de vedere. Putem indica cititorului: V.M. Ciobanu, G. Boroi, N. Marian, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 138/2000, II, in Dreptul nr. 2/2001, p. 39; M. Tabarca, Drept procesual civil, Vol. II, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005; Ghe. Buta, Procedura prealabila de conciliere in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 5/2002, p. 37; M.N. Costin, A. Miff, Aspecte de ordin procedural privind solutionarea litigiilor comerciale, in Revista de drept comercial nr. 12/2001, p. 9; L. Procopie, Caracteristici ale concilierii directe in litigiile comerciale, in Revista de drept comercial nr. 4/2002, p. 96; C. Rosu, A. Fanu-Moca, Consideratii referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 7-8/2001, p. 159; B. Diamant, V. Luncean, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, in Dreptul nr. 8/2002, p. 126.

Sintetizand, opinia majoritara este in sensul recunoasterii unui caracter obligatoriu procedurii concilierii directe. Adeptii acestei conceptii au insa solutii diferite in ceea ce priveste actiunea adresata direct instantei de catre reclamantul comerciant, mai inainte de a fi incercat solutionarea amiabila a litigiului. Astfel, unii opineaza pentru respingerea actiunii ca prematura, altii prefera respingerea actiunii ca inadmisibila si exista o a treia posibilitate afirmata: neinregistrarea actiunilor care nu au atasata dovada indeplinirii procedurii prealabile (B. Diamant, V. Luncean, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, Partea I, in Dreptul nr. 8/2002, p. 128).

Aceasta din urma posibila solutionarea a fost, pe buna dreptate, combatuta (C. Turianu, Probleme de ordin procesual pe care le ridica prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila referitoare la solutionarea litigiilor in materie comerciala, Partea a II-a a studiului, in Dreptul nr. 8/2002, p. 130). In acest context s-a sustinut ca in nici un caz nu poate fi admisa solutia neprimirii, adica a neinregistrarii actiunii pe considerentul ca lipseste dovada indeplinirii procedurii prealabile a concilierii. Aceasta pentru ca, pe de o parte, nu este admisibil a se refuza exercitarea unui drept subiectiv, care include si dreptul recurgerii la actiunea in justitie (posibilitatea de a pune in miscare mijloacele procesuale ce alcatuiesc actiunea civila in scopul realizarii protectiei judiciare a unui drept sau interes civil), pe motivul neindeplinirii unei conditii de ordin procesual sau procedural, iar pe de alta parte, intrucat o atare cerere (cererea de chemare in judecata) este adresata unei instante de judecata, aceasta nu o poate solutiona altfel decat in maniera specifica (de solutionare a cererilor) a acestei autoritati, adica hotararea judecatoreasca ce se pronunta, de regula, dupa dezbateri contradictorii, la sfarsitul judecatii, dar si in afara oricaror dezbateri, atunci cand nu sunt intrunite conditiile de admisibilitate pentru primirea cererilor de chemare in judecata. In acest ultim caz, spune acelasi autor, cererea reclamantului – forma de manifestare a actiunii – va fi respinsa ca inadmisibila.

Daca nu s-ar admite aceasta teza, aceasta ar insemna o incalcare a prevederilor art. 21 din Constitutie care consacra regula accesului liber la justitie, caracterul legitim sau nelegitim al pretentiilor formulate in actiunea in justitie, ca si constatarea indeplinirii sau neindeplinirii unor conditii (proceduri) prealabile neputand rezulta decat in urma judecarii pricinii respective, indiferent de faptul ca judecata priveste si se opreste inca din prima sa faza, cand judecatorul unic verifica daca sunt sau nu indeplinite conditiile procedurale de admisibilitate.

Aceeasi critica va putea fi citita si in articolul Discutii cu privire la sesizarea instantei in litigiile comerciale, semnat de V. Timofte, in Revista de drept comercial nr. 9/2001, p. 150.

Urmatoarele argumente au fost formulate in sprijinul obligativitatii procedurii concilierii directe:

1. Se spune in primul rand ca formularea imperativa a textului denota caracterul imperativ al procedurii. „Reclamantul va incerca solutionarea litigiului” nu se constituie intr-un argument peremptoriu. Dimpotriva, exprimarea ar putea parea chiar diluata fata de puterea evidentei pe care se sprijina acest argument.

2. Intr-un al doilea rand se sustine ca aceasta procedura este obligatorie deoarece prin instituirea ei legiuitorul a urmarit evitarea aglomerarii instantelor. Curtea Constitutionala, in motivarea respingerii exceptiilor de neconstitutionalitate ce vizeaza art. 7201 C.pr.civ., foloseste o argumentare de acelasi gen (Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007).

Parcurgand Nota de fundamentare de pe pagina de internet a Camerei Deputatilor (http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/10/9/nf419.pdf) invocata in unele studii, observam ca in privinta noutatii legislative propuse in materia proceselor si cererilor comerciale se precizeaza:

Dintre propunerile ce au in vedere atat promovarea celeritatii in solutionarea proceselor civile, cat si ridicarea calitatii actului de justitie, merita subliniate: (…) – adoptarea unei proceduri speciale a litigiilor in materie comerciala. Aceasta procedura prevede incercarea concilierii partilor inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, in scopul unei solutionari pe cale amiabila a litigiului, iar pe parcursul procesului se asigura judecarea cu maxim de rapiditate, dat fiind faptul ca procedura in justitie prevede, intre altele, desfasurarea, in continuare a procesului, dupa prima zi de infatisare, cu termene scurte, date in cunostinta partilor.

Trecand peste aceasta popularizare a partii relevante din nota de fundamentare, acest argument nu poate ramane in picioare. Nu putem accepta caracterul obligatoriu al procedurii concilierii directe pentru simplul motiv ca se aspira la o „aerisire” a instantelor.

Cunoastem cu totii sfintenia dreptului de acces la o instanta, recunoscut si garantat de art. 6 par. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si de art. 21 din Constitutia Romaniei. Cunoastem, de asemenea, ca prin jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut faptul ca acest drept e sfant, dar nu e absolut. Din jurisprudenta Curtii rezulta ca dreptul de acces la o instanta are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi insa un drept absolut. (M. Selegean, Dreptul de acces la o instanta reglementat de art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor  Fundamentale, in Themis, Revista Institutului National al Magistraturii, p. 22 ce poate fi accesata la: http://www.inm-lex.ro/file.php?FileID=256).

In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca: „pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor”. Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii. Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese ( M. Selegean, Dreptul de acces la o instanta reglementat de art. 6 paragraf 1 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor  Fundamentale, in Themis, Revista Institutului National al Magistraturii, p. 25).

In recenta hotarare pronuntata in Cauza Lupas si altii impotriva Romaniei, Curtea a reiterat: „Desigur, dreptul de acces la o instanta nu este absolut. El poate da ocazia unor limitari implicit admise, deoarece el reclama prin insasi natura sa o reglementare din partea statului. In elaborarea unei astfel de reglementari, statele se bucura de o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitarile aplicate nu pot restrange accesul deschis individului de o maniera sau intr-o asemenea masura incat dreptul sa fie atins in insasi substanta sa. Mai mult decat atat, ele nu se conciliaza cu art. 6 § 1 decat daca urmaresc un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul vizat (vezi, printre altele, F.E. impotriva Frantei, Hotararea din 30 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, p. 3.349, § 44, si Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41.727/98, § 23, CEDO 2001-XII).

Ca de fiecare data, si in acest context, Curtea de la Strasbourg spune lucruri simple. Simple, dar de bun simt. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului reflecta bunul simt, bunul simt juridic.

Or, caracterul obligatoriu al procedurii directe, aparat de invocarea intentiei de degrevare a instantelor, sfideaza bunul simt juridic.

Este inadmisibil pentru un stat sa invoce propria neputinta (lipsa de infrastructura, insuficienta fondurilor, nevoia acuta de judecatori) pentru a justifica o restrangere/amanare a exercitiului unui drept fundamental.

E drept, numarul cauzelor ce revin fiecarui judecator depaseste de foarte multe ori un numar rezonabil. Suntem de acord ca „eficacitatea administrarii justitiei este una dintre coordonatele principale ale statului de drept”. E de inteles ca „in contextul reformei generale a societatii romanesti, imbunatatirea cadrului legislativ privind activitatea de infaptuire a justitiei, in special simplificarea si accelerarea procedurilor judiciare, cresterea calitatii actului de justitie, degrevarea instantelor de judecata reprezinta, neindoielnic, o prioritate absoluta”. (http://www.cdep.ro/proiecte/2004/400/10/9/nf419.pdf)

Din interiorul sistemului se resimte cu prisosinta aglomerarea instantelor. Un judecator este la fel de frustrat ca si justitiabilul din cauza faptului ca timpul pe care il poate aloca unui dosar este de mult prea multe ori mai scurt decat ar fi necesar unei analize atente, complete, corecte.

Cu toate acestea, bunul simt, din nou bunul simt juridic, ne determina sa recunoastem procedurii concilierii directe doar caracterul facultativ. Ar fi nedrept sa se invoce caracterul obligatoriu al procedurii cu argumentul (poate in subtext) ca „eu judecator sunt prea aglomerat, eu stat am prea putine fonduri pentru a-ti solutiona tie creditor reclamant cererea neprecedata de procedura prealabila”.

Ne-am ingaduit aceasta exprimare frusta pentru a sublinia nedreptatea.

S-a urmarit prin legiferarea din 2000 o accelerare a cursului judecatii, o degrevare a instantelor, dar acest lucru nu poate fi urmarit de autoritatile statului decat in subsidiar. Degrevarea instantelor se poate dori si obtine numai daca destinatarul normei de favoare, comerciantul creditor, intelege sa uzeze de beneficiul acordat de legiuitor – asigurarea unui cadrul legislativ favorabil, incurajator pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiilor comerciale. De ce? Pentru ca altfel, admitand caracterul obligatoriu al procedurii prealabile instituite de art. 7201 C.pr.civ., s-ar rupe justul echilibru care trebuie pastrat intre interesul public, general si drepturile, interesele individuale.

Nu trebuie uitat nici faptul ca dreptul de acces la o instanta are ca obligatie corelativa indatorirea statului de a asigura functionarea, prestarea serviciului public al justitiei. Din acest punct de vedere, statul nu poate refuza sa judece (daca nu s-a parcurs procedura prealabila) pe motiv ca nu sunt fonduri, sedii, judecatori, ori pe motiv ca deja sunt prea multe cauze. Aceasta ar echivala cu invocarea propriei neputinte, propriei culpe, ceea ce nu poate fi acceptat.

3. Dar poate cel mai pervers argument adus in sprijinul caracterului obligatoriu al procedurii si implicit in motivarea respingerii actiunilor este cel referitor la necesitatea solutionarii cererilor comerciale cu precadere si cu celeritate.

Chiar si Curtea Constitutionala, examinand exceptia de neconstitutionalitate, a constatat ca, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmarit sa transpuna in practica principiul celeritatii solutionarii litigiilor dintre parti – mai pregnant in materie comerciala – si sa degreveze activitatea instantelor de judecata. (Decizia nr. 86/08.02.2007, publicata in M. Of., Partea I, nr. 174/13.03.2007)

Intr-adevar, potrivit art. 7206 C.pr.civ., cauzele comerciale se vor solutiona cu precadere si cu celeritate. Este de inteles vointa legiuitorului stiut fiind faptul ca in comert timpul inseamna bani. Dar trebuie sa observam ca aceasta reglementare este edictata in favoarea creditorului, a reclamantului. Or, in aceste conditii, nu poate parea decat cel putin nedreapta respingerea actiunii pentru simplul motiv ca reclamantul nu a parcurs procedura solutionarii amiabile.

De cele mai multe ori, reclamantul comerciant apeleaza direct la instanta deoarece cunoaste cel mai bine reaua credinta a debitorului sau, deoarece urmareste obtinerea unui titlu executoriu pentru realizarea creditului in cel mai scurt termen.

Nu contestam utilitatea, echitatea normei de procedura care impune solutionarea cauzelor comerciale cu celeritate. Dar aceasta norma de favoare nu se poate intoarce impotriva celui care trebuie sa beneficieze de ea. Nu i se poate spune reclamantului ca respingerea actiunii sale se impune pentru ca cererile comerciale trebuie solutionate de urgenta.

Admitand imperativul solutionarii cererilor comerciale de urgenta si respingand totodata actiunea reclamantului comerciant pe motiv ca procedura pe care nu a parcurs-o era obligatorie inseamna ca i se transmite, mai direct sau mai voalat: „legiuitorul a vrut ca cererea ta sa se judece cu celeritate, a recunoscut interesul tau in realizarea cat mai urgenta a creantei si tocmai de aceea ti se respinge actiunea pentru a incerca mai intai concilierea directa. Apoi nu-ti ingradeste nimeni dreptul de a te adresa a doua oara instantei.” Rugam cititorul sa manifeste indulgenta fata de exprimarea poate prea directa. Dar daca ar citi printre randuri hotararea de respingere a cererii adresate direct instantei, cam acest lucru va intelege reclamantul comerciant.

Consideram ca nici acest argument nu poate fi primit in sustinerea caracterului obligatoriu al procedurii concilierii directe. Daca autoritatile, legislativa si judecatoreasca, pun pret pe interesul reclamantului creditor comerciant, pe importanta creditului comercial, ar fi bine sa nu faca lucrurile pe jumatate.

4. S-a mai sustinut ca aceasta procedura este obligatorie pentru ca scuteste partile de cheltuieli inutile.

In ceea ce-l priveste pe reclamant, nu putem accepta argumentarea obligativitatii procedurii prin fluturarea interesului legiuitorului de a-l ocroti, de a-l feri de cheltuieli inutile. Avem vaga banuiala ca niciun reclamant/creditor comerciant nu ar avea nevoie de o asemenea tutela din partea statului. De altfel, comerciantului intotdeauna i se pretinde sa se comporte ca un profesionist. De ce nu l-am lasa pe acesta sa-si vada cel mai bine de propriile interese?

Cat despre paratul debitor, nu poate fi tolerata ideea ca procedura concilierii directe urmareste sa ii profite pentru ca in sens contrar ar insemna ca se incurajeaza reaua credinta, in detrimentul celeritatii cu care ar trebui sa se realizeze creanta.

Odata ce au fost prezentate si analizate argumentele aduse in favoarea caracterului obligatoriu al procedurii prealabile reglementate de art. 7201 C.pr.civ., reiteram opinia noastra: Ne alaturam celor putini si sustinem caracterul facultativ al procedurii concilierii directe.

De lege ferenda, militam pentru abrogarea acestei proceduri. Mai nou, exista reglementata institutia medierii, iar aceasta poate fi suficienta. De asemenea, asa cum s-a mai afirmat in studiile la care am facut trimitere, chiar inainte de introducerea in Codul de procedura civila a articolului 7201, partile, intre care caile de comunicare nu se rupsesera, luau legatura, se cautau in incercarea de a solutiona nemultumirile in afara instantei. Acesta este un comportament civilizat, benefic, de apreciat, dar nu poate fi impus ca un fine de neprimire, ca o conditie ce trebuie indeplinita pentru a castiga accesul la instanta.

De lege lata, propunem o aplicare a normei inscrise in art. 7201 C.pr.civ. in favoarea reclamantului comerciant. Procedura concilierii directe este reglementata, in opinia noastra, printr-o norma dispozitiva, de ordine privata, o norma de recomandare care creeaza cadrul pentru o solutionare amiabila a diferendelor. Prin aceasta reglementare, reclamantul este incurajat sa opteze pentru solutionarea cauzei in afara salii de judecata. Norma legala din 7201 C.pr.civ. se constituie intr-o incercare a legiuitorului de a responsabiliza justitiabilii. Dar daca reclamantul comerciant, care isi cunoaste cel mai bine cocontractantul, apreciaza ca doar instanta ii poate ajuta in realizarea cu celeritate a creditului, consideram ca ar trebui sa interpretam optiunea reclamantului ca un semn de incredere in justitie si sa nu il dezamagim.

Chiar si in masura in care s-ar accepta caracterul obligatoriu al acestei proceduri ar mai aparea o problema spinoasa si fata de care practica nu manifesta o extraordinara atentie.

Sa admitem doar pentru o clipa ca procedura concilierii are caracter obligatoriu, adica sa admitem ca norma inscrisa in art. 7201 C.pr.civ. este una imperativa. Dar acest lucru inseamna ca norma este si de ordine publica? Sau este doar de ordine privata? Ne punem aceasta intrebare pentru ca este stiut (G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Editura All Beck, Bucuresti, 2002) ca o norma imperativa poate fi ori de ordine publica ori de ordine privata. Totodata, aceasta intrebare trebuie sa primeasca un raspuns pentru a sti care va fi regimul exceptiei prin intermediul careia va putea fi invocata neparcurgerea procedurii.

Apreciem ca norma legala continuta de art. 7201 C.pr.civ. nu poate fi decat de ordine privata. Chiar si imperativa, nerespectarea ei nu va putea fi invocata decat de catre partea adversa, paratul chemat in judecata inainte de a fi fost convocat pentru concilierea directa.

La fel se intampla si in cazul intampinarii. Paratul are obligatia de a depune la dosar intampinare cel mai tarziu cu 5 zile inainte de termenul stabilit pentru judecata, spune art. 1141 alin. 2 C.pr.civ. Aceasta este o norma imperativa. Dar decaderea din dreptul de a mai propune probe ori de a mai invoca exceptii de ordine privata poate fi solicitata doar de catre partea adversa. Toate acestea, deoarece procesul civil este un proces al intereselor private, iar partile, asistate de aparatori, stiu cel mai bine care este si cum trebuie ocrotit interesul lor.

Din aceste motive, nu putem fi de acord cu practica instantelor de judecata care se grabesc sa invoce din oficiu neindeplinirea/lipsa procedurii prealabile reglementate de art. 7201 C.pr.civ. Cu atat mai mult dezaprobam desfiintarea/casarea hotararilor de catre instantele de control judiciar, pentru motivul constatarii abia in calea de atac a lipsei procedurii prealabile.

Daca se admite faptul ca art. 7201 C.pr.civ. edicteaza o norma imperativa, aceasta fiind de ordine privata, eventuala ei nerespectare va putea fi invocata prin intermediul unei exceptii de ordine privata doar de catre partea potrivnica, numai in conditiile art. 108 alin. 3 si art. 136 C.pr.civ.

Doar argumentul referitor la aglomerarea instantelor ar putea sustine caracterul de ordine publica al normei din 7201 C.pr.civ. Asa cum ati avut ocazia sa cititi mai sus, in opinia noastra, un asemenea argument este inadmisibil.

In incheiere, va adresam rugamintea sa nu priviti acest studiu ca o critica adusa opiniei majoritare pentru ca niciun moment nu s-a urmarit acest lucru. Ne-am dorit si de aceasta data sa ne exprimam punctul de vedere, invitand cititorul la un moment de cugetare.

Articolul de fata nu a avut ca public tinta autorii din doctrina citata ori doar amintita. Dumnealor si-au exprimat punctul de vedere si il respectam.

Prin acest comentariu ne-am adresat in primul rand celor care (la fel ca noi, pana nu cu multa vreme in urma) nu si-au acordat un ragaz pentru contemplarea si intelegerea articolului 7201 C.pr.civ. Ne-am adresat celor care, din diverse motive, si-au insusit opinia majoritara, fara a o trece prin filtrul gandirii.

Iar celor care simt nevoia sa stie ca si altii au indraznit sa gandeasca la fel ca noi, le recomandam: L. Chiriac, Unele observatii despre institutia concilierii in procesele si cererile in materie comerciala, in Revista de drept comercial nr. 1/2003, p. 163 si I. Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. I, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 146 – 149.

Nulitatea absoluta a procesului verbal de constatare si de sanctionare a contraventiei. Abordare procedurala: se impune solutionarea plangerii pe exceptie sau pe fond? (http://www.juridice.ro/32484/nulitate-contraventie-abordare-procedurala.html)

In aceasta saptamana, in sectiunea Comentarii, va propunem analizarea unei sentinte civile nepublicate, definitive si irevocabile prin nerecurare. Este vorba despre sentinta civila nr. 1714/26.03.2007 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 1644/200/2007 in solutionarea unei plangeri contraventionale. Plangerea contraventionala a fost solutionata prin admiterea exceptiei nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie, exceptie invocata din oficiu de instanta. Odata admisa aceasta exceptie a fost admisa si plangerea cu care instanta a fost sesizata si a fost constatata nulitatea absoluta a procesului verbal de constatare si de sanctionare a contraventiei.Desi procedura solutionarii unei plangeri formulate in temeiul art. 15 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor ne rezerva multe subiecte de discutii, de aceasta data ne vom opri la a discuta posibilitatea solutionarii unei asemenea plangeri prin invocarea si admiterea exceptiei nulitatii absolute a procesului verbal.

Rezumand practicaua sentintei, vom retine ca la apelul nominal facut in sedinta publica a lipsit petentul G.O., iar pentru intimat ul IPJ Buzau a raspuns consilier juridic P.E., dosarul era la primul termen, procedura de citare a fost legal indeplinita. In aceste conditii, instanta din oficiu a invocat exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie contestat. Avand cuvantul pe exceptie, reprezentantul intimatului a lasat la aprecierea instantei. Pe fond, de asemenea a lasat la aprecierea instantei.

Si, in continuare, iata considerentele sentintei civile nr. 1714/26.03.2007:

Deliberand asupra cererii de fata constata urmatoarele:
Cu adresa nr. …/20.02.2007, intimatul IPJ Buzau a inaintat spre competenta solutionare si s-a inregistrat pe rolul acestei instante cu nr. 1644/200/2007 in data de 26.02.2007 plangerea contraventionala formulata de petentul G.O. impotriva procesului verbal de contraventie seria … nr. …./04.02.2007.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca la data de 04.02.2007 a fost oprit de catre un agent de politie in parcarea de la Biserica SF. Ingeri, care l-a acuzat ca a executat o intoarcere la capatul scuarului de la semaforul spre str. Unirii Sud.
Cu toate ca atat petentul cat si cei doi cetateni italieni aflati in taxi au sustinut ca acuzatiile nu au suport in realitate agentul de politie nu a luat in considerare apararile si a intocmit proces verbal de contraventie.
Plangerea contraventionala a fost insotita de copia procesului verbal de contraventie seria … nr. …/04.02.2007.
Intimatul IPJ Buzau a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii.
In motivare a aratat ca la data de 04.02.2007, petentul, in timp ce conducea in jurul orei 17.24, taximetrul marca … cu nr. de inmatriculare …. Pe Bdul. Unirii a oprit in dreptul casei de schimb valutar …., a luat 2 clienti, s-a pus in miscare catre bariera Ploiesti si in dreptul magazinului … a intors autovehiculul prin capatul scuarului incalcand marcajul longitudinal continuu.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 115-119 C.pr.civ.
In sustinerea celor prezentate s-a depus la dosar raportul agentului constatator D.N.
La termenul de judecata din 26.03.2007 instanta din oficiu a invocat exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie pentru incalcarea dispozitiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 si a pus-o in discutia partilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
La data de 04.02.2007, ora 17.40 un agent constatator al intimatei IPJ Buzau a intocmit procesul verbal de contraventie seria PCA nr. 0009583 prin care a aplicat petentului G.O. o amenda contraventionala in suma de 351 lei pentru incalcarea dispozitiilor art. 108 alin. 1 lit. a pct. 9 din OUG nr. 195/2002 constand in aceea ca a condus autoturismul … pe Bdul Unirii spre bariera Ploiesti si ajungand in dreptul magazinului … a efectuat manevra de intoarcere, incalcand marcajul dublu continuu ce delimiteaza sensurile de mers.
Procesul verbal nu a fost semnat de catre petent, deoarece a refuzat sa semneze, iar acest aspect nu a fost confirmat de nici un martor.
Examinand procesul verbal de contraventie prin prisma exceptiei nulitatii absolute invocate, potrivit dispozitiilor art. 137 C.pr.civ., instanta constata ca potrivit art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, fiind un inscris autentic actul constatator trebuie sa poarte alaturi de semnatura agentului constatator si semnatura contravenientului.
In trei situatii: refuzul semnarii, lispa contravenientului si imposibilitatea semnarii, organul constatator are obligatia sa mentioneze o atare situatie speciala si sa ceara aportul cel putin al unui martor care sa confirme realitatea. Martorul trebuie identificat in cuprinsul actului constatator si trebuie sa semneze actul. Lipsa mentiunii privind martorul care sa confirme starea de fapt in cazul in care contravenientul nu semneaza procesul verbal poate atrage nulitatea absoluta a acestuia.
In speta, instanta constata ca refuzul semnarii procesului verbal de contraventie de catre petent nu a fost confirmata de un martor si nu se retine vreo situatie speciala in care asigurarea prezentei unui martor este imposibila avand in vedere ca fapta a fost constatata in timpul zilei, la orele 17.40, in zona centrala a orasului.
Cum dispozitiile art. 19 din OG nr. 2/2001 sunt imperative, iar agentul constatator nu le-a respecat, urmeaza ca instanta sa admita exceptia nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie invocata din oficiu de instanta, sa admita plangerea si sa constate nulitatea absoluta a procesului verbal de contraventie.

Asa cum va anuntam, nu vom discuta sentinta de mai sus decat sub aspectul procedural al invocarii din oficiu a exceptiei nulitatii absolute a procesului verbal, invocare urmata de admiterea ei si a plangerii si de constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de sanctionare a contraventiei.

Hotararea pe care v-am oferit-o spre studiu nu reprezinta un unicat in peisajul jurisprudentei instantelor pe aceasta materie. Nu vom intalni rar astfel de solutionari. Fie ca li se invoca instantelor de catre petenti exceptia nulitatii procesului verbal, fie ca sesizeaza, ca in cazul de fata, chiar instanta un caz de nulitate al procesului verbal, deseori instantele admit plangerile contraventionale ca urmare a admiterii exceptiei nulitatii procesului verbal.

Opinia noastra este ca o asemenea practica este neprocedurala si chiar paguboasa pentru motivele pe care vi le vom invedera.

In primul rand o asemenea practica ne imbie la a ne reaminti teoria exceptiilor procedurale.

Jurisprudenta care ne-a manat in a va scrie pe acest subiect ne dovedeste faptul ca exceptiile procesuale ademenesc foarte mult, dar si incurca lucrurile foarte mult. E drept, exceptiile procesuale sunt foarte atragatoare: e mult mai usor sa solutionezi un dosar pe cale de exceptie, transeaza lucrurile mult mai din timp si fara a conferi putere de lucru judecat. Odata ce a fost invocata exceptia, cu rare exceptii, nu mai este utila administrarea de probe.

Asadar, nu negam farmecul exceptiilor procedurale. De altfel, ne sunt foarte dragi. Acesta e probabil si motivul pentru care va scriem. Cu toate acestea, daca nu sunt intelese, daca nu sunt utilizate doar atunci cand le este locul, daca nu sunt deosebite de simplele aparari de fond, pot aparea consecinte neplacute, asa cum va vom demonstra in final.

Codul de procedura civila nu a oferit o definitie a exceptiilor. Si bine a facut caci omnis definitio periculosa est. Menirea legiuitorului nu e aceea de a da definitii, ci aceea de a edicta norme ce trebuie urmate. Definitiile sunt date de doctrina. Codul de procedura civila aminteste de exceptii in art. 115, 136, 137, 152 si le confera Sectiunea a II-a (Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat) in Capitolul al III-lea (Judecata) al Titlului al III-lea (Procedura inaintea primei instante) din Cartea a II-a (Procedura contencioasa).

Doctrina (S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, I. Deleanu, G. Boroi, M. Tabarca) este cea care s-a ostenit a defini exceptiile procesuale. Potrivit uneia dintre aceste definitii, exceptiile reprezinta „unul din mijloacele prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca, fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea instantei, competenta acesteia ori la actele de procedura sau lipsuri referitoare la dreptul material la actiune, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii.”

Dupa reamintirea acestei definitii, putem lesne observa ca in hotararea studiata ceva ce nu se muleaza pe tiparul croit de doctrina: in cazul studiat, admiterea exceptiei invocate din oficiu a condus in mod paradoxal la admiterea plangerii cu solutionarea careia a fost sesizata instanta!!!

Care sa fie cauza? Sa fie oare aceea ca nulitatea absoluta a procesului verbal nu trebuia invocata pe calea unei exceptii procesuale?

In opinia noastra, nulitatea absoluta a procesului verbal nu putea si nu trebuie sa imbrace haina exceptiei procesuale. In litigiul solutionat prin sentinta civila nr. 1714, petentul nu a invocat prin plangere nulitatea procesului verbal pentru motivul sesizat si invocat de instanta. Petentul formulase plangere pe motiv de netemeinicie a procesului verbal.

Daca instanta a sesizat un motiv de nelegalitate a procesului verbal asa cum este cel ce reiese din nerespectarea art. 19 din O.G. nr. 2/2001, judecatorul, indeplinindu-si rolul activ, cu respectarea in acelasi timp a principiului contradictorialitatii, trebuia sa puna in discutie acest aspect. Dar invitarea partilor la a-si spune parerea cu privire la acest motiv de nulitate al procesului verbal nu trebuia sa capete forma exceptiei procesuale. De ce?

Pentru simplul motiv ca exceptia procesuala priveste neregularitatile mai sus amintite, care in esenta se refera la forma cererii cu care instanta e sesizata, la procedura urmata in fata instantei, la competenta, compunerea instantei, la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca dreptul material la actiune. In cazul de fata si in cele similare pe care le putem intalni in practica instantelor, nulitatea absoluta a procesului verbal nu mai priveste procedura, nu mai interseaza dreptul procesual. Nulitatea absoluta a procesului verbal de constatare si de sanctionare a contraventiei reprezinta un aspect de drept material, substantial si atingea chiar fondul plangerii, fondul judecatii. Petentul se adresase instantei tocmai pentru anularea/constatarea nulitatii procesului verbal!

Veritabile exceptii in acest domeniu, al procesului deschis la plangerea formulata de petent impotriva procesului verbal de constatare si de sanctionare a contraventiei, ar fi: exceptia tardivitatii plangerii (ce poate fi invocata atunci cand plangerea nu a fost trimisa instantei in conditiile art. 15 din O.G. nr. 2/2001 si 104 C.pr.civ.), exceptia lipsei calitatii procesuale active (cand plangerea a fost formulata de o alta persoana decat cea care a fost sanctionata contraventional), exceptia lipsei capacitatii procesuale a intimatei (ce poate fi invocata de instanta sau de intimata atunci cand aceasta din urma nu are personalitate juridica), exceptia lipsei semnaturii de pe plangere (ce ar putea conduce la anularea plangerii in conditiile art. 133 C.pr.civ.), exceptia lipsei calitatii de reprezentant, etc.

Pentru aceste motive, consideram ca instanta, in mod gresit, a invocat si a admis exceptia nulitatii procesului verbal. Motivul de nulitate a procesului verbal, corect poate sesizat de instanta, trebuia pus in discutia partilor ca un aspect al fondului procesului.

Procedand in sens contrar, instanta, dincolo de faptul ca a inventat o falsa exceptie procesuala, a solutionat plangerea in doi pasi, in loc de unul singur: admiterea pe fond a plangerii. Daca pentru moment va pare o problema minora, asteptati pana la finalul demonstratiei si veti afla consecintele.

Exista insa situatii in practica cand nu instantele invoca din oficiu astfel de „exceptii procesuale”, ci petentii sunt cei care in chiar plangerile cu care sesizeaza instantele invoca exceptia nulitatii procesului verbal. In aceste situatii, apreciem ca instantele de judecata ar trebui sa califice asa numitele „exceptii procesuale” ca aparari, motivari in fond. Citam spre exemplu sentinta civila nr. 4967/23.10.2007 (definitiva, irevocabila, nepublicata) pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr. 8658/2006: „In introducerea plangerii, petentul a invocat si exceptia prescriptiei si nulitatii procesului verbal, „exceptii” pe care insa instanta le-a calificat aparari de fond la termenul anterior, 09.10.2006, urmand a se pronunta cu privire la temeinicia lor odata cu solutionarea pe fond a cauzei.”

Nu trebuie uitat ca exceptiile procesuale sunt mijloace cu care, de regula, paratul, intimatul urmareste sa amane sau sa impiedice solutionarea cauzei. Chiar daca exista situatii in care si reclamantul invoca exceptii, aceasta se intampla deoarece la acel moment reclamantul se afla pe o pozitie procesuala de aparare (fata de o cerere reconventionala a paratului, spre exemplu).

La fel stau lucrurile si cu ocazia judecarii unei plangeri formulate impotriva unui proces de constatare si de sanctionare a contraventiei. Chiar daca jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in domeniul art. 6 obliga la recunoasterea, respectarea si garantarea pezumtiei de nevinovatie a persoanei sanctionate contraventional, cel putin pentru moment, petentul este cel care sesizeaza instanta criticand pentru nelegalitate si netemeinicie procesul incheiat de agentul constatator.

La acest moment, chemata in judecata prin intermediul plangerii este unitatea din care face parte agentul constatator si sanctionator. Judecata asadar se deschide prin inregistrarea plangerii, iar eventualele exceptii procesuale prin care s-ar urmari amanarea sau impiedicarea judecarii pe fond sunt doar la indemana celui chemat in judecata. Petentul nu isi doreste impiedicarea judecatii in fond si, prin urmare, nu are interes in a invoca exceptii procesuale deoarece el chiar acest lucru solicita instantei prin formularea si inregistrarea plangerii: analizarea si anularea procesului de sanctionare contraventionala.

Daca pana aici totul a sunat a simpla teorie, iar pentru unii mai putin minutiosi nu ar deranja cu nimic cele constatate, va aducem la cunostinta ca lipsa de rigoare ce s-a regasit si in sentinta comentata poate avea si repercusiuni negative in practica ce ar deschide lejer calea unei noi plangeri in fata Curtii de la Strasbourg pentru incalcarea art. 6 din Conventie sub aspectul duratei excesive a procedurii. Cum?

Cu ajutorul art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila. Acest text din capitolul alocat recursului prevede ca in cazul in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata.

Or, din moment ce instanta de fond a preferat solutionarea, in mod inutil si nelegal, a plangerii pe cale de exceptie, in masura in care instanta de recurs ar casa hotararea (nu a fost cazul in situatia de fata deoarece nu s-a formulat recurs), in temeiul art. 312 alin. 5, interpretat si aplicat in mod formal, dosarul ar fi trimis spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata.

In acest mod, situatia conflictuala ar primi doua hotarari care, in esenta, amandoua ar viza fondul dedus judecatii, situatia ar fi solutionata de doua ori de catre prime instante cand in mod firesc si legal dosarul ar trebui sa cunoasca un singur ciclu procesual.

In acest fel, o banala plangere contraventionala (banala pentru instanta din punct de vedere al complexitatii, dar importanta pentru petent) care ar putea fi solutionata intr-o luna de zile, ajunge sa fie judecata, daca suntem optimisti, in 6 luni de zile.

Judecatorul ideal (http://www.juridice.ro/32522/judecatorul-ideal.html)

Va marturisesc faptul ca scriind acest articol eram constienta ca va suna ca un strigat in mijlocul desertului. Stiam ca cei care ar avea cel mai mult de invatat din acest crez al unui judecator nu vor avea ochi sa citeasca. Nu doar pentru ca spatiul publicarii este cel al internetului. Si acesta este un motiv. In acelasi timp, traiam bucuria ca sunt si colegi (oameni de drept) care impartasesc acelasi crez. Pentru acestia, ce aveam de spus si de scris nu reprezenta nimic nou, nimic deosebit.Asadar, pentru niciuna dintre aceste doua categorii nu am scris cele de mai jos. Am scris cu nadejdea ca sunt totusi unii care nu s-au regasit, care inca se mai cauta pe ei insisi, care inca mai pot imbratisa si urma modelul unui judecator ideal.

Trebuie sa cadem de acord ca nu exista judecator ideal. E un truism, desigur. Dar trebuie sa pornim de la aceasta convingere. Nu exista judecator ideal, la fel cum nici societate ideala nu exista. Cu toate acestea, societatea romaneasca impreuna cu judecatorul roman (parte din societatea romaneasca! Nu trebuie uitat acest lucru) sunt departe de modelul ideal. Se intampla acest lucru poate si pentru faptul ca ne lipseste (romanilor, judecatorilor) un ideal. As spune chiar ca risti sa fii blamat, sa fii privit ca nerealist si, la limita, ca „rau” in masura in care te incapatanezi sa crezi intr-un ideal si sa nu accepti compromisurile ce l-ar perverti.

„Judecatorul ideal” nu poate exista asadar decat in imaginatia noastra, in dorintele si aspiratiile noastre. Dar daca nu putem ajunge niciodata „judecatorul ideal” ar fi totusi un castig pentru noi toti sa incercam sa intrunim cat mai multe calitati din cele ce ar putea defini un judecator ideal.

Va cer din acest motiv ingaduinta de a va reda crezul unui judecator si prin referirea la „un bun judecator”, nu doar la cel ideal.

Cred ca mai intai de toate un bun judecator trebuie sa fie un bun om. Nu un om bun! Nu poti fi un bun judecator daca alegi sa fii un om bun, un om milos. Nu mila este tratamentul pe care trebuie sa il aplice judecatorul celor care i se adreseaza. Un bun om este un om drept, sincer. Sincer, in primul rand cu sine si mai apoi cu cei din jur. Odata indeplinite aceste calitati, e greu ca judecatorul sa fie nedrept, nesincer in solutiile pe carele va da.

Pentru a se numi un bun judecator aspirant la titlul de „judecator ideal” cel care a ales sa imparta dreptatea trebuie sa fie un bun psiholog, sa cunoasca natura umana si sa posede cultura generala care sa nu se limiteze doar la stiinta dreptului.

Nu vreau sa ma intelegeti gresit! Nu votez pentru un enciclopedist. Ar fi aproape imposibil in zilele noastre. De altfel, nici nu ar fi recomandat, pentru ca un bun judecator nu trebuie sa fie un sihastru, rupt de viata cotidiana, strain de problemele actuale, curente ale societatii. Totodata, un bun judecator poate fi doar un judecator specializat.

Cultura generala vasta pe care i-o ceream unui bun judecator este de alta factura. Spre exemplu unui judecator care intra in complete ce solutioneaza cauze civile privitoare la minori si familie e absurd si inutil sa-i ceri cunostinte aprofundate de drept penal si de drept procesual penal. Dar acelasi judecator, daca isi doreste sa fie un bun judecator, nu se poate limita la cunostintele de drept privat inmagazinate, stocate, validate si sigilate odata cu examenul de capacitate. Un astfel de judecator trebuie sa caute sa obtina si sa acumuleze informatii, cunostinte de psihologie, in general, de psihologie a copilului, in special.

Asa cum antamam, un bun judecator nu trebuie sa conteneasca din studiu. Ca orice bun specialist, judecatorul model trebuie in permanenta sa-si actualizeze, sa isi improspateze cunostintele, sa fie la curent cu practica instantelor europene supranationale, cu jurisprudenta nationala relevanta.

Din acest punct de vedere, mentionez ca am pledat, in numele colectivului instantei din care fac parte, pentru acordarea concediilor platite pentru pregatirea examenelor de promovare. Am avut castig de cauza prin modificarea regulamentului referitor la concediile judecatorilor. Era firesc sa se intample astfel. Asa cum argumentam anul trecut, orice participare la astfel de examene este un castig pentru calitatea actului de justitie. Chiar si in cazul unui nedorit esec (in cazul nepromovarii la instanta dorita) judecatorul participant la examen a beneficiat de un ragaz pentru o recapitulare, actualizare, sistematizare a materiei.

Opinez insa ca o pregatire profesionala superioara a judecatorilor s-ar asigura printr-un alt sistem de evaluare. Consider ca actuala evaluare (referate, calificative acordate de colegi din instanta o data la 3 ani) nu poate fi una obiectiva si nici unitara. Apreciez ca organizarea unor examene nationale obligatorii de evaluare (nu la 3 ani, la 5 poate) ar fi de natura sa ridice nivelul pregatirii profesionale teoretice continue.

Dar un bun judecator nu are nicio legatura cu „sistemul” (juridic, de evaluare). Nu putem fi rezonabili daca cerem „sistemului” buni judecatori pe banda rulanta. Societatea romaneasca nu poate pretinde buni judecatori in masa, atat timp cat romanii nu sunt profesionisti in majoritate.

O societate are atat de multi buni judecatori pe cat merita. Va incurajez, va rog sa meritati si sa cereti cat mai multi astfel de judecatori!

Un bun judecator (ca orice alt bun profesionist, din orice alt domeniu) se creeaza singur, se educa singur. Unii pot avea norocul intalnirii si a unor maestri spirituali care sa le indice drumul, care sa ii seduca, sa ii extraga din majoritate si sa ii atraga de cealalta parte, a ideilor, a lucrului bine facut.

Un bun judecator este perseverent, exigent cu sine in primul rand. Pentru a cobori din nori si pentru a reveni cu picioarele pe pamant, prezint un motiv pentru care un bun judecator trebuie sa fie exigent cu sine, cu timpul sau: e stiut ca pe rolul instantelor se inregistreaza multe dosare, ca incarcatura pe cap de judecator este mare. Daca judecatorul nu este suficient de inteligent pentru a fi exigent, pentru a avea un program fix (fixat de el) si amana de pe o zi pe alta ceea ce va regasi inevitabil acumulat peste zile, nu poate avea pretentia ca este profesionist. Nici macar meticulozitatea nu este o scuza.

Un bun judecator trebuie sa fie un om de carte, cu mentalitate si comportament de intelectual, un iscoditor care cauta sa afle cat mai multe, sa inteleaga cat mai bine natura umana. In felul acesta, un bun judecator va fi cel care se cunoaste cel mai bine, care si-a cunoscut si constientizat limitele. Limitele si dimensiunea umana.

Un bun judecator nu va fi niciodata cel care se va considera Dumnezeu, un mic Dumnezeu sau trimisul lui Dumnezeu. Un bun judecator este, prin opozitie, cel care e constient de natura sa umana si cauta sa dea valoare umanitatii sale. Judecatorul nu e decat un simplu om. Nici un moment nu trebuie sa uite acest lucru. Orasele mari mai salveaza judecatorul de pacatul mandriei. In localitatile mici insa judecatorul e pandit la tot pasul de ispita trufiei.

Pentru a fi un bun judecator nu e necesar si nu e recomandat sa te consideri un mic zeu pe pamant. Totusi, un bun judecator va fi permanent constient de misiunea aleasa, de rolul important pe care a ales sa il joace. Un bun judecator este un om responsabil ce isi exercita profesia cu raspundere. Din acest motiv, un bun judecator nu se va teme nicicand de punerea in practica a normelor care acorda statului posibilitatea de regres. Un bun judecator nu poate si nu trebuie sa ajunga vreodata subiectul raspunderii patrimoniale. Aceasta trebuie sa existe si sa se si aplice. Insa reaua credinta, grava neglijenta si abaterea disciplinara nu pot caracteriza activitatea unui bun judecator.

Unui bun judecator, care e constient de alegerea facuta atunci cand a optat pentru aceasta profesie, interdictiile si incompatibilitatile i se vor parea inerente profesiei si nu va trai diverse frustrari. Astfel, un bun judecator nu va trai niciun moment frustrarea faptului ca al sau coleg (de generatie poate) avocat a castigat in luna precedenta mai mult decat el. Un bun judecator este impacat cu alegerea facuta. Si daca totusi alegerea facuta nu a fost tocmai cea care i se potrivea, un bun judecator va sti intotdeauna sa devina un bun avocat.

De aceea, cred ca unui bun judecator trebuie sa ii lipseasca din portofoliu de sentimente invidia, frustrarea, aroganta in raporturile cu colegii judecatori, avocati, notari etc.

Pentru a fi un bun judecator, atingem din nou latura umana, trebuie sa fii un om cumpatat, calculat, asezat in propria-ti albie. Nu ma refer la faptul ca un bun judecator ar trebui sa se multumeasca cu putin. Dimpotriva. Un bun judecator trebuie sa isi cunoasca drepturile si sa lupte pentru ele. Ma refer la faptul ca un bun judecator trebuie sa fie constient si de limitele drepturilor sale salariale, in condi?ia sa de angajat al statului, intr-o societate ca cea romaneasca in care traim. Un om calculat stie (iar o acceptare constienta ar trebui sa echivaleze cu multumirea) care sunt avantajele si dezavantajele fiecarui drum pe care l-ar fi putut parcurge.

Cat despre independenta! Multe ar fi de spus. Un judecator este independent prin lege. Un judecator nu mai trebuie sa faca niciun efort pentru a se caracteriza ca independent. Esti judecator, esti independent.

Dar un bun judecator trebuie sa fie si integru. Adica sa uzeze, sa dea valoare independentei proclamate prin lege. Un bun judecator trebuie sa dea dovada de independenta atunci cand se intervine asupra-i pe alte cai decat cele legale. Dar un bun judecator va fi integru si in sens invers: un bun judecator se va abtine de la a cere favoruri. Pentru ca orice favor se cere rasplatit mai devreme sau mai tarziu.

Nu cunosc in mod direct sistemul decat de foarte putin timp. Tinerilor judecatori li se evoca de catre colegii cu experienta vremuri apuse in care „nu era asa bine, nu erai asa independent”. Nu vreau sa ma pronunt cu privire la justetea acestor afirmatii, dar frecventa acestor invocari ma face sa le iau drept adevarate. Daca asa stau lucrurile, daca au fost vremuri cand „nu puteai” sa spui „nu”, este inadmisibil pentru un judecator din ziua de azi sa admita interventii, sa admita „o sugestie”. Daca adevarul e ca vremurile de acum sunt mult mai luminoase, cu atat mai mult cei care au cunoscut si alte vremuri, cei cu experienta care ar fi vrut dar nu au putut sa spuna „nu”, au datoria sa nu lase capul plecat.

Cu toate acestea, va impartasesc credinta ca un bun judecator va risca orice, in orice imprejurare pentru a ramane demn, integru, cu capul sus. Unui bun judecator nu ii este permis compromisul. Are doar dreptul si datoria sacrificiului. Imi permit chiar, amintindu-mi doar cele citite despre alte vremuri, sa afirm ca un bun judecator va fi oricand gata sa-si riste viata pentru idealul de dreptate, integritate.

Stiu ca valtoarea acestor ganduri mi-a indepartat multi cititori. Stiu si de ce. Se crede din ce in ce mai putin in idealuri. Societatea in ansamblu nu are un tel, un ideal. Judecatorii, de asemenea. Suntem cu totii intr-o deriva in care idealurile sunt utopii expirate.

Poate e timpul sa visam din nou. Iar un bun judecator va visa mereu la modelul de judecator ideal. Un bun judecator este cel care stie ce vrea, spre ce se indreapta, unde vrea sa ajunga.

Ceea ce lipseste multor judecatori, dar ceea ce se regaseste numaidecat in cazul unui bun judecator este credinta ca pot face dreptate, ca pot face lucrurile bine, ca pot picura un strop de bine acolo unde se gasesc. Un bun judecator stie ca este reprezentantul unei puteri (una dintre cele trei puteri in stat, a treia doar in ordinea exercitarii ei, iar nu si din punct de vedere al importantei) si in numele acestei puteri poate face toata dreptatea si tot binele pe care i-l ingaduie legea.

Un bun judecator va avea aceasta credinta si isi va manifesta si vointa in sensul realizarii ei.

Toate calitatile pe care le vad insotind un bun judecator nu sunt innascute. Ele se dobandesc. Orice judecator poate deveni un bun judecator. Important e sa isi doreasca acest lucru, sa vrea sa isi exercite profesia cu buna credinta, sa adore profesia, sa iubeasca dreptul.

In incheiere, cititorilor judecatori le doresc sa ajunga buni judecatori. Vor avea un drum lung, dar implinirea va fi nemasurata. Celorlalti cititori, care mi-au ramas alaturi pana la aceste ultime randuri, le adresez rugamintea de a cere si de a merita cat mai multi buni judecatori!

  

Despre sefi (http://www.juridice.ro/32616/despre-sefi.html)

Prin Revolutia din 22 decembrie 1989 poporul roman s-a eliberat de marele lui sef. Pana la acea data societatea era plina de sefi, unii mai mari, altii mai mici. Nu conta anvergura, nu conta sfera competentelor. Importanta era titulatura. Iar sefi erau mai peste tot. Sefia era telul suprem. Important era sa fii la un moment dat, sa ajungi candva SEF.Dupa 1989, societatea (cu de la sine vointa, de buna voie sau de rusinea occidentului) se zbate sa scape de sefi. Competentele, atributiile acestora sunt incorsetate in legi, dispozitii clare. Cu toate acestea: rezultate palide. Dovada: vorbim si dupa 18 ani despre aceasta categorie a semenilor nostri. Nu reusim sa ne desprindem de aceasta molima.

Pe de o parte pentru ca multi au ramas tanjind la sefia neobtinuta inca, iar pe de alta parte pentru ca multi au ramas tributari argumentului autoritatii, cultului personalitatii (sefului).

Privind cand de o parte cand de cealalata nu prea stii pe cine sa compatimesti: pe cei care sunt sclavii functiei, sefiei ori pe cei care sunt sclavii sefului? Realitatea este ca nu ar trebui compatimiti niciunii. Fiecare isi merita destinul pentru care opteaza, constient sau inconstient. Isi vor juca fiecare, pana la final, succesiv, cu alternanta, cand rolul de victima, cand pe cel de calau.

Daca nu am trai intr-o colectivitate, mi-ar fi realmente indiferenti. Atat cei care cauta cu indarjire sa imi fie sefi, cat si cei care tanjesc nesatisfacuti dupa un sef.

Insa ne-a fost dat sa ne intalnim la un moment dat in aceasta viata, in aceasta lume, s-a intamplat sa traim alaturi, in niste vremuri cand sefia nu mai e la moda.

Se face sa intalnesc inca oameni care vor cu tot dinadinsul sa fie sefii mei si ai altora. Se intampla sa am colegi, la fel de tineri, care cauta sa-si linguseasca in orice moment seful. Toate acestea acum, in 2008, dupa marea eliberare de sub dictatura sefiei, in momente in care sefia a fost incatusata in zalele legii, in clipe in care individului i s-a deschis larg scena libertatii.

Or, tocmai acest lucru este de neexplicat, de nesuportat, de neingaduit: Dragii mei colegi, de ce va mai doriti sefi? De ce vi-i cresteti si hraniti la piept? De ce nu va place libertatea? E grea, e drept. Stiu. Dar nici nu stiti cat e de frumoasa, cate satisfactii va ofera!

Dincolo de optiunea in plan individual, dragii mei, nu uitati, ati jurat ca veti respecta legile tarii! Sunteti obligati sa promovati suprematia legii! V-ati inhamat la o gingasa sarcina sociala: aceea de a aplica legea. Or, va puteti raspunde, voua, celor care stati ascunsi in voi, mici, tematori: cum veti putea face ca legea sa fie aplicata pentru altii, atunci cand nu aveti taria sa va luptati pentru aplicarea legii in cazul vostru? Cum promovati suprematia legii in cazul altora, daca permiteti sefului sa calce legea in picioare in detrimentul vostru?

… Nimic nu e mai trist decat sa vezi tineri tematori. Nimic nu e mai trist decat sa traiesti printre cei care, cu legea in mana, se tem de altceva/altcineva decat de lege.

Dragii mei, fiti liberi! Nu va legati singuri! Dragii mei, aparati-va drepturile! Caci voi sunteti cel mai in masura sa faceti asta! Promovati legea chiar si in detrimentul sefului! Caci v-ati asumat aceasta nobila obligatie! Fiti propriul vostru stapan! Daca simtiti nevoia sa plecati capul, faceti acest lucru doar in fata legii! Dragii mei, traiti vremuri in care nu aveti sefi. Aveti presedinti, decani, maestri, directori. Iar atributiile acestora sunt strict determinate de lege. Dar nu aveti sefi! Nu aveti nevoie de sefi! Deci, va implor, nu cersiti SEFI!

Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant (http://www.juridice.ro/33037/exceptia-lipsei-dovezii-calitatii-reprezentant.html)

Prezentul comentariu a fost provocat de o sentinta din categoria „asa nu!”. Iata dispozitivul acestei hotarari:”Admite actiunea promovata de reclamanta X, cu sediul in…, in contradictoriu cu parata Y, cu sediul in… si cu chematul in garantie Z.
Admite cererea de chemare in garantie formulata de parata Y.
Obliga parata sa plateasca reclamantei sumele de 7.211,47 lei debit si 6.941,329 lei, penalitati si 1.447 lei cheltuieli de judecata.
Obliga chemata in garantie sa plateasca paratei sumele de 7.211,47 lei debit, 6.9431,329 lei penalitati de intarziere si 3.613 lei cheltuieli de judecata, plus 1.447 lei cu acelasi titlu.
Admite exceptia lipsei calitatii de reprezentant a Societatii de Consultanta A si constata lipsa calitatii de reprezentant a societatii mentionate.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 10.10.2007.

Deoarece nu am reusit sa aflam daca aceasta sentinta a devenit si irevocabila, am optat pentru a nu divulga nici numarul si nici judecatoria care a pronuntat-o. De altfel, apreciem ca fiind lipsit de importanta acest aspect. Important este ca aceasta hotarare a fost pronuntata in Romania, in luna octombrie a anului 2007.

Pentru cei care, din pacate, nu au sesizat ce a provocat surprinderea si indignarea noastra, ne vom destainui: nu poate fi explicata (pertinent si convingator) solutionarea unei exceptii undeva in finalul dispozitivului.

Pentru cei care inca mai cred ca totusi a fost o eroare de redactare, citam ultimele doua paragrafe ale considerentelor hotararii:

In ceea ce priveste lipsa calitatii de reprezentant a societatii de consultanta A, instanta va admite ca intemeiata aceasta exceptie retinand ca activitatile de redactare a unor acte juridice de reprezentare de catre consilieri pot fi indeplinite de consilierii juridici numai in conditiile art. 1-4 din Legea 514/2003 adica numai calitatea de functionari publici sau angajati cu contract individual de munca la o persoana juridica de drept public sau privat.
Fata de aceasta solutie, instanta a apreciat ca activitatea prestata de catre societatea in cauza contravine normelor imperative ale legii, astfel ca nu va acorda cheltuielile de judecata pretins a fi efectuate de aceasta societate.

Care sunt comentariile (juridice) ce pot fi facute pe marginea acestei hotarari judecatoresti? Noi le consideram relevante pe acestea:

1. Orice absolvent de drept (procedura civila se studiaza ca regula in anul IV) stie / ar trebui sa stie ca in Codul de procedura civila exista articolul 137. Acesta este textul de referinta pentru exceptiile procesuale. Acest articol spune (in alineatul 1) ca instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.

Asadar, avand legea, dar si teoria tesuta pe marginea legii, ca far calauzitor, solutionarea exceptiei dupa ce fondul pricinii a primit el insusi o solutie ne apare ca fiind lipsita de sens.

2. Pentru motivele pe care vi le-am invederat si cu alta ocazie, modalitatea de solutionare a exceptiei a lipsit-o de efectele specifice exceptiilor procesuale. Acestea reies din definitia doctrinara („unul din mijloacele prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca, fara a pune in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea instantei, competenta acesteia ori la actele de procedura sau lipsuri referitoare la dreptul material la actiune, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii.”)
In cazul prezentat s-a admis exceptia si nu s-a mai intamplat nimic din ceea ce te-ai fi asteptat sa se intample ca urmare a admiterii unei exceptii procesuale. Nici nu s-a declinat competenta, nici nu s-a amanat judecata, nici nu s-a refacut vreun act, dar nici nu s-a anulat ori respins actiunea (admisa de altfel inainte).

3. Am ajuns sa discutam aceasta hotarare pentru ca de fapt nu a fost inteleasa problema pusa in discutie de catre aparatorul paratei. Nu excludem posibilitatea ca insusi avocatul paratei sa fi invocat expressis verbis aceasta exceptie.

Inainte de a puncta problema de fond ce nu a gasit solutionarea potrivita, sa ne reamintim ce spune Codul de procedura civila despre exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant.

Aceasta exceptie este fundamentata pe dispozitiile art. 161 C.pr.civ., articol ce face parte din Sectiunea a II-a (Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat) a Capitolului III (Judecata) al Titlului al III-lea (Procedura inaintea primei instante) din Cartea a II-a (Procedura contencioasa).

Articolul mentionat statueaza ca atunci cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri. Daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea.

Reiese ca pe calea exceptiei despre care discutam se urmareste sanctionarea lipsei dovezii calitatii de reprezentant. Sanctiunea (anularea actiunii) nu intervine automat. Exceptia de procedura ce isi are temeiul in art. 161 C.pr.civ. se caracterizeaza prin aceea ca produce in prima faza un efect dilatoriu, ce va fi urmat de unul peremptoriu in masura in care, in termenul acordat de instanta, nu se face dovada calitatii de reprezentant.

In speta de la care am pornit, daca s-ar fi pus problema lipsei dovezii calitatii de reprezentant, admiterea exceptiei de procedura (dupa termenul acordat in prealabil) ar fi trebuit sa produca o anume consecinta: anularea actiunii. Nu s-a intamplat acest lucru.

In realitate, in speta solutionata prin dispozitivul de mai sus, nu se punea problema ca Societatea de Consultanta A nu a facut dovada calitatii sale de reprezentant al reclamantei. Aceasta societate era reprezentanta (mandatara) reclamantei, conform vointei partilor (contract, legea partilor in virtutea art. 969 C.civ.).

Problema invederata de avocatul paratei era aceea pe care am atins-o si noi alaturi de ceilalti doi autori intr-un studiu ce v-a fost oferit anul trecut.

In speta de fata reprezentanta reclamantei era o societate de consultanta, in genul celor a caror inmatriculare a fost declarata de Inalta Curte de Casatie si Justitie ca fiind inadmisibila (Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronuntata in recurs in interesul legii) si ceea ce dorea parata, prin aparator, era ca, in primul rand, instanta sa nu permita acestei societati de consultanta sa puna concluzii pentru reclamanta si, in al doilea rand, in eventualitatea in care actiunea ar fi admisa, parata sa nu fie obligata la suportarea, cu titlu de cheltuieli de judecata, a onorariului platit de catre reclamanta societatii de consultanta.

In ceea ce priveste prima doleanta a paratei, instanta trebuia sa ii dea satisfactie. Astfel, inca de la primul moment in care reprezentantul societatii de consultanta se prezentase in fata instantei dorind sa puna concluzii pentru reclamanta, judecatorul, in temeiul art. 68 alin. 4 C.pr.civ., nu ar fi trebuit sa ii dea cuvantul.

In ceea ce priveste cel de al doilea aspect vizat de parata, pentru motivele prezentate in ultimul studiu la care am facut trimitere, apreciem ca reclamanta nu avea dreptul la rambursarea onorariului pe care a inteles sa il plateasca acelei societati de consultanta.

Din fericire, si instanta, care a pronuntat solutia de la care a inceput comentariul nostru, a ajuns la aceeasi concluzie in privinta cheltuielilor de judecata. Calea insa a fost una ocolita si nefericita.

Despre utopia independentei judecatorului (http://www.juridice.ro/34707/despre-utopia-independentei-judecatorului.html)

In aceasta scriere adresata voua, cititorilor mei, celor care m-ati citit si m-ati incurajat sa o fac in continuare, va voi relata o poveste adevarata petrecuta intr-o instanta din Romania, aflata foarte aproape de capitala tarii.E o poveste trista, ce mi-a fost dat sa o parcurg si sa o infrunt. E o poveste in care am luptat si continui sa lupt, ambitionandu-ma sa cred in independenta judecatorului, o poveste care imi consuma energia ce, in mod normal, ar trebui sa o canalizez spre activitatea fireasca din instanta. Este o poveste despre care nu am vrut sa cred ca poate fi intalnita intr-o instanta dintr-o tara ce se doreste europeana, despre care nu am acceptat sa cred ca va fi tolerata de cei ce se doresc garantii independentei justitiei, de cei chemati uneori sa apere independenta judecatorilor.

Veti spune, probabil, chiar dupa acest inceput, ca sunt naiva. Sau, poate, intr-un caz mai bun, idealista. Naiva nu sunt. Dar, asa cum va impartaseam cu alte ocazii, sunt idealista. Si nu vad nimic rau in asta. Acesta este motivul pentru care nu ma voi opri sa sper in mersul firesc al lucrurilor (cel putin dupa legile momentului).

In cele ce urmeaza va voi relata povestea pe care am calificat-o intr-un studiu recent drept un caz de coruptie, pornind de la definitia majoritar imbratisata: ’’coruptia este folosirea abuziva a puterii publice incredintate, pentru obtinerea de beneficii personale’’. Pentru a vorbi de coruptie nu este necesar ca beneficiile sa fie doar de natura financiara. Acestea pot fi si de alta natura.

Iata cum stau lucrurile:

In luna decembrie 2007 sunt numiti cu delegatie, pe termen de 90 de zile, un presedinte si un vicepresedinte.

Pe 21 ianuarie 2008, Colegiul de Conducere al judecatoriei, compus din 4 membri (iar nu dintr-un numar impar de membri asa cum pretinde art. 21 alin. 2 Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti), a dispus degrevarea partiala a completelor presedintelui si vicepresedintelui ca urmare a executarii de catre acestia si a atributiilor manageriale la respectiva judecatorie.

In acest mod, completul presedintelui a fost degrevat de doua sedinte, cu un numar de 93, respectiv 115 dosare. Acest complet si-a pastrat spre solutionare doua sedinte, cu 84, respectiv 81 de dosare.

Completul vicepresedintelui a fost degrevat de doua sedinte, cuprinzand 78, respectiv 28 de dosare. Si-a pastrat spre solutionare doua sedinte cu 88, respectiv 111 dosare.

Pe 25 ianuarie 2008, subsemnata, careia ii fusese repartizata una dintre sedintele de care s-a degrevat presedintele, alaturi de alti trei colegi (dintre care numai unul direct interesat), am contestat hotararea Colegiului de Conducere, contestatie ce a fost respinsa cu unanimitate de voturi (4) pe 31.01.2008.

Fata de aceasta solutie data contestatiei, idealista fiind (nu vreau sa cred ca se cheama naivitate), am sesizat inspectia judiciara din cadrul Consiliului Superior al magistraturii, considerand ca aceasta degrevare reprezinta o incalcare a principiilor repartizarii aleatorii a cauzelor si a continuitatii completelor.

Citez ceea ce am solicitat inspectiei judiciare, dupa invederarea textelor de lege si din regulament, considerate incalcate:

’’In aceste conditii ma adresez dumneavoastra spre a realiza o inspectie si a aprecia asupra legalitatii si asupra respectarii regulamentului de ordine interioara a instantelor judecatoresti.
Va aduc la cunostinta ca la data de 20.02.2008 eu voi intra in sedinta cu cele 103 de dosare „primite” de la presedinte, motiv pentru care solicit interventia dumneavoastra urgenta.
In caz contrar, eu voi intra cu dosarele in sala de sedinta, dar voi efectua referat in fiecare dosar si, pentru respectarea principiului continuitatii, voi acorda dosarelor termen in sedintele doamnei presedinte. Imi va parea nespus de rau insa daca voi proceda in acest fel deoarece sunt constienta ca justitiabilul va avea o perceptie negativa asupra actului de justitie. Din acest motiv solicit sa interveniti cat mai urgent, in speranta ca lucrurile vor intra in legalitate.
’’

Am trimis aceasta sesizare pe adresa electronica a inspectiei judiciare (indicata pe pagina de internet a CSM-ului) pe 01.02.2008 si pe 08.02.2008. Nu am primit niciun rapsuns. Din acest motiv, pe 11.02.2008, am mai trimis un mail si un fax catre Secretarul General al CSM. De aici am primit imediat (12.02.2008) un raspuns oficial prin care eram anuntata ca sesizarea mea a fost transmisa inspectiei judiciare.

A sosit ziua de 20.02.2008. Niciun raspuns, nicio inspectie. M-am supus hotararii de colegiu, in plan administrativ, am intrat in sala de sedinta cu dosarele trimise de presedinte, dar in actul de justitie am inteles sa dau valoare independentei judecatorului, motiv pentru care am intocmit un referat in fiecare dosar prin care aduceam partilor la cunostinta punctul de vedere al completului in compunerea caruia intram, am atasat sesizarea inspectiei judiciare si am pus in discutie nelegala compunere a completului, pentru motivele de drept pe care vi le voi prezenta mai jos.

In sala am avut parte de intelegerea si acordul partilor si al avocatilor, ceea ce a facut sedinta mai usoara decat imi imaginam. Dupa ascultarea punctului devedere al partilor, personal sau prin avocat, am admis exceptia de nelegala compunere a completului si, pentru respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii completului de judecata, am trimis dosarele completului initial investit, cel al presedintelui de instanta, care nu fusese desfiintat, care functiona inca la acea instanta.

Din partea inspectiei judiciare, s-a prezentat o doamna inspector exact dupa doua zile (22.02.2008) de la sedinta pana la care solicitasem sa se prezinte.

Desi in sesizare mentionasem tot ce era de spus in legatura cu faptele pe care le prezentam, am fost chemata sa discut cu doamna inspector. Discutia a avut loc in biroul presedintelui si al vicepresedintelui(!!!), in lipsa acestora. Nu am certitudinea ca in anticamera nu s-ar fi aflat conducerea instantei.

Dragii mei, discutia a fost de tip inchizitorial. Nu va spun asta pentru a sta departe de asemenea intalniri! Pe mine nu a reusit decat sa ma amuze, sa imi aminteasca faptul ca uneori, cu complicitatea, lasitatea, micimea noastra, reusim sa ne cream o lume absurda. Desi discutia avea loc ca urmare a sesizarii mele, rolurile se inversasera. Acum eram eu cea intrebata in temeiul carui incident procedural am retrimis dosarele. Am fost intrebata daca m-am abtinut. M-am abtinut sa raspund ca nu as fi avut motiv in codul de procedura civila. I-am spus insa doamnei inspector ca ma surprinde intrebarea si atitudinea dumneaei, dar ca presupun faptul ca trebuie sa fie impartiala si ca atunci mai trag totusi speranta unei victorii a legii si regulamentului in cazul de fata.

Dupa acea discutie, mi-am dat seama ca nu existau ochi pentru a se vedea neregularitatile savarsite de cei doi conducatori de instanta, cu acordul celorlalti doi membri ai colegiului de conducere. Discutia s-a finalizat cu afirmatia doamnei inspector care imi spunea ca va intocmi o nota pe care o va prezenta Sectiei pentru judecatori a CSM-ului care va hotari daca a fost savarsita vreo abatere prin degrevarea de dosare a conducatorilor sau daca hotararea de colegiu trebuia respectata!!!

Au trecut trei saptamani de la data la care s-a realizat inspectia. Pana la momentul la care va scriu nu am primit niciun raspuns, nu mi-a fost comunicata nicio nota a inspectiei judiciare.

Mai mult, intr-o procedura deschisa de subsemnata, la sedinta Sectiei pentru judecatori a CSM-ului in care s-a discutat nota inspectiei judiciare, nu am fost chemata. Poate aceasta este o cerinta prea mare. Dar nu vi se pare normal ca macar pe ordinea de zi a sectiei sa apara date suficiente in raport de care partile interesate sa afle ca este discutata problema care le priveste si, in masura in care doresc, sa poata fi prezente pentru a-si sustine punctul de vedere? Se pare ca celor care intocmesc si afiseaza pe site-ul CSM-ului ordinea de zi nu li s-a parut normal.

Va invit sa observati punctul 9 de pe ordinea de zi a Sectiei pentru judecatori din 05.03.2008!

Eu am aflat ca acea nota se referea la sesizarea facuta de mine abia vineri, 7 martie 2008, data la care a fost afisata ordinea de zi solutionata!

Nu stiu care este continutul notei, nu stiu care este motivul amanarii discutarii ei, nu stiu care va fi termenul la care va fi discutata aceasta problema care, cel putin in idealismul meu, impunea urgenta in solutionare.

Cred ca nu poate fi acceptata o asemenea lipsa de transparenta. Nici atunci cand e vorba despre un om din sistem, nici atunci cand este vorba despre sesizarea unui simplu justitiabil, caruia, in mod categoric, ar trebui sa i se comunice atat nota inspectiei judiciare, cat si solutia sectiei Consiliului.

La nivelul instantei, pentru ca justitiabilul sa se scarbeasca si mai mult de ceea ce se intampla in justitia din Romania, la prima sedinta in care presedintele instantei a avut parte din dosarele trimise de completul dezinvestit prin invocarea si admiterea exceptiei de nelegala compunere, presedintele a retrimis dosarele acestui complet!!! Nu cunosc inca motivarea incheiereii. Presupun ca din nou justitiabilului i s-a invocat hotararea de colegiu, peste normele din lege si din regulament.

Aceasta este situatia de fapt, acestea sunt masurile pe care am inteles sa le adopt pentru apararea brumei de independenta a judecatorului, pentru respectarea legii si regulamentului, pentru impiedicarea unei practici, care informal, se intalneste destul de frecvent in tara.
Asa cum am aratat in contestatia impotriva hotararii colegiului si in sesizarea adresata inspectiei judiciare, consider ca sunt incidente urmatoarele texte:
– art. 11 din Legea nr. 304 (r1)/2004 privind organizarea judiciara: ’’activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor si continuitatii, cu exceptia situatiilor in care judecatorul nu poate participa la judecata din motive obiective’’.
– Articolul 52 alin. 1 din aceeasi lege stabileste: „colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecata la inceputul anului, urmarind asigurarea continuitatii completului. Schimbarea membrilor completelor se face in mod exceptional, pe baza criteriilor obiective stabilite de regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti.

– Articolul 53 prevede ca repartizarea cauzelor pe complete de judecata se face in mod aleatoriu, in sistem informatizat. Cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi trecute altui complet decat in conditiile prevazute de lege.
– Pentru garantarea acestor reguli, art. 16 lit. j) din Regulamentul de ordine interioara a instantelor judecatoresti prevede ca presedintele judecatoriei urmareste si raspunde de repartizarea aleatorie a cauzelor.
– Potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303 (r1)/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor constituie abatere disciplinara nerespectarea dispozitiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.

Dispozitiile legale care ridica repartizarea aleatorie a cauzelor la nivel de principiu, au fost prevazute, intr-adevar, pentru a elimina orice suspiciune legata de posibila dirijare a dosarelor si pentru a se garanta independenta sistemului judiciar. Se stie ce dezastru era inainte de reglementarea acestui principiu. Dosarele erau dirijate, luate, transmise dupa bunul plac al celor decidenti, de cele mai multe ori, cu functii de conducere.

Fara reglementarea, garantarea si respectarea principiului continuitatii completului, principiul repartizarii aleatorii a dosarelor ar fi vorba in vant. Din acest motiv, principiul continuitatii completului (principiu al organizarii judecatoresti, mai larg decat cel omonim din procedura) nu poate fi vazut altfel decat ca un garant al principiului repartizarii aleatorii a cauzelor.

Dragii mei, stiu ca astfel de practici, de degrevare a conducerii instantei, se tot practica in tarisoara noastra. Va spuneam, nu sunt naiva. Dar, pe de o parte nu mi se pare corect, echitabil, colegial sa procedezi de aceasta maniera, iar pe de alta parte, este si total nelegal acest comportament.

Incorect, inechitabil, necolegial este deoarece magistratii ajung in functii de conducere cu acordul lor scris (art. 14 alin. 1 din HCSM nr. 193/2006) si primesc o indemnizatie suplimentara (conform anexei la OUG nr. 27/2006).

Chiar daca s-ar accepta din partea colectivului o degrevare a conducerii instantei, aceasta nu se poate realiza in mod legal decat prin blocarea temporara a completelor presedintelui/vicepresedintelui pentru impiedicarea inregistrarii de noi dosare pe aceste complete.

Nu poate fi tolerata o atitudine contrara, constand in conducerea unor dosare in stil propriu, obtinerea unei functii de conducere (cu delegatie, pentru perioada determinata) si transmiterea unor dosare cu vechime (unele chiar din 2004) altor judecatori.

Nu se poate sustine, pertinent si concludent, ca exercitarea atributiilor administrative si manageriale constituie motive obiective pentru scaparea de dosare.

Trebuie sa precizez ca degrevarea celor doi judecatori din conducerea instantei s-a realizat dupa trei saptamani din perioada de 90 de zile pentru care obtinusera delegarea si nici nu erau implicati in vreun progam concret, special, de management. Or, functia de presedinte/vicepresedinte nu impune per se o degrevare de activitatea de judecata. O asemenea degrevare cu atat mai putin nu poate fi acceptata intr-o instanta incarcata.

Daca insa Consiliul Superior al Magistraturii tolereaza (si tacerea poate avea acest sens) o asemenea practica ilegala (existenta, de altfel, destul de frecvent), inseamna ca la acest moment legile si regulamentele de organizare judecatoreasca nu fac doi bani in fata colegiilor de conducere. Inseamna ca din a doua zi in care CSM-ul valideaza aceasta practica, orice presedinte/vicepresedinte de instanta isi va putea transmite ce dosare, cate dosare doreste, pentru degrevare, desigur. Ne putem apoi astepta ca orice presedinte de sectie sa isi transmita parte din dosare. Si, de ce nu, putem sa ne asteptam sa se nasca si presedinti de birouri, care si ei sa se degreveze prin transmiterea unei parti din dosare.

Asa cum spuneam mai sus, daca CSM-ul nu va iesi din pasivitate si nu va constata nelegalitatea (incalcarea regulamanetului de organizare interioara a instantelor) unei hotarari de colegiu, rezulta ca la acest moment, la nivelul fiecarei instante, colegiul de conducere va putea lua orice hotarare, chiar si contra legem, hotarare care, daca nu este atacata in justitie (ceea ce, cu totii stim, dureaza), ramane in picioare.

Daca e asa, imaginez un exemplu: Sa presupunem ca la nivelul unei instante X, colegiul de conducere, cu sustinerea majoritatii judecatorilor, hotaraste ca in perioada verii sa nu se judece nicio cauza, sa se inchida instanta, chiar daca potrivit legii si regulamentului, in aceasta perioada trebuie asigurata solutionarea cauzelor urgente. Daca CSM-ul va fi sesizat de aceasta data de un justitiabil, va ridica oare din umeri si va spune acelasi lucru: cat timp hotararea de colegiu nu a fost atacata in justitie, nu poate interveni? Ii poate fi oare opozabila justitiabilului o hotarare a colegiului de conducere a instantei, atunci cand legea spune altceva? Si, mergand mai departe, judecatorul, care ar indrazni sa nu se supuna hoatararii colegiului de conducere si ar intra sa judece cauzele urgente carora le-a acordat termen in perioada vacantei judecatoresti, ar putea fi sanctionat pentru ca nu a respectat hotarearea colegiului de conducere?! Am trai cu adevarat intr-o lume absurda daca s-ar intampla asa ceva.

Imi pot imagina si un exemplu in sens contrar celor petrecute in instanta la care profesez: imi pot imagina ca la un moment dat pe rolul completului in a carui compunere as intra s-ar afla dosare ’’importante’’ in care s-ar anticipa ca nu as da o solutie ’’buna’’, motiv pentru care, avand in vedere incarcatura mare a completului, pentru protejarea sanatatii mele, cu motive obiective, s-ar hotari in colegiul de conducere preluarea acelor dosare/ acelor sedinte, si transmiterea lor altui complet!

Pentru a preintampina sau pentru a remedia astfel de situatii, chiar nu exista nicio masura? Sau nu se doreste intervenirea in astfel de situatii?

Nu ne ramane decat sa asteptam sa aflam spre ce solutie inclina Consiliul Superior al Magistraturii, dupa analizarea si discutarea notei inspectiei judiciare!

Eu am facut tot ce am considerat a fi legal si la indemana unui judecator independent. Am considerat ca daca nu voi lupta pentru respectarea si aplicarea legii in ceea ce priveste cauzele care intra/ies din completul meu, nu pot sa afirm aplic legea in cazul altor persoane.

Am procedat treptat: am contestat hotararea colegiului, am apelat la Consiliul Superior al Magistraturii in speranta ca vor vedea lucrurile asa cum le vad si eu, in speranta ca, in acest fel, conducerea va intelege ca a gresit (daca nu intelegea deja) si ca lucrurile vor reintra in normal. Se pare ca m-am iluzionat. CSM-ul nu se grabeste: faptele au fost sesizate de un tanar judecator, abia intrat in profesie; nu poate sti el mai bine cum stau lucrurile; lucrurile se aseaza de la sine, in liniste, in nepasare.

Din punct de vedere procedural nu vad nicio solutie. Justitiabilii probabil sunt debusolati, probabil nu inteleg ce se intampla, probabil ne urasc. Acestia s-au vazut ajunsi la un complet, in baza unei hotarari de colegiu, trimisi la cel dintai complet, in baza legii si regulamentului, si retrimisi apoi la cel de al doilea complet, in baza aceleiasi hotarari de colegiu.

Oricat de amuzante ar parea lucrurile. Ele sunt tragice. Va rog sa remarcati ca am vrut sa fac o lege, un regulament, niste principii aplicabile, dar toate acestea au fost contracarate de hotararea de colegiu!

Cum punctam mai sus, procedural, situatia nu mai are nicio solutie legala. Apreciez ca de lege ferenda trebuie imaginat si reglementat un instrument la indemana judecatorilor. Nu doar pentru astfel de situatii. Dar s-au mai intalnit situatii in care, existand la nivelul instantei complete specializate, existand puncte de vedere diferite intre doua complete, unul specializat, altul nespecializat in materia respectiva, cu privire la completul competent sa judece o anumita cauza, fie dosarul a fost trimis si retrimis de nenumarate si neacceptabile ori, fie dosarul a ajuns sa fie solutionat de un complet nespecializat. In aceasta din urma situatie, se ajungea ca un dosar sa parcurga intreaga procedura in fata unui complet asupra carui necompetenta ajungea sa transeze abia instanta de control judiciar. Pentru aceste cazuri ar trebui sa se permita aplicabilitatea normelor referitoare la conflictele de competenta sau sa se reglementeze un astfel de incident procedural.

Am evitat sa atac hotararea colegiului in contencios pentru ca stiam ca independenta judecatorului e suficienta pentru ca, in actul de justitie, invocand legea si regulamentul, sa procedez de maniera relatata mai sus. Astazi insa, in conditiile in care, presedintelui de instanta i s-a parut mic lucru independenta judecatorului si a decis incalcarea acestei independente prin negarea incheierii de dezinvestire, prin negarea legii si regulamentului, prevalandu-se si invocand partilor aceeasi hotarare de colegiu, inferioara legii si regulamentului, ma vad nevoita sa ma adresez si instantei de contencios administrativ.

Cred ca la acest moment este necesara angajarea unei instante independente si impartiale care sa spuna dreptul in acest caz.

Pana atunci, cu regret va spun: judecatorii, chiar daca vor, nu sunt independenti. Nu au parghii suficiente pentru aceasta.

Desi chiar Constitutia Romaniei spune in art. 124 alin. 3 ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, nu se stie ce e independenta, in raport de cine trebuie sa existe independenta. Ca regula, judecatorii se pretind si se afirma independenti fata de oricine din afara, orice putere exterioara instantei. E usor. Pentru aceasta ai, mai mult ca sigur, suportul Consiliului Superior al Magistraturii. Ce te faci insa cand crezi ca independenta trebuie aparata chiar fata de cei din interiorul sistemului? Iesi in fata? Invoci afectarea independentei? Te baga cineva in seama? Te lasa cineva sa fii independent? Iti recunoaste Consiliul Superior al Magistraturii aceasta independenta?

Citez din Raportul independent asupra sistemului juridic din Romania, raport lansat pe data de 14 septembrie 2006, studiu ce a obtinut premiul I al sectiunii „Comportament civic si participare publica” in cadrul Galei societatii civile: ’’Independenta justitiei nu poate privi decat judecatorii. In conditiile in care acestia se bucura de inamovibilitate, ei au dreptul (de ce nu, chiar obligatia) de a demasca public tentativele de deturnare a mersului unui proces. Cum astfel de demascari nu au avut loc, intelegem fie ca manifestarile respective nu au existat, fie ca judecatorii sunt caracterizati prin frica si atunci nu merita sa exercite aceasta inalta functie.’’

Iata ce spune Recomandarea Comitetului Ministrilor nr. (94) 12 privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor:

Principiul I – principii generale privind independenta judecatorilor:
1. Trebuie luate toate masurile necesare in scopul de a respecta, proteja si promova independenta judecatorilor.
2. In special, trebuie luate urmatoarele masuri:
– d. In procesul de luare a deciziilor, judecatorii trebuie sa fie independenti si sa actioneze fara nicio restrictie si fara a face obiectul vreunor influente, sugestii, presiuni, amenintari sau imixtiuni, directe sau indirecte, indiferent din partea carei persoane vin si sub ce motiv. Legea trebuie sa prevada sanctiuni contra persoanelor care incearca sa influenteze pe judecatori sub orice forma. Judecatorii trebuie sa fie liberi in mod absolut sa hotarasca in mod impartial asupra cauzelor cu care sunt sesizati, in baza convingerii lor intime si a propriei interpretari a faptelor, si in conformitate cu normele de drept in vigoare. Judecatorii nu trebuie sa fie obligati sa dea socoteala vreunei persoane straine de puterea judiciara asupra rezolvarii date cauzelor lor.
– f. Unui judecator nu-i poate fi „luata” o cauza fara vreun motiv intemeiat, cum ar fi o boala grava sau existenta unui conflict de interese. Motivele si procedura pentru aceasta desesizare trebuie prevazute de lege si nu trebuie sa fie influentate de vreun interes al guvernului sau al administratiei. Decizia privind retragerea unei cauze de la un judecator trebuie sa fie luata de o autoritate ce se bucura de aceeasi independenta in plan judiciar ca si judecatorii.

Carta Universala a Judecatorului prin chiar art. 1 statueaza independenta judecatorului ca obligatie si afirma ca independenta judecatorului este indispensabila unei justitii impartiale.

In Tratatul privind profesia de magistrat in Romania, de Ion Popa (p. 181), autorul afirma ca independenta magistratilor nu constituie doar o garantie a statului pentru desfasurarea serviciului public de justitie, ci, in egala masura, un drept si o obligatie a magistratilor. Constituie un drept, continua autorul, deoarece in situatia in care statul nu ar asigura garantiile necesare de independenta a serviciului judiciar ori ar fi incalcata obligatia erga omnes privind respectarea independentei sistemului judiciar si a magistratilor, acestia ar avea la dispozitie temeiul legal pentru a-si revendica dreptul la indepenedenta. In acelasi context, magistratii au si obligatia sa fie independenti. Autorul distinge intre independenta sistemului judiciar (independenta institutionala) si independenta magistratului (independenta personala).

Crezand in toate aceste reglementari, sesizand nelegalitatea si neregulamentaritatea hotararii colegiului de conducere, intelegand sa uzez de independenta cu care am fost investita, am procedat asa cum v-am relatat. Se pare ca a fost praf in vant independenta judecatorului si solutia acestuia data in temeiul legii. Hotararea Colegiului de Conducere, contra legem, este obligatorie pentru judecator, opozabila justitiabilului.

Dar nu ma opresc aici. Va continua!

Solutia CSM (http://www.juridice.ro/35174/solutia-csm.html)

Pentru ca v-am impartasit povestea, se cuvine sa cunoasteti deznodamantul.In sedinta din 10.04.2008, Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii si-a insusit continutul notei Inspectiei Judiciare(.pdf, 1,81 MB) intocmite ca urmare a sesizarii facute de subsemnata.

Desi multe ar fi de spus… Si totusi, pentru ca nimic nu mai merita spus, va voi lasa pe dumneavoastra sa trageti concluziile. Aveti posibilitatea sa lecturati singuri Nota Inspectiei Judiciare nr. 324/IJ/238/SIJ/2008.

Ce inteleg eu din solutia Sectiei pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii in legatura cu problema sesizata?
Ca, incepand cu 11 aprilie 2008, orice presedinte/vicepresedinte de instanta/de sectie poate proceda in mod similar: poate, cu ajutorul Colegiului de Conducere, sa se degreveze partial de activitatea de judecata, prin transmiterea dosarelor pe care le are pe rol. Au sustinerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Ce am invatat din tot ce mi s-a intamplat?
Am fost ”naiva” atunci cand, la inceput de cariera, am crezut ca daca va veni ”CSM-ul” si va vedea in ce modalitate se realizeaza degrevarea conducerii, o vor dezaproba si, printr-un gen de lobby, lucrurile vor reintra in firesc. Din toata Sectia pentru judecatori un singur membru a imbratisat principiile in numele carora am sesizat CSM-ul si in numele carora am actionat asa cum v-am relatat. Este vorba despre doamna judecator Alexandrina Radulescu, careia ii multumesc.

Ce sfat imi permit sa dau colegilor judecatori?
Sa nu lase astfel de practici sa se generalizeze! Ori de cate ori vor aprecia ca presedintele, vicepresedintele, colegiul de conducere iau o hotarare in contra legii (inclusiv in contra spriritului legii) sa se adreseze imediat instantei de judecata, iar nu CSM-ului.

Ce a castigat instanta in care s-au petrecut toate aceste lucruri?
Un nou presedinte, delegat pana la ocuparea acestei functii prin concurs, incapand cu 01.04.2008. Si acest presedinte a obtinut degrevarea partiala. Diferenta: degrevarea s-a realizat prin reducerea complexitatii pentru dosarele nou intrate.

Despre cum putem evita condamnarile CEDO imputabile judecatorilor (http://www.juridice.ro/38709/despre-cum-putem-evita-condamnarile-cedo-imputabile-judecatorilor.html)

Hotararea data in cauza Iordache vs. Romania prin care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat din nou incalcarea de catre statul roman a articolului 6 din Conventie a starnit multe controverse. Unii au fost de acord cu rationamentul si solutia Curtii, altii au fost dezamagiti de limita de rezonabilitate pe care Curtea s-ar intrece in a o extinde.
Din pacate, cred ca acest din urma punct de vedere este majoritar si caracterizeaza modalitatea de raportare la interpretarea Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Personal, consider ca si de aceasta data Curtea nu a facut decat sa dea masura bunului simt ce trebuie sa se regaseasca in solutiile instantelor. Curtea a pledat inca o data pentru readucerea umanului in actul de justitie, pentru constientizarea faptului ca serviciul justitiei exista si trebuie sa fie prestat de dragul oamenilor si nu de dragul formulelor juridice. Curtea spune si prin aceasta condamnare, pentru cei care doresc sa inteleaga, ca judecatorul este chemat sa aplice dreptul, dar nu unor spete de scoala, iresponsabil, ci unor situatii de fapt privind oameni.
Din acest motiv, cred ca pentru a evita sau pentru a limita condamnarile CEDO puerile, ilare, de genul celei pe care am primit-o in cauza Iordache, se impune a invata sa:
– gandim,
– aplicam prezumtia de buna-credinta a justitiabilului de rand si prezumtia de nevinovatie justitiabilului acuzat de orice agent al statului,
– aplicam normele de drept – cele interne in privinta carora nu s-a constatat pana la acest moment ca sunt in contradictie cu vreun drept recunoscut de Conventie – intotdeauna in interesul justitiabilului si nu doar de dragul matematicii juridice.Incurajez sa invatam sa gandim pentru ca aceasta facultate nu poate fi delegata nimanui. Doar gandind, fiecare pe cont propriu, judecatorii vor putea deveni o adevarata putere in stat, neaservita, neobidita, neplecata.
In acest context va reamintesc ceea ce v-am scris pe 10 decembrie 2007 despre caracterul facultativ al procedurii concilierii directe: Mai meditati cu privire la caracterul obligatoriu / facultativ al procedurii concilierii prelabile!!! Pe mine nu m-ar mira sa obtinem o condamnare si cu referire la aceasta norma legala. Judecatorii nu vor fi mai putin responsabili decat legislativul in cazul unei eventuale condamnari. Aceasta norma legala, mai ales interpretata in sensul caracterului obligatoriu al procedurii concilierii, constituie o ingerinta in dreptul de acces liber la o instanta. Ingerinta este prevazuta de lege. Urmareste un pretins scop legitim. Dar oare constituie o masura proportionala, necesara intr-o societate democratica?!!! La fel am asteptat o condamnare CEDO (a se vedea cauza Sabou si Parcalab) si in cazul pedepselor accesorii, desi se remarcase cu mult inainte neconventionalitatea aplicarii nediferentiate, negandite – prin prisma Conventiei – a acestor pedepse.

Pledez pentru a invata sa aplicam prezumtia de buna-credinta a justitiabilului, provocata fiind de articolul colegului Cosmin Flavius Costas: Timbrul judiciar si accesul la Justitie.
E de salutat demersul domnului avocat pentru ca nu multi judecatori cunosteau aceasta criza a timbrelor judiciare. Dar daca nu am fi fost anuntati de aceasta problema prin articolul postat pe acest site, cum s-ar fi cuvenit a raspunde afirmatiei justitiabilului prin care comunica instantei ca nu a putut aplica timbru judiciar mobil pentru ca nu a gasit?
Cred ca, si daca nu am fi avut cunostinta de aceasta criza, si daca ni s-ar fi invocat la inceputul crizei aceasta lipsa a timbrelor judiciare de pe piata, ar fi trebuit sa prezumam de buna credinta justitiabilul, sa „facem un pas inainte in proces” punandu-i in vedere sa aplice timbrul pentru urmatorul termen pentru cand chiar judecatorul ar fi trebuit sa coboare din turnul de fides, sa se intereseze despre veridicitatea crizei, efectuand chiar o adresa la posta prin care sa solicite informatii cu privire la lipsa timbrelor judiciare. Evident, raspunsul obtinut pe aceasta cale in acest dosar, va putea fi avut in vedere si in dosarele aflate pe rol in perioada respectiva, chiar in cele in care nu i s-ar invoca acest lucru.

Chiar daca poate suna populist, trebuie sa invatam sa aplicam normele de drept in interesul justitiabilului. Trebuie sa constientizam ca efectuam un serviciu public. Trebuie sa invatam sa fim rationali, rezonabili, umani. Condamnarea obtinuta de statul roman „pentru 10 lei” e meritata. S-au aplicat reguli de drept de dragul matematicii juridice in care nu a fost implicat deloc factorul uman. Umanitatea a lipsit in actul aplicarii regulii de drept pentru ca nu s-a solutionat situatia juridica aparte, diferita a unui justitiabil, ci s-a solutionat a speta de genul A sesizeaza instanta X. Instanta pune in vedere lui A sa timbreze pana la primul termen de judecata. A nu timbreaza. Care e solutia ce intervine? X aplica art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, admite exceptia netimbrarii si anuleaza cererea, ca netimbrata.
Care era modalitatea concreta in care omul aflat dupa gratii ar fi putut plati taxa judiciara de timbru?

Cele trei parghii propuse pentru a evita condamnarile CEDO imputabile judecatorilor nu sunt singurele ce pot fi indicate. Dar va invit sa incercam pentru inceput sa invatam sa facem in fiecare zi acesti mici si simpli pasi!

P.S. Nici acest articol al autoarei nu se doreste a fi o aruncare cu piatra. Si autoarea a gresit. Pentru ca humanum est. Si aceasta scriere s-a nascut din datoria omului care si-a constientizat greseala si care trebuie a-i ajuta pe ceilalti sa inteleaga eroarea si sa nu o mai repete

  

Despre cat de anormala poate parea normalitatea si viceversa (http://www.juridice.ro/39737/despre-cat-de-anormala-poate-parea-normalitatea-si-viceversa.html)

Pentru a aborda subiectul antamat prin titlu nu imi propun sa ajungem la filosofia dreptului. E suficient sa ne limitam la dreptul pozitiv.I. Articolul 121 alin. 3 din Codul de procedura civila stabileste imperativ ca hotararea se pronunta intotdeauna in sedinta publica.

Articolul 256 alin. 1 din acelasi cod prevede: dupa sfarsitul dezbaterilor, judecatorii chibzuiesc in secret, fie in sedinta, fie in camera de consiliu.

Orice minuta (dispozitiv al hotararii la care face referire art. 258 C.pr.civ.) se pronunta de presedinte, in sedinta, chiar in lipsa partilor (conform art. 258 alin. 2 C.pr.civ.) si poarta aceasta mentiune (a pronuntarii in sedinta publica).

In ciuda acestor dispozitii, comportamentul subsemnatei, constand in aceea ca, de regula, delibereaza in secret in sedinta si pronunta solutiile in consecinta in sedinta publica, a starnit mirarea salii. O mirare pe care a putut sa o constate si subsemnata, mirare insotita nu de putine ori de multumirea expresa, explicita afirmata de catre destinatarii actului de justitie (justitiabili, personal sau prin aparatori), dar si o mirare prelungita in timp dupa parasirea salii de judecata, transformata ulterior in nemultumire transmisa chiar Consiliului Superior al Magistraturii. E drept, aceasta reactie s-a regasit in foarte rare cazuri, in identificabile cazuri. E de inteles ca solutia pronuntata in sedinta publica a fost defavorabila partii care s-a plans de aceasta practica.

In fata ambelor reactii a intervenit surprinderea.

De ce mi-au multumit parti, de ce mi-au multumit avocati? Nu e normal ce faceam?

De ce s-au considerat indreptatiti unii a se considera nemultumiti? Nu era normal sa li se pronunte solutia – e drept, defavorabila – in sedinta publica?

In ambele cazuri am incercat sa imi explic de ce surprinde, uneori placut, alteori neplacut, o normalitate edictata de lege, pe care toti participantii in procesul civil se presupune ca o cunoastem.

Am inteles de ce mi-au multumit cei fata de care ma comportam absolut normal. Pentru ca realitatea din instante a devenit (de la adoptarea textelor de lege pana in prezent) alta decat cea din Codul de procedura civila. Pentru ca, de regula, din varii motive, in procesul civil pronuntarea in sedinta publica se stabileste si se realizeaza in cazurile mediatizate. Pentru ca „Pronuntata in sedinta publica astazi, …” a devenit in majoritatea hotararilor doar o formula juridica.

Nu am inteles insa fundamentul juridic – cel uman, cel psihologic poate fi explicat – al nemultumirii pe care a produs-o unora pronuntarea hotararii in sedinta publica. Motivul celor care au criticat pronuntarea in sedinta publica a solutiilor adoptate de completul in compunerea caruia intra subsemnata este acela ca prin comportamentul judecatorului procesul civil este lipsit de faza deliberarii …

Oare asa sa fie?

Oare pentru a delibera completul, compus dintr-un singur judecator, trebuie musai sa paraseasca sala de judecata? Sper ca nu s-a pierdut din vedere amanuntul ca deliberarea este doar actul judecatorului, nu si al grefierului.

Oare pentru a delibera in sedinta, dupa inchiderea dezbaterilor (se intelege inchiderea dezbaterilor intr-un anume dosar, nu dupa inchiderea sedintei de judecata cu cele 100 de dosare!!!), este necesar a tine partile in suspans cinci minute sau poate zece minute pentru a marca momentul deliberarii?

Oare deliberarea nu inseamna rationare?

Oare acest rationament, in cazurile simple, nu se poate forma in jumatate de minut?

Oare judecatorul in cursul solutionarii dosarului nu isi formeaza o opinie juridica ce poate fi concretizata in solutia pronuntata in sedinta publica in care nu s-au mai administrat probe relevante, nu au intervenit informatii in plus?

Nu se pretinde, nu se pleaca de la prezumtia ca judecatorul cunoaste dosarul?

Ori poate din necunoasterea, nestapanirea imperativului de impartialitatea, ne- antepronuntare se cer judecatori care sa intre in sala de judecata tabula rasa, judecatori care sa nu citeasca dosarul decat dupa sedinta de judecata, in Camera de Consiliu…

Consider ca se pot accepta justificari pentru nepronuntarea efectiva a hotararii in sedinta publica, in ciuda mentiunii existente in minuta (!!!). Acestea ar fi: incarcatura sedintelor, lipsa salilor de judecata acolo unde se tin sedinte de judecata pe timpi, neprezentarea partilor la pronuntare – in cazul in care instanta fixeaza o ora pentru aceasta. Dar, nu accept motivari caricaturale din punct de vedere juridic pentru criticarea normalitatii devenite anormale. Daca le acceptati dumneavoastra, ar trebui ca solutionarea cererilor de probatorii, solutionarea tuturor exceptiilor sa se regaseasca doar in incheieri si la condica. Consecventa obliga, nu?

In ciuda tuturor justificarilor pe care am fi tentati sa le gasim si sa le invederam, pledez pentru o redescoperire a pronuntarii in sedinta publica. Daca dosarele sunt studiate, daca majoritatea probelor sunt administrate, orice JUDECATOR are in minte o solutie a dosarului. Nu va doresc sa fiti judecati de judecatori care nu au o solutie asupra dosarului, asupra cererilor pe care le-au avut in dosar pana la intrarea in sala. In aceste conditii, in masura in care, in sala, la ultimul termen de judecata, dosarul nu se imbogateste cu noi informatii juridice; si chiar in aceste conditii, daca JUDECATORUL poate delibera intr-un interval de 30 de secunde – 5 minute maxim, consider ca nici partile, nici principiile procesului civil nu sunt afectate prin pronuntarea in sedinta publica a solutiei deliberate in secret in sala. Dimpotriva, partile vor fi multumite ca nu au mai asteptat sa vina a doua zi pentru aflarea solutiei, coada de la arhiva se va micsora

II. Desi i-am acordat un spatiu mai extins, anormalitatea faptica ce carcaterizeaza normalitatea procedurala de mai sus pare mai putin grava fata de alte normalitati anormale ce ne inconjoara:

a. A devenit anormal ca instanta sa realizeze actul de justitie (am fost ori ne-am lasat asediati in ultimele zile de „justitia” pe care mass – media considera ca e normal a o realiza ea).

b. Desi tot mai putini studenti frecventeaza cursurile, seminariile Facultatilor de Drept, desi tot mai putini studenti STUDIAZA Dreptul, invatam tot mai mult drept din mijloacele de comunicare in masa. A devenit asadar anormal sa studiezi Dreptul in UNIVERSITATE. In schimb, pare a fi normal sa invete toata lumea drept din media.

c. A devenit anormala normalitatea umana, decenta, legala, regulamentara ca majoritatea judecatorilor sa aloce profesiei 8 ore pe zi. Ce ma surprinde e diferenta de tratament intre angajatorul „SRL” – care, daca ar fi constatat ca tine angajatii la munca dupa program, ar fi drastic si imediat sanctionat de ITM – si responsabilii sistemului judiciar care nu raspund in fata nimanui, nici macar a judecatorilor, pentru conditiile inumane de munca, pentru munca obligatorie de facto pe care o presteaza unii judecatori. Se va spune ca nu esti tinut de nimeni peste program. Teoretic. Pentru ca in fapt, prin prisma obligatiilor pe care le are de indeplinit un judecator din cadrul unei instante extrem de incarcate, cu schema de personal insuficienta, munca peste program este anormalitatea ce ne ameninta cu „normalizarea”.
Stiti care este rezultatul? Atunci cand judecatorul supraincarcat, neimplicat activ in POLITICA CETATII (a sistemului juridic) va fi sesizat cu cererea unui angajat care solicita de la angajator daune pentru obligarea la munca prelungita peste program, tendinta va fi de respingere, sau in cel mai bun caz de limitare a sumei acordate. Tot la fel, in solutionarea unei plangeri contraventionale impotriva unui proces-verbal intocmit de ITM pentru mentinerea obligatorie peste program a angajatilor, un astfel de judecator, om fiind, va fi inclinat sa constate un pericol social redus al faptei. Si in acest mod, in loc ca judecatorul sa fie cel care readuce normalitatea in societate, complacandu-se in conditiile date (inactiunea presupune asumare, complacere), contribuie la adancirea anormalitatii in societate.

d. A devenit anormala  – in cazul unelor instante – normalitatea pretinsa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului de motivare efectiva a hotararilor judecatoresti.

Din acest punct de vedere, pledez pentru o reanalizare a modalitatii de redactare a hotararilor judecatoresti.
Trebuie sa renuntam la ipocrizia hotararilor pe 10 pagini dintre care 8 sau 9 sunt ocupate de „firul procesului”, cu rationamentul instantei in ultimele doua paragrafe din cele 10 pagini.
Sunt de apreciat judecatorii care se ingrijesc de hotararile pe care le redacteaza. Insa pentru rezumarea dosarului nu iti trebuie „scoala de judecator”.

Hotararile Curtii Europene a Drepturilor Omului nu sunt redactate de judecatorii Curtii. Pentru redactarea rezumatului dosarului trebuie pregatiti grefieri cu studii de Drept.

Pana la momentul la care judecatorul va avea doi grefieri (unul pentru consemnarea procesului-verbal de sedinta, altul pentru redactarea hotararii), judecatorul roman trebuie sa invete sa castige timp pentru ceea ce presupune profesia de judecator: studiu dosar, studiu doctrina, studiu jurisprudenta, solutionare cauze, redactarea motivarii.

Judecatorul este dator cu oferirea, catre destinatarii directi ai actului de justitie, partile din dosar, a solutiei adoptate cu privire la cererile si apararile cu care a fost sesizat. Partile nu asteapta de la judecatori firul procesului, ceea ce si Curtea Europeana a Drepturilor Omului sintetizeaza in foarte putinele paragrafe care constituie „Procedura”.

Judecatorul trebuie sa comunice partilor prin hotarare care este situatia de fapt retinuta, care sunt reglementarile incidente, care este solutia, rationamentul instantei in raport de cele doua capitole anterioare. La acest moment a devenit anormala aceasta normalitate. A devenit normal ca judecatorul sa fie grefier, sa redacteze hotarari in care 80% din spatiul si din timpul alocat revine realizarii asa-numitului „fir al procesului”.

e. A devenit anormal ca JUDECATORUL, reprezentant al uneia dintre cele trei puteri statale prevazute in legea fundamentala, sa se implice in POLITICA CETATII. Pentru a i se interzice implicarea in POLITICA CETATII, se emit argumente caricaturale, pretins intemeiate pe texte de lege.
O lectie de anormalitate s-a dorit a se da in cazul colegei Dana Garbovan care, semnand un comunicat, in calitate de presedinte al Uniunii, in numele membrilor Uniunii, in temeiul principiilor ce caracterizeaza organizarea si desfasurarea activitatii unei asociatii, este chemata a raspunde personal pentru actul de implicare civica a mai multor judecatori constituiti in Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania. (http://www.frontnews.ro/politic/institutii/csm-a-admis-partial-doleantele-lui-nastase-care-a-cerut-anchetarea-unor-judecatori-26102).

f. A devenit anormal sa pretinzi a desfasura activitatea ca judecator, avocat in locuri decente, in cladiri care sa nu ameninte cu prabusirea. Ceea ce m-a surprins in mod extrem de neplacut a fost raspunsul dat de purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Iasi la demersul colegei avocat (http://www.juridice.ro/stiri-juridice/flux-stiri/39493.html). M-a intristat enorm sa constat ca nici atunci cand altcineva, din afara corpului de magistrati, are initiativa de a atrage un semnal de alarma cu privire la conditiile precare in care se realizeaza actul de justitie, asupra caruia se stabilesc din ce in ce mai multe exigente, magistratii nu iau atitudine (activa). Demersului colegei avocat din cadrul Baroului Iasi, carora judecatorii ar fi trebuit sa ii multumeasca, i s-a raspuns, din partea Curtii de Apel Iasi, cu o speranta de mai bine. Ma intreb cand vom constientiza ca nu mai e loc de speranta. Se impune atitudine, actiune. Am tot sperat, am tot asteptat pana acum. E momentul sa luptam – judecatori, alaturi de avocati, avocati alaturi de judecatori – pentru conditii decente de munca.

g. A devenit normala anormalitatea de a redacta hotararile, in conditiile de mai sus, in 30 de zile, in situatia in care foarte multi judecatori intra saptamanal in sedinte de judecata de cate 50, 60, 70, 80, 90, 100, 110 dosare, in contextul in care o zi din saptamana este alocata sedintei de judecata, doua zile, studiului sedintei, iar realitatea este ca potrivit legii programul de lucru este de 5 zile. Mai trebuie subliniat ca realitati absolute, probabil de nimeni contestate: ZIUA are 24 de ORE, SAPTAMANA, 7 ZILE, iar JUDECATORUL ESTE OM.

Fata de realitatea descrisa in paragraful de mai sus, ipocrizia, inconstienta ori indiferenta celor responsabili este fara margini, iar speranta nu isi mai are locul. Se impune actiune. In aceasta realitate ce se regaseste in foarte multe, inadmisibil de multe instante, unde se solutioneaza zeci de mii de cauze, este imposibil uman a se studia toate dosarele, a se redacta in termen, a se motiva efectiv hotararile. Un judecator prins intr-un astfel de program, va garantez ca nu reuseste sa mai citeasca jurisprudenta, legislatie, doctrina, abia reuseste sa isi vada sedinta, iar de redactat in termen, daca acest lucru inseamna motivare efectiva, nici nu mai incape vorba. Iese din discutie programul de 8 ore pe zi si posibilitatea de a avea un sfarsit de saptamana (sambata, duminica) liber.

Fata de acest program haotic, ce nu rezolva solutia nimanui, ce nu face decat sa prelungeasca agonia sistemului, judecatorii implicati au datoria de a reactiona. Daca un timp s-a justificat speranta ca altii se ingrijesc de organizarea, managementul sistemului, judecatorul care nu are timp sa studieze (dosare, legislatie, jurisprudenta, doctrina) are obligatia de a actiona. Atunci cand se va aduce numele sau in discutie, cand se va angaja raspunderea sa materiala, nu va exista nicio circumstanta exoneratoare. In plus, daca judecatorii se pretind o putere in stat, aceasta noblete ii obliga. Respectul, puterea nu se pretind. Acestea se castiga.

Asadar, pentru inceput, invatati sa refuzati! Refuzati sa mai lucrati peste 8 ore in „fabrica de dosare”! Daca va place dreptul, mergeti in biblioteca si cititi Drept! Refuzati sa mai dati hotarari in doua randuri pentru a nu avea restante la motivat!

Justitiabilii vor invata si ei ca ceea ce nu ofera societatea, sistemul juridic, executivul (magistrati suficienti; iar aici justitiabilul va trebui sa se intrebe si sa isi raspunda de ce nu sunt magistrati suficienti!!!), nu poate oferi un judecator care, mai inainte de toate, este om.

h. Si in fine, dar in niciun caz in ultimul rand, a devenit normala anormalitatea de a solutiona dosare „pe banda”. Constat pe zi ce trece ca NU E TIMP DE CALITATE, TREBUIE SA RAPORTAM CANTITATE. Nu conteaza ce solutii dai, la statistica va conta „rulate”, „solutionate”. Nu conteaza ce motivari dai – si nu ma refer la forma, ci in primul rand la fond -, conteaza sa nu ai restante. Nu conteaza ca dosarele se vor intoarce din recurs pentru nemotivare, conteaza ca nu ai avut restante la motivat.

Fata de toate aceste anormalitati care ne-au devenit familiare, in contextul normalitatilor care devin invizibile, fac apel catre toti cei care ne intalnim in sala de judecata si apoi in hotarari – judecatori, grefieri, justitiabili, avocati, consilieri, etc: Sa incercam sa readucem normalitatea printre noi! Sa iesim din pasivitatea care ne atrofiaza spiritul! Credeti in normalitate! Luptati-va pentru ea, oricat de greu ar fi!

P. S.: Sa nu va ganditi ca am sacrificat din programul de instanta, cel la care ma obliga legea. V-am scris in noapte, dupa ziua de sedinta, din orele de somn (7 aprilie, ora 12.30-04.30)… Pentru ca eu cred in participare activa in sistemul in care am ales sa intru, pentru ca am incredere ca doar convingandu-va si doar impreuna putem realiza un act de justitie de care sa fim mandri!

Mesajul judecatorului care trebuie sa ramana (http://www.juridice.ro/40495/mesajul-judecatorului-care-trebuie-sa-ramana.html)

In acest moment de triumf al anormalitatii, luati ascultare de la Parintele Nicolae dela Rohia (Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii): “Principiul armelor egale cere ca in orice lupta potrivnicii sa foloseasca acelasi fel de unelte. Altfel e masluire, e sarlatanie. 
(…) Principiul armelor egale impune omului cinstit sa nu se dea in laturi de la folosirea unor procedee neplacute, atunci cand adversarul nu e corect. 
(…) A nu folosi arme asemanatoare cu ale potrivnicului sub cuvant de noblete etc. nu este dovada de superioritate, ci de prostie si tradare a principiilor pe care le aperi si a nevinovatilor pe care-i lasi prada talharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealalta. Ratiunea este accesibila numai oamenilor rationali. Fata de omul rational se va recurge la ratiune. Fata de Zarafi Domnul n-a sovait sa puna mana pe bici.“

Dragii mei colegi, – caci de aceasta data ma adresez in exclusivitate judecatorilor si in si mai mare exclusivitate judecatorilor care s-au insotit cu profesia din dragoste, iar nu din interes – luati aminte!

Traim vremuri de criza. Si vor veni si mai grele. Caci nu am stiut sa apreciem vremurile bune si poate nici nu le-am meritat.

In aceste vremuri tulburi aud tot mai des in jurul meu marturisite ganduri de plecare. Se doreste chiar demisie in bloc.

Nu cred in sinceritatea acestora, nu cred in reusita unei demisii in bloc pentru ca in general, in sistem (parte a societatii romanesti), nu exista nici curajul, nici conditiile pentru demisie in bloc. Daca sunt unii care totusi declara demisia, motivata de haosul pecetluit de Curtea Constitutionala, cred ca:

– In cazul unora aceasta dorinta exista demult si acum, pregatit fiind terenul, se decid sa paraseasca profesia cu care nu mai aveau in comun decat obisnuinta;

– In cazul celor mai multi spovedania gandului de plecare este doar trambitare desarta;

– Or fi unii, foarte putini – si regret ca sunt foarte putini, extrem de putini – care vor pune in practica gandul de parasire a profesiei, din DEMNITATE, in semn de protest.

Voi fi foarte deschisa si voi spune chiar ca exact pe aceasta realitate se iau masurile ce se iau: se stie ca nu se va pleca in bloc, pentru ca in situatii de criza nu vei face fata in masa in mediul privat (avocatura, societati), nu vei reusi emigrand in masa. Apoi, mai e o realitate ce trebuie iar privita in fata: in magistratura nu am intrat boieri. Boieri in sensul pozitiv: boieri care sa nu aiba grija zilei de maine si boieri care sa plece oricand doresc.

Asadar, nimeni nu se gandeste cu groaza si cu regret la plecarea judecatorilor in masa din magistratura. Nimeni nu crede ca va ramane Romania fara judecatori. Desi boborul ar merita asta.

Din aceste motive, propun sa incetam cu aceste amenintari ieftine, sa ne adunam si sa luam masuri concrete, intemeiate!

Repet: ma adresez acum colegilor judecatori care au iubit si au muncit pentru aceasta profesie, celor care doresc sa arate in acelasi timp ca aceasta profesie nu poate fi calcata in picioare!

Chiar de am fi cu totii atat de revoltati, de curajosi, de neconditionati de cele necesare traiului, chiar daca am pleca la brat spre zari mai bune, se vor gasi juzi de ocazie. Apoi, de ce sa le dam satisfactie cand ei chiar asta urmaresc: mentinerea ori obtinerea unei mase de juzi care sa nu incomodeze. Sa nu uitam ca in anii ’90 s-au gasit juzi pentru Curtile de Apel. Cei implicati constient in actul de justitie cunoastem efectele. Se regreta acum doar ca nu s-a putut generaliza.

Asa ca, dragii mei colegi, daca iubiti ori ati iubit ceea ce faceti ori daca vreti sa aratati ca nu mai permiteti terfelirea profesiei, intorceti-va la NORMALITATE:
Nu mai ramaneti peste program! Refuzati ferm si pana la capat sa mai lucrati peste program!

Ramaneti in profesia pentru care ati invatat atat, pentru care ati dat atatea examene, pentru care ati spus DA din dragoste. Daca i-ati raspuns chemarii din interes, plecati!

Ramaneti in profesia de care CETATEA are nevoie. Boboru se poate lipsi de justitie pentru ca e lipsit de multa vreme de paine. Dar CETATEA, cea pentru care exista judecatorul, are si va avea intotdeauna nevoie de noi.

Ramaneti in profesie pentru a nu le da satisfactie celor care doresc sa scape de ceea ce devenise JUSTITIA!

Ramaneti, dar cu acea conditie pe care v-am propus-o. Voi, cei care, din demnitate, pentru a arata lumii ce importanti si ce lezati suntem, doriti sa plecati, ramaneti si faceti pentru inceput un lucru marunt: nu mai lucrati mai mult de 8 ore.

Daca sunteti atat de multi cei care doriti sa plecati din demnitate si din dragoste pentru profesie, RAMANETI! O veti ajuta mai mult asa: ramanand in conditiile in care v-ati angajat: lucrand doar 8 ore pe zi! Veti vedea, supararea nu va mai fi la fel de mare si ii vom face pe cei responsabili sa dea socoteala boborului pe aceeasi masura pe care i-a dat satisfactie. Si acesta este un model de lupta pentru un sistem de justitie normal. E poate cel mai intemeiat model. E poate cel mai dureros, dar care respecta indemnul lui Steinhardt.

Prin heirupisme ce nu folosesc nimanui ci doar mangaie orgoliul si dorinta de galceava, nu vom ajuta nimanui. Prin plecarea in masa nu ne-am transforma decat in kamikaze: ne-am sinucide pentru un scop neîn?eles de nimeni, sfarsind urati de cea cu care ne insotiseram, lasata in urma pe mana celor ce o urmaresc de multa vreme.

Va invit din nou sa ma insotiti spre NORMALITATE. In ultimele doua sedinte, insemnand 130, respectiv 143 de dosare, am anuntat sala ca nu voi ramane mai tarziu de 8 ore. In ambele sedinte am avut sustinerea salii. Pentru ca, banuiesc, oricum nu ii convine nimanui sa fie citat pentru ora 8 si sa vada ca ii vine randul la a preciza ori administra probele, la a pune concluzii la ora 18, 19, 20, 21, 22. In ambele sedinte mi-am marturisit ambitia de a finaliza toate dosarele, ceea ce s-a intamplat doar in prima, spunand totodata salii ca la 8 ore ma voi ridica, iar ceea ce nu a putut fi judecat in 8 ore urmeaza a fi amanat pentru ziua de sedinta in care condica si conditiile materiale din instanta imi vor permite acest lucru. In a doua sedinta au ramas nejudecate 13 dosare ce au fost amanate si urmeaza a fi luate cu prioritate in urmatoarea sedinta cand lucrurile se vor repeta.

Eu voi continua sa fac asta. Voi incepe sa nu mai motivez peste program desi suta de restante ma streseaza si pe mine. Va trebui sa invat sa ma destresez pentru ca nu ma plateste nimeni pentru asta. Va trebui si justitiabilul sa inteleaga ca hotararile pronuntate nu pot fi motivate in mod real, efectiv in 30 de zile, in conditiile in care programul de munca pentru care suntem platiti este de 5 zile pe saptamana, 8 ore pe zi, iar saptamana unui judecator presupune: o zi sedinta, doua zile studiu sedinta.

Va invit sa ramaneti alaturi de mine, dar va implor sa va comportati normal! In conditiile date aceasta este cea mai buna alegere pentru a impaca pasiunea cu situatia de criza ?i cu demnitatea. Si asa putem da o lectie. Poate ca e cea mai echitabila lectie. Poate ca trebuie sa invatam sa dam lectii de normalitate in fiecare zi, in tot ceea ce facem.

Mi s-a explicat ca se ezita in a ma urma pentru ca: „Ce va zice justitiabilul?” Am raspuns: Dar ce intelege justitiabilul din hotararile nemotivate, ce intelege din munca haotica, heirupista de motivare in week-end, peste program, in noapte, ce intelege din munca facuta de un judecator neiesit in lume, in parc, in vacanta, nedus la biblioteca? Ce intelege justitiabilul dintr-o sedinta ce dureaza de la ora 08 la 18, 19, 20, 21, 22?

Cred ca trebuie sa inteleaga si justitiabilul ce e normalitatea.

Cred ca trebuie sa punem in practica egalitatea armelor. Cred ca trebuie sa renuntam la a mai pune in fata lasitatii noastre gandurile catre justitiabil. Nu am si nu aveti de ce sa va rusinati in fata justitiabilului de dureroasa normalitate. Mai vrem inca sa schimbam ceva? Numai cu sudoare, asumare si responsabilitate se poate face asta.

Si ma intorc din nou la Steinhardt: luptati cu aceleasi arme: ni se neaga dreptul la salarii decente, ni se neaga conditiile in care lucram? Refuzati sa va mai ganditi la cei la care sunt chemate sa se gandeasca prima data alte puteri ale statului.

Nu mai stati peste program, pentru ca intrati in conflict de constitutionalitate cu Puterea Executiva care ea singura are atributia de a asigura magistrati suficienti si conditii adecvate pentru solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil!

Nu mai motivati in afara celor 8 ore pentru ca riscati sa intrati in conflict de constitutionalitate cu Puterea Legislativa care ea singura trebuie sa adapteze termenul de 30 de zile condi?iilor din anii 2000!

Cu dragoste si cu credinta pentru ceea ce am ales,
Judecator Ana-Maria PUIU

Pulsul Justitiei Romane (http://www.juridice.ro/63986/pulsul-justitiei-romane.html)

Am acceptat invitatia Curtii de Apel Bucuresti si am participat vineri, 28.08.2009, ora 11, la Adunarea Generala convocata de conducerea acestei instante. Au raspuns invitatiei numerosi colegi judecatori din cadrul instantelor din raza Curtii de Apel Bucuresti, dar si insemnati colegi din tara.

Multumesc tuturor celor care, fiind implicati activ in actul de justitie, au declansat, organizat si sustinut aceasta intalnire.
Le adresez multumiri colegilor judecatori din cadrul Curtii de Apel Bucuresti care au simtit la fel ca toti cei care asteptam demult chemarea lor si au hotarat organizarea acestui eveniment.

Felicit colegii din cadrul Tribunalului Bucuresti care au luat acelasi puls al justitiei ca cel perceput de majoritatea judecatorilor si au actionat in consecinta.
Cu aproximativ o luna in urma, desi starea de lucruri din justitia romana nu diferea cu nimic, am tras un moment de sperietura. Credeam ca traim in lumi diferite: noi, judecatorii in majoritate, justitiabilii, spre deosebire de altii care erau fericiti de o imagine indulcita a realitatii.

Multumesc domnului avocat Gheorghe Piperea (Despre protestul magistratilorDespre dosare penale impotriva celor ce protesteaza) si tuturor celorlalti avocati, consilieri juridici, experti, executori, justitiabili care nu au ezitat sa isi exprime intelegerea, fie si partiala, fata de ceea ce judecatorii au fost obligati sa faca.

Revenind la Adunarea Generala a Judecatorilor de la Curtea de Apel Bucuresti, va marturisesc: aceasta scriere este adresata in primul rand celorlalti participanti la realizarea actului de justitie. Colegii judecatori stiu motivul pentru care ne-am intalnit in acea impresionanta Adunare Generala. Cred ca e benefica adresarea si spre justitiabili, procurori, avocati, consilieri juridici, experti, executori, etc.

Masurile adoptate in cadrul Adunarii Generale au fost generate de pulsul justitiei romane pe care l-au tot luat cu ingrijorare judecatorii alaturi de dumneavostra in ultimul timp. Situatia a fost declansata de:

1. Management de sistem realizat in mod defectuos ori cu rea intentie. Acesta a fost opera Ministerului Justitiei, parte din executiv, numit si creditat prin intrumente politice, complet rupt de realitatea din sistem.

O cauza este aceea a impartirii in mod absurd a atributiilor privind sistemul judiciar: recrutarea, evidenta judecatorilor in sarcina CSM-ului, finantarea sistemului, hotararea schemei de personal – in sarcina ori, dupa caz, in beneficiul MJLC-ului.
Problema dureroasa a judecatorilor, transmisa in mod inevitabil justitiabililor si celorlalti participanti la actul de justitie este aceea a schemei de personal neactualizate, neraportate la realitatea din sistem de la nivelul anilor 2000 ceea ce face ca in unele instante justitiabilii sa constate, pe buna dreptate, ca nu e activitate insemnata (volum mic de activitate, schema mare de personal), in vreme ce in majoritatea instantelor s-a lucrat, pana la acest moment, zi lumina (volum mare de activitate, schema de judecatori mult subdimensionata).

MASURA ADOPTATA IN CADRUL ADUNARII GENERALE: respectarea stricta a programului de lucru de 8 ore, limitarea ori, acolo unde e cazul, chiar reducerea numarului de dosare nou intrate, stabilirea unui numar maxim de dosare pe sedinta care sa permita indeplinirea de catre judecator a principalelor sale obligatii: studiu dosar, solutionare corecta, motivare in termen cu luarea in considerare a faptului ca judecatorul are si obligatia de a studia in permanenta legislatia, doctrina, jurisprudenta nationala si europeana.
Asigurarea unui proces solutionat in termen rezonabil cade in sarcina executivului.

2. Subfinantarea progresiva a justitiei pana la aducerea ei in imposibilitatea de realizare in conditiile (proces echitabil, termen rezonabil) asumate de Statul Roman, conditii care, in caz de nerespectare atrag noi condamnari ale Statului in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului. Avizele Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni, in acord cu Recomandarile Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, au prevazut in nenumarate randuri ca obligatia pe care statele si-au asumat-o de a oferi justitiabililor un acces efectiv la o instanta impartiala, independenta si un proces echitabil solutionat intr-un termen rezonabil o presupune pe aceea ca statele sa asigure justitiei o finantare corespunzatoare.

REVENDICARI:
– trecerea bugetului si patrimoniilor instantelor de la Ministerul Justitiei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, asa cum din anul 2006 sta scris in art. 136 din Legea nr. 304/2004, prorogandu-se in mod repetat, prin act al Guvernului, spre sfarsit de an, la 01.01.2008, 01.01.2009, 01.01.2010;
– trecerea taxelor judiciare de timbru de la administratiile locale la autoritatea ce va indeplini atributiile referitoare la gestionarea bugetului instantelor.

3. Degradarea si denigrarea in mod progresiv a statutului judecatorilor

S-a savurat si intretinut generalizarea imaginii de coruptibilitate, lipsa de impartialitate, judecatori cu pretentii nejustificate si salarii nesimtite, in loc sa se creeze de catre executiv premisele cresterii increderii societatii in justitie, fara de care ne iluzionam doar ca traim intr-un stat de drept, ceea ce ar fi corespuns obligatiei statului de a asigura instante impartiale caci nu e suficient ca instanta sa fie impartiala daca nu exista si aparenta de impartialitate.

Mi-a fost dat sa aud din partea multor avocati, justitiabili ori simpli cetateni ca nu ar lucra de dimineata pana seara pentru suma de 3.500 lei, castigata dupa ani de studii, in conditiile atator interdictii si incompatibilitati.

Asadar stiu ca oamenii care inteleg la ce e buna munca intelectuala, care e menirea unui judecator intr-o societate democratica, ce inseamna sa fii privat de alte mijloace legale de a realiza venituri nu au fost contaminati de imaginea intretinuta in mod voit si cu interes de cei care isi doresc o justitie necredibila.

Cu toate acestea, nu putem sa facem abstractie de sondajele care indica cifre minuscule ce numara romanii care mai citesc o carte, in timp ce numarul celor care privesc la concertul cantat in media este din ce in ce mai mare.

In mod repetat judecatorii au atras atentia asupra pericolului la care ar putea conduce denigrarea continua a judecatorilor. Nu au fost ascultate atentionarile.

Vreme indelungata s-a permis, intretinut, incurajat dezbaterea problemelor de drept, a litigiilor la televizor, generalizarea faptelor reprobabile ale unor persoane care, din pacate, s-au regasit si in aceasta profesie, segment al societatii romanesti. Remarc totusi faptul ca in recenta perioada s-a impus o autocenzura in media in ceea ce priveste dat-ul cu parerea in ale dreptului. Ma bucur. Nu de alta, dar cred ca daca vom ajunge si vremea in care sa privim la tv emisiuni in care orice alte persoane numai nu avizate, in speta doctori, si-ar da cu parerea despre cum se realizeaza o operatie, despre cum se prescrie un tratament, nu am ajunge bine. Se pare totusi ca doctorii nu deranjeaza inca pe nimeni din moment ce cazurile nedorite provocate de anumiti doctori sunt prezentate asa si cum e firesc: obectiv, scurt, particularizat.

4. Nerespectarea unor hotarari judecatoresti. Nu vreau sa largesc subiectul, desi nu este de neglijat. Respingand afirmatiile tendentioase, malitioase (eufemistic vorbind) potrivit carora “si-au dat singuri salarii”, fac trimitere la ceea ce am mai scris si punctez doua aspecte: 1. Judecatorii care au solutionat respectivele actiuni nu au acordat, ci au recunoscut drepturi salariale prevazute de lege; 2. Pana la acest moment nu s-a infiintat instanta specializata pentru solutionarea cauzelor judecatorilor, inca cetateni ai acestui stat.

Orice hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila, fie ca ea este data in contra unui judecator, parlamentar, minister, Presedintelui Romaniei, trebuie executata neintarziat. Acest lucru e de nediscutat, de nenegociat, fie ca hotararea este data in favoarea unui judecator, fie ca este data in favoarea unui invatator, profesor etc.

Despre aceste titluri executorii Ministerul Justitiei a avut cunostinta din anul 2007, dar, din postura sa de autoritate publica – in bun exemplu pentru debitorul de rand – a amanat executarea de bunavoie fortand creditorii sa apeleze si la executari silite. Timpul a trecut, valoarea titlurilor executorii a crescut si ea. Si asta nu din cauza crizei financiare internationale dupa care se ascund cu usurinta culpele.

5. Proiectul legii unice de salarizare bugetara. Coeficientii din grila de salarizare rezervati judecatorilor. Pentru un punct de vedere asupra acestui proiect, fac trimitere la cel intocmit de judecatorii din Bucuresti.

Un aspect foarte important ce trebuie mentionat este acela ca judecatorilor nu le-a fost permisa participarea reprezentantilor la discutiile purtate pe marginea legii. Cu privire la cine reprezinta puterea judecatoreasca, puteti consulta opiniile unor judecatori. Sunt judecatori care, organizati fiind in UNJR au solicitat sa participe la discutiile purtate in procedura de intocmire a proiectului. Li s-a raspuns ca nu sunt sindicat. Potrivit legii, judecatorii nu au sindicat!!!

Or, din nou ajungem la ceea ce au incercat sa ne invete sistemul european in care statul roman a cautat sa intre: la elaborarea legislatiei privind salarizarea magistratilor, judecatorii au drept de participare prin asociatii profesionale.

REVENDICARE PRINCIPALA: recunoasterea judecatorilor aceiasi coeficienti ca si cei acordati celorlalte doua puteri constitutionale.
MASURA ADOPTATA IN CADRUL ADUNARII GENERALE: toate cauzele aflate pe rol vor fi amanate pentru noi termene de judecata.

Important de stiut este ca situatia extraordinara in care se gaseste justitia la acest moment, cauzata si intretinuta de executiv, a impus doua tipuri de masuri:

1. O masura de normalitate ce, dupa ani de asteptare din partea Ministerului de distribuire rationala a resurselor umane, judecatorii au decis sa o realizeze prin propriile forte.
Masura adoptata in acest sens este aceea de a respecta programul de lucru de 8 ore, sens in care se va discuta in Adunarea Generala a Judecatorilor fiecarei instante care va fi numarul dosarelor nou intrate, care va fi numarul maxim pe sedinta, astfel incat judecatorul sa aiba timp de studiu dosar, studiu legislatie, doctrina, jurisprudenta, deliberare si solutionare corecta, motivare in termen.

Propuneam acest lucru din aprilie-mai anul curent (Despre cat de anormala poate parea normalitatea si viceversa, Mesajul judecatorului care trebuie sa ramana).
Eu propuneam ridicarea sedintei la ora 16, dupa 8 ore de tinut o sedinta. In acest mod am reusit sa cobor ora de parasit instanta de la 20 la 18, pentru ca stiti prea bine ca dupa inchiderea sedintei urmeaza deliberarile si pronuntarile in sedinta publica.

Colegii de la Ploiesti au fost insa mult mai ancorati in realitate si au propus ridicarea sedintei de judecata la ora 14-14.30 astfel incat pana la ora 16, sfarsitul programului, sa fie timp pentru deliberari si pronuntari in sedinta publica.

Adunarea Generala a optat pentru ridicarea sedintei la ora 14-14.30.

Normalizarea situatiei se impunea. Ani de zile judecatori si grefieri au lucrat zi lumina. Ani de zile parti si avocati pierdeau vremea pe salile instantelor pana seara tarziu, citati fiind de la ora 08.30.

Am fost foarte placut surprinsa atunci cand de curand am aflat ca avocatul citat de la ora 08.30, caruia i-a fost luata cauza la ora 20, a solicitat in mod expres sa se consemneze in caietul grefierului si apoi sa se regaseasca in incheierea de sedinta ora la care a fost strigata cauza, considerand ca in acest mod el este privat de o procedura echitabila.

A mai continua in acest ritm – si ce e cel mai grav e ca aceasta situatie se regaseste mai ales in cazul instantelor din marile orase – ne-ar obliga ori a minti si a fi ipocriti ori a ne ascunde la nesfarsit in spatele volumului de munca. In conditiile in care se intra in sedinte cu 50-200 de dosare, in timp ce colegi din alte tari ale Europei (Belgia) intra in sedinta cu 15 dosare, judecatorului ii este imposibil sa indeplineasca fara cusur in toate dosarele toate obligatiile sale importante: studiu dosar, studiu legislatie, doctrina, jurisprudenta, deliberare si solutionare corecta, redactare in termen.

Din acest moment judecatorii romani au decis sa isi stabileasca singuri volumul de munca. De vreme ce, in mod firesc, li se pretind aceleasi rezultate ca ale celorlalti judecatori europeni, e normal ca si volumul de munca sa fie acelasi.

Asa incat sa nu surprinda nici participantii la proces si cu atat mai putin Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti cand cauzele vor fi repertizate ori amanate la 6 luni.

De asigurarea unui termen rezonabil al procesului echitabil este responsabil in primul rand Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti si e vremea sa iasa din pasivitate prin aducerea schemelor de judecatori in acord nevoile realitatii.

2. Cea de a doua masura luata in situatia extraordinara in care ne aflam este una extraordinara: restrangerea activitatii pana la solutionarea revendicarilor.

Nu s-a votat cu larga inima. Nimeni dintre judecatori nu si-a dorit sa se ajunga nici la protestele din iulie, nici la cel de acum. S-a ajuns la aceasta masura dupa epuizarea cailor normale: sesizarea instantelor nationale, sesizarea executorilor, sesizarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, solicitare de participare la discutiile pe marginea Legii unice de salarizare bugetara, solicitare de declansare a dezbaterii publice pe marginea legii.

E datoria judecatorilor a lupta pentru apararea independentei in favoarea justitiabilului. Un judecator ingropat in dosare ori plasat in grila de salarizare pe alta treapta decat membrii celorlalte puteri nu poate fi un judecator independent. Este lipsit de aparenta de independenta.

Imi pare rau sa va recomand o lectura dureroasa, dar cititi totusi Memorialul Durerii al Luciei Hossu Longin si veti vedea ce usor s-au umplut inchisorile patriei (cu muncitori, intelectuali, tarani, politicieni ce inca mai aveau intiparita in constiinta demnitatea si luptau pentru ea) avand la dispozitie o justitie slabita si judecatori ce nu se bucurau de independenta!

Respingeti incercarile de slabire, docilizare si vulnerabilizare a justitiei!

Altfel, cu totii vom patimi!

Insa doar cei care au luptat vor avea constiinta curata…

Vocea judecatorului de judecatorie (http://www.juridice.ro/64392/vocea-judecatorului-de-judecatorie.html)

Multumim tuturor celor care si-au insusit responsabila sarcina de reprezentare a judecatorilor la discutiile purtate marti, 1 septembrie 2009, la Guvern, cu reprezentantii executivului.

Doresc sa reamintesc si celor carora le-am exprimat mai sus recunostinta si celor care, de cealalta parte, se declara deschisi discutiilor ca trebuie sa aiba in calcul si urmatoarele:

La inceputul lunii iulie 2009, o majoritate covarsitoare a judecatorilor din cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti au decis declansarea protestului, independent de cele ce se hotarau la nivelul Tribunalului Bucuresti – despre care nu fusesera anuntati la nivel de instanta.

Asadar, fara a nega sprijinul deosebit venit din partea Tribunalului Bucuresti si a Curtii de Apel Bucuresti, ci dimpotriva, doresc sa subliniez ca vointa judecatorilor de judecatorie este foarte clara, iar protestul judecatorilor de judecatorie este bine definit.

Protestul judecatorilor de la judecatorii, instante care sunt majoritare numeric in ansambul piramidei judecatoresti, este unul asumat constient, iar nu asimilat prin mimetism.

Fata de toate acestea, solicitam a nu se pierde niciun moment din vedere statutul, incluzand salarizarea, judecatorilor de la judecatorii!

Avand in vedere principiul enuntat in Proiectul Legii unice de salarizare, potrivit caruia nimeni dintre destinatarii viitoarei legi nu va inregistra o diminuare a castigului salarial brut avut, fata de mult trambitatul deziderat al Proiectului – de aducere a bugetarilor cu salarii mici la un nivel acceptabil -, dar mai ales in temeiul art. 62 din Avizul nr. 1 din 2001 al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni (este important in general, mai ales in legatura cu noile democratii, sa fie elaborate prevederi legale specifice care sa asigure salariile judecatorilor impotriva diminuarilor si sa asigure cel putin o prevedere de fapt privind marirea salariilor in raport cu cresterea preturilor), avand in vedere cele inscrise in cartea de munca, apreciem ca se impune „inghetarea” veniturilor judecatorilor la nivelul celor de la acest moment.

Protestele nu vor inceta la judecatorii decat atunci cand judecatorii acestor instante, luand la cunostinta de noile grile, vor constata ca le este respectat statutul, reflectat intr-o grila care sa raspunda solicitarilor.

Niciun moment nu trebuie pierdut din vedere faptul ca protestul radical declansat la sfarsitul lunii august – inceputul lunii septembrie 2009 este o consecinta nedorita a neluarii in serios de catre reprezentantii Guvernului, respectiv ai MJCL-ului, a protestelor declansate la inceputul lunii iulie.

Asadar, in dezbatere raman motivele si revendicarile care au declansat si motivat toate aceste proteste.

Independent de discutiile purtate pe marginea prea-grabitului Proiect al Legii unice de salarizare bugetara, se impune, in acest al 12-lea ceas, punerea in aplicare a revendicarilor pe care colegii mei, judecatori din toata tara, le-au pus pe hartie:

1. Recunoasterea justitiei drept domeniu strategic de interes national si elaborarea pana la sfarsitul anului a unei strategii de consolidare a sistemului judiciar (e necesara adoptarea unei Hotarari de Guvern).

2. Incheierea unui Pact asupra justitiei, de catre puterea executiva, legislativa si judecatoreasca, care sa garanteze respectarea recomandarile Comitetului Ministrilor cu privire la independenta Puterii judecatoresti (volumul de activitate pe judecator, finantarea sistemului judiciar, excluderea atributiilor nejuridice ale judecatorilor, luarea de masuri pentru imbunatatirea imaginii justitiei, asigurarea independentei economice a magistratilor).

3. Stabilirea pentru bugetul justitiei, respectiv al curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor, al ICCJ si al Ministerului Public, cumulate, a unui prag minim de 1% din PIB, prin modificarea, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului, a  Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.

4. Plata neconditionata a salariilor in sistemul judiciar la nivelul stabilit prin lege, inclusiv prin ordinul emis la 4 martie 2009 de ministerul justitiei si al libertatilor cetatenesti in aplicarea acesteia, prin includerea sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica in cadrul drepturilor salariale independent de existenta unor hotarari judecatoresti;

5. Obligarea Ministrului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti de a face public imediat si neconditionat modul de alocare a fondurilor bugetare intre autoritatile si institutiile publice finantate prin bugetul MJCL, respectiv aparatul propriu;

6. Declansarea imediata a unor verificari prin Corpul de control al primului ministru in legatura cel putin cu:

  • modul de distribuire a resurselor financiare prin bugetul Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti catre autoritatile si institutiile finantate din acest buget,
  • oportunitatea, legalitatea si impactul financiar al actelor si intelegerilor incheiate de Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti cu efect asupra cresterii cheltuielilor bugetare, cum ar fi Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatilor pentru furnizarea serviciilor de asistenta juridica, Protocolul cu Compania Nationala Posta Romana RA;
  • legalitatea dispozitiilor date de MJCL, prin Directia Economica Financiara, catre ordonatorii secundari si tertiari din autoritatea judecatoreasca cu privire la suportarea cu prioritate a anumitor servicii, cum ar fi plata onorariilor avocatilor din oficiu, in detrimentul datoriilor instantelor catre furnizorii de utilitati.
  • raspunderea disciplinara si materiala pentru actele administrative cu caracter normativ (ordine, circulare) privind salarizarea emise de Ministrul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti si anulate sau suspendate ca fiind nelegale in justitie;
  • oportunitatea intr-un an de criza a angajarii de noi cheltuieli bugetare prin infiintarea de laboratoare de expertiza criminalistica in cursul anului 2009 (H.G. nr. 458/2009, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 274 din 28 aprilie 2009).

7. Trecerea imediata a taxelor de timbru si a timbrului judiciar de la bugetele locale si Ministerul Justitiei la bugetele ICCJ si al instantelor judecatoresti, avand ca destinatie expresa finantarea functionarii acestora, prin modificarea prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului a prevederilor din Legea nr.76/2009, precum si sumele incasate la bugetul de stat cu titlu de impozit  pentru toate activitatile in legatura cu sistemul judiciar;

8. Emiterea imediata a unei Hotarari de Guvern prin care sa se stabileasca etapele si operatiunile administrative necesare preluarii, potrivit legii, de la 1 ianuarie 2010 de catre ICCJ a atributiilor MJCL referitoare la gestionarea bugetului curtilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate si al judecatoriilor si a patrimoniului de sistem gestionat in prezent de MJCL;

9. Alocarea urgenta de fonduri bugetare suplimentare instantelor judecatoresti prin rectificare bugetara, precum si prin transferuri intre capitolele din bugetul MJCL, respectiv transferuri intre ordonatorii principali de credite, potrivit legii, in vederea evitarii blocajului functional;

10. Respectarea integrala a Rezolutiei privind starea financiara si situatia administrativa a instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa instantele judecatoresti, asumata in unanimitate de toate adunarile generale ale instantelor si parchetelor la data de 30 aprilie 2009.

Daca in ceea ce priveste Proiectul Legii unice de salarizare bugetara, am inteles ca se pune problema discutiilor – la care s-au prezentat diversi reprezentanti ai nostri, in privinta punctelor de mai sus, nu incape vorba decat de aplicare imediata, daca se doreste de catre Guvern incetarea protestelor.

Trebuie inteles de catre executiv ca, in ciuda intoxicarii opiniei publice referitor la „pretentiile noastre nejustificate” si „salariile nesimtite”, judecatorii au inceput protestele fortati fiind de subfinantarea cronica a Justitiei, subminarea Justitiei si a statutului judecatorului, la care s-a adaugat sfidarea de catre executivul debitor a hotararilor judecatoresti, acte ale Puterii Judecatoresti.

Final de an 2009. Din gandurile unui judecator de judecatorie catre colegii juristi (http://www.juridice.ro/93982/final-de-an-2009-din-gandurile-unui-judecator-de-judecatorie-catre-colegii-juristi.html)

Zilele s-au scurs, lunile au trecut si iata-ne cum, lasand in urma mijlocul lui decembrie, ne indreptam cu imperceptibila viteza spre final de an.

Luna decembrie impune bilantul activitatii fiecaruia dintre noi.

Fiecare final de drum ne atrage irezistibil privirea spre cele ce au fost parcurse. Tot astfel, finalul de an ne determina sa ne analizam comportamentele, realizarile ori neimplinirile. In aceste momente se impune cantarirea rezultatelor in raport de scopurile propuse si eforturile depuse. Acum ne uitam inapoi si analizam felul in care am depasit obstacolele, am depus efortul necesar, constant, perseverent pentru cele ce ne-am propus un an in urma.

Pentru ca Ianus unul a fost, iar noua nu ne este dat decat a cunoaste trecutul, nu si a prevedea viitorul, la cumpana dintre ani nu putem decat sa realizam o retrospectiva a lui 2009 si sa ne propunem noi limite de atins pentru la anul.

Privind in urma, nu mai departe de ianuarie 2009, revad intalnirea cu un colectiv de judecatori si personal auxiliar minunat. Culorile dominante pe care tabloul colegilor din cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti il ofera unei contemplari de buna credinta sunt cele pe care cele mai de pret calitati umane – sinceritatea, cinstea, bunavointa, candoarea, fermitatea, amabilitatea – le transmit. Am avut marele noroc de a imi desfasura activitatea in cadrul unui colectiv care, in ansamblu, a inseninat intalnirile matinale de zi cu zi.

In acest context, adresez cu caldura invitatia de a opta cu incredere pentru un loc in cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti tuturor judecatorilor care au sustinut de curand examenul de capacitate.

Am asternut initial evenimentele care au marcat in ansamblu sistemul judiciar in parioada aprilie – octombrie 2009, precum si experienta personala care dintr-o naiva dorinta de participare la un concurs, adresat teoretic tuturor celor care indeplinesc conditiile prevazute de lege, s-a transformat intr-o noua si epuizabila lupta cu „sistemul” (care – si asta e cel mai dureros – tot noi, toti, suntem). Am decis inlaturarea lor din gandurile pe care doresc sa vi le adresez.

La acest final de an, care a reprezentat cu siguranta pentru toti e experienta inedita, după toata aceasta perioada agitata, nu vreau decat sa evoc admirativ solidaritatea care s-a manifestat in acest an intre cei care ne aducem, asa cum intelegem si putem fiecare, contributia la indeplinirea actului de justitie. Solidaritate, in mare, a fost si intre judecatori, si intre acestia si membrii personalului auxiliar, si – cel mai important – dinspre ceilalti participanti la proces: avocati, consilieri juridici, notari, executori judecatoresti fata de judecatori si membrii personalului auxiliar.

Nu pot sa uit ca, in momente cheie pentru sistemul judiciar romanesc (cu obiectivitate folosesc aceasta notiune, iar nu doar „pentru judecatori”), colegii avocati, notari, executori – in majoritate – au recunoscut ca nu ne-ar inlocui. Tuturor le multumim!

Din framantarile anului 2009 care au marcat sistemul judiciar romanesc vreau sa pastrez doar amintirea acestei sincere coeziuni. De la aceasta, in anul 2010 va trebui sa construim. Mai departe nu putem merge despartiti. Va trebui sa construim impreuna.

Cred ca singura sansa este aceea a redescoperirii umanitatii din fiecare si aducerea ei in practica. Tehnicitatea dreptului nu trebuie sa inlature din sala de judecata calitatile ce caracterizează orice relatie civilizata intre doua sau mai multe persoane: sinceritatea (cu tine insuti si apoi cu celalalt actor juridic), corectitudinea (fata de regulile procesului), fermitatea. Aceste calitati umane vor fi suportul potrivit pentru profesionalismul ce trebuie incurajat si dezvoltat in continuare, chiar si pe timp de criza.

O colaborare concreta (sub forma intalnirilor, seminariilor) intre instante si barouri ar imbunatati foarte mult starea de lucruri. Cred ca mobilitatea mai mare a avocatilor, cunoasterea practicii judiciare ori administrative de la nivelul instantelor diverse ar justifica initiativa acestora in provocarea unor astfel de intalniri care ar putea fi totusi organizate impreuna.

In primavara anului 2009 a fost organizata o astfel de intalnire, timida, dar benefica, intre judecatorii Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti si executorii judecatoresti din Bucuresti. Problemele de procedura a executarii silite discutate in acel cadru nu au facut decat sa creeze premisele unei bune colaboari intre aceasta instanta si executorii judecatoresti.

Nu vom inainta nicicum spre mai bine daca vom mentine o scindare artificiala a corpului judecatorilor de cel al avocatilor.

Nu cred ca este benefica nici observarea pasiva de catre avocati a unor nereguli administrative la nivelul instantei si criticarea lor fara o incercare de imbunatatire a activitatii. Suntem fiecare o rotita a acestui sistem. Pana ce aceasta realitate nu va fi constientizata de ultimul dintre noi, nu vom avea zile mai bune. Astfel, daca o practica administrativa nemultumeste si este gandita o varianta de imbunatarire a activitatii, cred ca se cade a fi invederate instantei si urmarita punerea in practica a sugestiei.

Aceeasi atitudine este ceruta si din partea judecatorului care observa o neregula in activitatea instantei ori a celorlalti participanti la proces.

Daca in continuare se va ramane pe margine si doar se va arata cu degetul nu vom avea dreptul sa pretindem tratamente mai bune pe viitor, de orice parte a pupitrului ne-am afla.

Cum va fi 2010? Asa cum il vom dori si atat cat il vom merita! Eu il vreau si il vad mai bun decat cel pe care il incheiem. Cunoscand colegii judecatori alaturi de care imi desfasor activitatea, colegii avocati, consilieri juridici, executori cu participarea carora se desfasoara procesele, intelegand cu totii greutatile carora suntem obligati sa le facem fata, cred ca activitatea in instanta va fi una cel putin la fel de buna ca cea din anul 2009. Daca neregulile, nemultumirile resimtite de colegii avocati, consilieri, executori vor fi aduse la cunostinta cu buna credinta, activitatea in instante va fi evident imbunatatita.

Cu aceste ganduri, in prag de Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului, inainte de a pasi in noul an, va doresc zile linistitite si luminate, prielnice unui bilant obiectiv, punct de plecare spre plasmuirea unor noi vise, sanatate si putere de munca prin care sa va puteti atinge in anul care vine tintele propuse.

Daca pentru aceasta perioada nu aveti o lectura in curs, va recomand fascinantele memorii scrise cu o seducatoare eleganta de doamna Annie Bentoiu, in Timpul ce ni s-a dat. Va voi reda in citat randuri care descriu sala anului IV a Facultatii de Drept din Bucuresti, care, la sfarsit de ianuarie 1949, oferea o priveliste neobisnuita pentru un student din acele vremuri, dar care putea fi revazuta adesea de studentii anilor 2000 si pe care imi doresc nespus a nu o mai intalni studentii anului 2010, pentru a avea sperante ca vom recapata candva libertatea deplina in gandire:

In acea zi de sfarsit de ianuarie am patruns din nou, cu emotie, pe culoarele facultatii si am intrat in sala anului IV. (…) Vorbitorul, un personaj mai degrabă şters, de vârstă mijlocie, părea să dicteze, iar studentii scriau. Nu vedeam decat spinari plecate si creioane care alergau pe caiete mari, albe.”…

Sunt judecator. Vreau sa stiu: cine? (http://www.juridice.ro/104268/sunt-judecator-vreau-sa-stiu-cine.html)

Joi, 25 martie 2010, ora 09.00, pe rolul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se gaseste lucrarea cu nr. 7641/1154/2010, cuprinzand cele doua note ale Directiei Resurse Umane si Organizare privind candidaturile depuse pentru promovarea pe posturile vacante de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios administrativ si fiscal si Sectia civila si de proprietate intelectuala, pentru posturile publicate la data de 28.01.2010.

Subsemnata Ana-Maria PUIU, judecator in cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, in aceasta calitate, astazi, mai mult ca oricand, vreau sa stiu: cine candideaza pentru promovarea pe posturile vacante de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Contencios administrativ si fiscal si Sectia civila si de proprietate intelectuala, pentru posturile publicate la data de 28.01.2010? Doresc totodata a se permite judecatorilor a adresa ori a transmite Consiliului intrebari pentru candidati.

De ce?

– Pentru ca astazi sunt judecator de judecatorie, dar intr-un viitor, e drept, mai indepartat, imi doresc a ajunge judecator si la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

– Pentru ca astazi sunt judecator de judecatorie, dar intr-un viitor, mai putin indepartat, rezultatul muncii mele (procedura de judecata si hotararile judecatoresti) vor fi supuse analizei judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

– Pentru ca s-a afirmat dorinta de consolidare a transparentei activitatii Consiliului si a actului de justitie.

– Pentru ca si magistratii si avocatii si partile (toti participantii la infaptuirea actului de justitie) au dreptul a cunoaste dinainte numele si cv-ul candidatilor la nobila si suprema functie de judecator in cadrul celei mai inalte instante.

– Pentru ca sunt prea idealista pentru a mai suporta sa aflu doar din ordinea de zi solutionata cine a candidat, ce intrebari s-au adresat, cine va fi judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

– Pentru ca sunt prea curioasa si-mi doresc a deslusi misterul prin care una si aceeasi persoana este respinsa in urma unui interviu si promovata in urma unui alt interviu.

– Pentru ca uneori notele Directiilor CSM sunt contradictorii (a se vedea http://www.juridice.ro/101652/csm-forever.html si punctul 15 al ordinii de zi din sedinta Plenului CSM din 17.09.2009 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_09_2009__26534_ro.htm).

– Pentru ca celelalte promovari organizate de Consiliu (in functii de executie ori de conducere) se bucura de transparenta sub aspectul numelui candidatului.

– Pentru ca de prea multe ori intrebarile din interviul soldat cu promovarea candidatului au starnit indignarea mea si a colegilor mei, or, cu totii, alaturi de Consiliu, ne dorim imbunatatirea imaginii judecatorului in societate.

– Pentru ca procedura de promovare a judecatorilor la Inalta Curte de Casatie si Justitie este perfectibila, realizata in definitiv de subsemnata si de colegii sai, prin mandatarii din Consiliul Superior al Magistraturii.

– Pentru ca imaginea judecatorului de Inalta Curte de Casatie si Justitie se rasfrange  asupra intregului sistem din care subsemnata si colegii mei facem parte.

– Pentru ca suntem mult mai multi judecatori tineri, idealisti, de buna-credinta, muncitori, iubitori ai profesiei pe care ne-am ales-o pentru a mai tolera sa ni se zugraveasca o imagine pe care nu o meritam, in care nu am avut niciun cuvant de spus, imagine pe care riscam a o purta mult timp inainte, si dupa plecarea celor care au un cuvant de spus, daca nu reactionam macar in ultimul ceas.

Pentru toate aceste motive, subsemnata Ana-Maria PUIU, judecator in cadrul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, in aceasta calitate, astazi, mai mult ca oricand, vreau sa stiu: cine aspira la titlul de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care este activitatea juridica merituoasa a candidatilor la nobila functie de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie?

Doresc totodata a se permite judecatorilor a adresa ori a transmite Consiliului intrebari pentru candidati.

 

Stimati colegi, dumneavoastra ce doriti?

Daca aceasta postare va reprezinta, refuzati pasivitatea! Aratati ca va pasa! Solicitati acelasi lucru!

Daca cele de mai sus caracterizeaza simtamintele majoritatii judecatorilor, consider ca trebuie amanata dezbaterea punctului 2 de pe ordinea de zi a Plenului Consiliului de maine, 25.03.2010, publicarea numelor candidatilor pentru functia de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acceptarea de catre Consiliu a intrebarilor formulate si de corpul magistratilor.

 

Oare chiar nu avem nicio limita? Oare… (http://www.juridice.ro/106076/oare-chiar-nu-avem-nicio-limita-oare.html)

Privesc siderată imaginile oferite presei si, prin aceasta, publicului, imagini prin care sunt prezentate doua persoane retinute – judecator de Inalta Curte si om de afaceri – urcate in „duba” politiei purtand aceeasi pereche de catuse.

In timp ce prin fata ochilor cetateanului din mine se deruleaza aceste imagini, in mintea juristului se produce o avalansa de intrebari:

Oare chiar nu avem nicio limita? Oare chiar nu e suficienta imaginea pe care, fara niciun efort deosebit, ne-am creat-o in afara tarii? Oare pana unde ne vom putea degrada? Oare pana la ce nivel ne va pierde lipsa de bun simt, lipsa de umanism? Oare e atat de greu sa facem lucrurile simplu, profesionist, eficient? Oare urcarea celor doi nu se putea face decat prin fata institutiei unde astepta presa? Oare institutia nu avea o curte din care putea iesi autovehiculul in care au fost urcate cele doua persoane? Oare chiar e nevoie sa cersim Curtii Europene a Drepturilor Omului constatari ale incalcarii drepturilor omului?

De ani de zile Curtea Europeana a Drepturilor Omului spune nu lucruri geniale. Statueaza si incearca sa convinga natiunile – care si-au dat cuvantul ca vor respecta Conventia europeana a drepturilor omului – sa dea curs bunului simt juridic, umanitatii cu care ne-a inzestrat si ne-a mandatat Dumnezeu. Unele popoare prind mai repede, altele mai greu. Pentru unele e suficient a lectura hotararile Curtii prin care alte state au fost sanctionate, in alte state, printre care ne regasim – cu rusine, ar trebui – se asteapta in mod ostentativ, fapt ce ma determina sa afirm ca cersim, o „condamnare” CEDO pentru lucruri ce tin de nivelul scazut al umanului.

Acest lucru e cel mai trist. Ca ne luam condamnari pentru nestiinta, pentru incompetenta, s-a mai vazut. De altfel, nu au existat pretentii serioase ca poporul roman ar fi vreunul genial. Dar, sa contribui la condamnarea statului, adica a noastra, a tuturor, prin procentul redus pe care il ocupa latura umana in caracterul persoanelor responsabile ce detin o functie publica, e dureros de grotesc.

Cred cu tarie ca daca ar avea Curtea pe masa o cauza bazata pe imaginile la care ne-a fost dat sa asistam, unii cu stupefactie, altii cu incantarea celor care, infometati, se bucura de circ (pe care cu ignoranta il considera gratis), s-ar constata din nou ca Statul Roman a incalcat art. 3 din Conventie, prin tratamentul degradant la care a supus cetatenii sai, nu din incompetenta, nu din nestiinta ori ignoranta, ci din cauza micimii omenesti care impiedica observarea caracterului disproportionat al obligarii a doua persoane detinute sa poarte aceeasi pereche de catuse, prin raportare la conditiile normale de securitate ce se impun in cazul transportarii acestora.

Daca cineva ar mai avea cinismul de a motiva acest tratament degradant prin lipsa de resurse a Statului Roman, reamintesc: om fi saraci (se pare ca in primul rand cu duhul), dar „pe plan general, instanta europeana a decis ca dificultatile economice pe care le are o anumita tara nu sunt de natura s-o absolve de obligatiile ce-i revin pe terenul art. 3 din Conventie, de a asigura persoanelor care executa pedepse privative de libertate conditii de detentie compatibile cu dispozitiile acestui text” (a se vedea cauzele Poltoratski, Kouznetsov, Nazarenko, Dankevich, Aliev, Khokhlich, toate impotriva Ucrainei, mentionate in Corneliu Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului, Comentariu pe articole, Vol. I, p. 229).

Dar pana a ne spune din nou altii cum trebuie sa se comporte niste oameni cu semenii lor,

– Reguli de bun simt ar fi trebuit sa impiedice reprezentantii autoritatii statului sa organizeze transferul, transportul celor doua persoane detinute, purtand aceeasi pereche de catuse;

– Legislatia interna impiedica un astfel de tratament degradant:

In articolul 82 alin. 5 (Executarea reţinerii şi a arestării preventive) din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se prevede: Dispoziţiile din titlul IV cap. III–VII, referitoare la condiţiile de detenţie, drepturile şi obligaţiile persoanelor condamnate, muncă, activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, recompensare, cu excepţia permisiunii de ieşire din penitenciar, şi sancţiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prevăzute în prezentul titlu.

Articolul 37, aflat in Capitolul III, are in partea sa relevanta urmatorul enunt:

Imobilizarea persoanelor condamnate

(1) Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real şi concret în următoarele cazuri:

a) pentru a împiedica evadarea sau actele violente ale deţinuţilor;

b) pentru a întrerupe acţiunile de vătămare corporală a altei persoane sau a sa ori de distrugere a unor bunuri.

(2) Este interzisă imobilizarea cu lanţuri a persoanelor condamnate, iar imobilizarea cu cătuşe, cămăşi de forţă sau alte forme de imobilizare a corpului este permisă doar în situaţii excepţionale.

(3) Folosirea mijloacelor de constrângere trebuie să fie proporţională cu starea de pericol, să se aplice numai pe perioada necesară şi doar atunci când nu există o altă modalitate de înlăturare a pericolului şi să nu aibă niciodată caracterul unei sancţiuni.

De asemenea, iata ce reguli privind folosirea catuselor de catre agentii de politie au fost sintetizate pornind de la legislatia in materie (http://andreivocila.wordpress.com/2010/02/25/procedura-privind-imobilizarea-persoanelor/):

Cătuşele se aplică în aşa fel încât să nu ducă la rănirea sau vătămarea integrităţii corporale a celui imobilizat.

Este interzisă ţinerea persoanelor încătuşate în poziţii nefireşti (în genunchi, culcate, etc)  după realizarea imobilizării, sau expunerea lor având cătuşele aplicate la vedere în locuri publice sau în sediile de poliţie pentru filmare (fotografiere) de către reprezentanţii mass-media.

… Popor crestin?

Popor primitor, ospitalier?

Natiune civilizata, europeana?

… Pacat. Mare pacat…